Creșterea salariului minim dă bătăi de cap oficialilor: Trei scenarii, luate în calcul pentru netaxarea celor 300 de lei

0
Publicat:

Ministerul Finanţelor analizează trei variante de acordare a deductibilităţii de 300 de lei pentru salariaţii care primesc salariul minim pe economie, intenţia fiind ca toţi cei 1,8 milioane de salariaţi să beneficieze de facilitate.

Un calculator peste mai multe bancnote de lei
Finanțele caută soluții pentru creșterea plafonului de netaxare a veniturilor angajaților

"Sunt două condiţii cumulative: să ai salariul minim pe economie şi să ai până în 4.000 lei salariul brut. Noi facem analiză la nivelul Ministerului de Finanţe pentru că presupune un impact bugetar suplimentar pentru bugetul de stat. Interesul nostru este ca să aibă cei 1,8 milioane de beneficiari ai salariului minim acelaşi tip de facilităţi. Adică cei 300 lei să poată să beneficieze ca şi deductibilitate şi să fie netaxaţi pentru toţi cei 1,8 milioane. Noi am luat în calcul trei scenarii 4.100, 4.200 şi 4.300 şi vom decide cât de curând pentru a avea o propunere care să fie şi sustenabilă şi să nu afecteze beneficiile, drepturile celor 1.800.000 de beneficiari. Termenul este tot data de 1 iulie", a spus Marcel Boloş.

El a explicat că pe lângă salariu angajaţii primesc indemnizaţie de hrană, în valoare de 600 de lei, iar în acest fel venitul urcă de la 3.700 de lei, la 4.300 de lei.

Marcel Boloş a mai declarat că la fiecare treaptă impactul bugetar este de 100 de milioane de lei.

De asemenea, majorarea salariului minim ar avea impact asupra punctului de amendă, dar acest aspect se află în responsabilitatea Ministerului Administraţiei şi Internelor.

"Termenul până la care trebuie să vină cu o propunere este data de 1 iulie, dar cum a spus domnul prim-ministru, valoarea punctului de amendă nu va fi afectată. Deci noi suntem co-iniţiatori ai măsurii şi va fi o propunere de act normativ. Rândul trecut a fost o ordonanţă de urgenţă prin care valoarea punctului de amendă a rămas la fel", a mai spus Marcel Boloş. 

Creșterea salariului minim la 3.700 lei și cei 300 lei netaxați au apărut în Monitorul oficial, însă Guvernul nu a majorat și plafonul în funcție de care se aplică suma netaxată.

Fără creșterea plafonului (la 4.100, 4.200 sau 4.300 de lei, după cum a declarat ministrul de Finanțe), cei 400 lei câștigați la salariul brut ar urma să fie tăiați de la bonurile de masă. 

În prezent, ca să poată aplica salariul minim cu cei 300 lei netaxați, firmele trebuie să dea 3.700 lei, iar extra să-i mai dea angajatului bonusuri ori bonuri de masă, dar până la un plafon total de 4.000 lei.

Concret, salariul minim plus bonurile de masă, cumulat, nu trebuie să depășească 4.000 de lei, pentru că dacă ar depăși această sumă, nu s-ar mai putea acorda salariul minim cu cei 300 lei fără taxe.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite