CEZ România a înregistrat pierderi de 871 milioane de lei în 2014

0
Publicat:
Ultima actualizare:
CEZ deţine în România distribuţia de energie din Oltenia, două parcuri eoliene în Dobrogea şi o serie de microhidrocentrale în Caraş-Severin
CEZ deţine în România distribuţia de energie din Oltenia, două parcuri eoliene în Dobrogea şi o serie de microhidrocentrale în Caraş-Severin

Grupul CEZ România a avut anul trecut pierderi de 871,68 milioane lei, faţă de un profit net de 220 milioane lei în 2013, a anunţat marţi compania.

Scăderea a fost determinată de schimbările din sistemul de sprijin pentru producerea energiei din surse regenerabile, compania fiind forţată să reevalueze activele parcului eolian, iar acest lucru a dus la o pierdere de 743,76 milioane lei, potrivit companiei.

Grupul CEZ în România a înregistrat la sfârşitul anului 2014 un profit înainte de deducerea dobânzilor, impozitelor, deprecierii şi amortizării (EBITDA) de 478,97 milioane lei, în scădere cu 452,19 milioane faţă de anul 2013.

„Scăderile au fost înregistrate în activitatea de producţie a energiei eoliene (565,81 milioane lei), fiind cauzate în principal de neprimirea certificatelor verzi pentru Fântânele Vest (Tomis Team) şi Cogealac (Ovidiu Development)“, se arată în comunicatul companiei. 

Cantitatea de energie distribuită consumatorilor finali a fost de 6.316 GWh, ceea ce reprezintă o uşoară scădere faţă de anul precedent, ca urmare a scăderii consumului de energie în special în zona consumatorilor non-casnici.

Profitul operaţional rezultat din activităţile de distribuţie şi furnizare a crescut cu 82,38 milioane lei faţă de anul trecut, în principal datorită colectării creanţelor restante de la CFR InfrastructurĂ şi de la Poşta Română.

La sfarsitul anului 2014, CEZ Vânzare furniza energie electrică către 1.417.711 locuri de consum, din care 71.571 de locuri de consum la clienţi eligibili, 4.798 de locuri de consum la clienţi non-casnici care beneficiază de serviciul universal, 11.418 locuri de consum la clienţi non-casnici care nu au uzat de dreptul de eligibilitate şi nu au solicitat să beneficieze de serviciul universal şi 1.329.924 de locuri de consum la clienţi casnici.

Cheltuielile de investiţii pentru întregul grup au ajuns la 223,65 milioane lei. 

Investiţia a fost utilizată în principal pentru modernizarea reţelei de distribuţie, în timp ce o mare parte din investiţiile în producţia de energie au fost finalizate în 2013.

Valoarea totală a investiţiei în reţeaua electrică a fost de 207,1 milioane lei. În principal, investiţiile au fost în reţeaua de joasă tensiune (72,8%) şi în reţeaua de medie tensiune (20,3%), majoritatea fiind legate de programele realizate pentru reducerea pierderilor din reţea.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite