Cseke Attila a explicat cum „fentează” unii proprietari de bolizi plata impozitelor locale
0Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, a explicat că autoritățile locale se confruntă anual cu două tipuri de contribuabili: cei care își achită impozitele la timp și cei care exploatează lacunele legislative pentru a evita plata lor. Oficialul susține că, printr-un proiect de lege, aflat acum în dezbatere publică, se va închide aceste portițe și se va întări capacitatea financiară a administrațiilor locale.

Potrivit ministrului Cseke Attila, pachetul legislativ nu vizează doar reorganizarea instituțiilor, ci și corectarea unor inechități sociale vizibile la nivelul comunităților.
Oficialul a explicat că există persoane care își achită impozitele încă din primele luni ale anului, în timp ce altele găsesc metode de a ocoli obligațiile fiscale, inclusiv în cazul impozitelor pentru autoturisme cu capacitate cilindrică mare.
„Se întâmplă în destul de multe unităţi administrative teritoriale - şi sunt exemple în acest sens - un autoturism cu o capacitate cinindrică destul de mare, peste 2000 de centimetri cubi, unde impozitul este mai ridicat - a fost şi anul trecut, e şi anul acesta - există posibilitatea, de exemplu, a achiziţionării în martie a unei asemenea maşini şi a scoaterii din evidenţa primăriei, în decembrie, pentru a nu plăti impozit, iar în ianuarie, acelaşi cetăţean să-l pună din nou în evidenţa primăriei. Şi se fentează bugetul local în condiţiile în care, pe de altă parte, avem contribuabili care nu-şi permit (...) maşini cu asemenea capacitate şi îşi plătesc impozitul în fiecare an”, a spus ministrul la Digi24 .
Un „fenomen răspândit”
Cseke Attila a subliniat că este vorba de un „fenomen răspândit”, explicând că astfel de practici afectează bugetele locale și creează frustrare în rândul contribuabililor corecți.
Noul proiect prevede ca impozitul să fie datorat chiar și pentru o singură lună de înregistrare în evidențele primăriei, eliminând astfel posibilitatea de a fenta plata.
Ministrul Dezvoltării a mai precizat că a discutat cu numeroși primari, care sunt deschiși la dialog, iar pachetul legislativ este pregătit pentru a fi promovat.
O decizie politică urmează să fie luată în ședința de coaliție programată pentru luni.























































