Ciucă, discuţii cu Black Sea Oil and Gas pentru o posibilă derogare de la plata taxei de solidaritate

0
Publicat:

Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că luni va avea o întâlnire cu reprezentanţii companiei Black Sea Oil and Gas şi că unul dintre subiecte va viza taxa de solidaritate.

Nicolae Ciucă va avea o întâlnire cu reprezentanţii Black Sea Oil and Gas, Foto: Mediafax
Nicolae Ciucă va avea o întâlnire cu reprezentanţii Black Sea Oil and Gas, Foto: Mediafax

,,În acest moment, am stabilit o întâlnire împreună cu ceilalţi membri, co-preşedinţi ai Coaliţiei, şi ne vedem astăzi după-amiază cu reprezentanţii Black Sea Oil and Gas şi unul dintre subiectele care o să fie abordate va fi şi acela al plăţii taxelor, în conformitate cu Directiva Europeană şi cu Ordonanţa de Urgenţă, ceea ce, în momentul de faţă, este foarte clar prevăzut şi de către Regulamentul Uniunii Europene şi de OUG aprobată în Guvern", a spus Ciucă, într-o conferinţă de presă, după şedinţa Biroului Executiv al PNL, informează Agerpres.

Întrebat dacă reprezentanţii acestei companii ar fi cerut să nu plătească taxa de solidaritate, premierul a răspuns: ,,Nu am discutat în particular cu dumnealor. Ca atare, aşteptăm întâlnirea de astăzi şi vedem despre ce este vorba".

Potrivit unor surse Antena3 CNN, compania Black Sea Oil and Gas nu vrea nici ea să plătească taxa de solidaritate şi propune Guvernului o derogare.

Taxa de solidaritate

Ministerul Finanţelor a transpus prin Ordonanţa de Urgenţă, aprobată în şedinţa de Guvern din 29 decembrie 2022, prevederile Regulamentului UE 2022/1854 care vizează toate statele membre şi are ca principal obiectiv protejarea categoriilor vulnerabile de populaţie împotriva efectelor creşterii preţurilor la energie şi finanţarea investiţiilor în proiecte energetice strategice.

Potrivit autorităţilor române, în urma acestei măsuri ar urma să fie încasaţi într-un fond special 3,9 miliarde de lei. Contribuţia de solidaritate este de 60% pentru ceea ce depăşeşte cu mai mult de 20% media profiturilor pe ultimii patru ani, respectiv 2018, 2019, 2020 şi 2021.

Din suma colectată în acest fond special, minimum 70% se vor distribui pentru finanţarea investiţiilor strategice, precum şi a investiţiilor în eficienţa energetică şi în energie din surse regenerabile.

În urmă cu câteva săptămâni, grupul austriac OMV a anunţat că nu va achita contribuția de solidaritate.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite