Cât de mult ar putea scădea ratele la credite ipotecare în 2026

0
Publicat:

Estimările specialiștilor pentru începutul anului 2026 indică o posibilă scădere a IRCC, ceea ce ar putea diminua considerabil și ratele creditelor ipotecare, potrivit calculelor efectuate de specialiști pentru „Adevărul”.

Cineva predă cheile noii case proprietarului
Ratele la creditele ipotecare ar putea scădea în 2026

Pentru o simulare de calcul pentru anul viitor, la un credit ipotecar de 250.000 de lei contractat pe o perioadă de 30 de ani, cu dobândă variabilă (IRCC+3,50%), rata lunară s-ar situa la 2.042 de lei (credit ipotecar cu o valoare de 250.000 de lei, contractat pe o perioadă de 30 de ani, dobândă variabilă formată din IRCC + 3,50%, valoarea luată în calcul pentru IRCC fiind de 5,67%)”, a declarat pentru „Adevărul” Alexandru Rădulescu, managing partner SVN Romania | Credit & Financial Solutions, partenerul exclusiv al Ipotecare.ro.

„Dorim să facem totuși câteva mențiuni:

  • peste 98% din creditele ipotecare noi acordate în 2025 sunt cu dobândă fixă. Iar după expirarea perioadei de dobândă fixă se poate realiza o refinanțare în funcție de dobânzile practicate în acel moment - spre exemplu, dobândă ipotecară medie fixă pentru creditele acordate la începutul lui 2023 era de aproximativ 7,75%, mai mică față de dobânda medie variabilă de la acel moment, care era de 8,10%. Dacă respectivul credit a fost contractat cu o dobândă fixă în primii 3 ani, această perioadă va expira la începutul anului viitor, dobânda fixă medie estimată pentru T1 2026 fiind mai redusă comparativ cu nivelul inițial de dobândă fixă;
  • calculele SVN Credit pe baza datelor BNR și a datelor din piața bancară arată că valoarea medie a unui credit ipotecar nou contractat a ajuns la finalul T3 2025 la 65.000 de euro la nivel național, echivalentul a aprox. 329.550 de lei.
  • dacă luăm în calcul un credit ipotecar în valoare de 329.550 de lei, cu dobândă fixă de 5,55% pe an și o perioadă de rambursare de 30 de ani, rata lunară ar fi 1.881 de lei”, a declarat el pentru „Adevărul”.

Irina Chițu: Rata va scădea la 2.044 lei lună

Contactată telefonic, Irina Chițu, director Finzoom, a declarat pentru „Adevărul” că IRCC va fi de 5,68% de la 1 ianuarie 2026, ceea ce va duce și la scăderea ratei pentru creditele ipotecare.

Rata va scădea la 2.044 lei pe lună, calculată la un credit ipotecar de 250.000 de lei contractat pe o perioadă de 30 de ani, cu dobândă variabilă (IRCC+3,50%).

Deși inflația și dobânzile rămân ridicate, scăderea IRCC de la 6,06% la 5,68% de la 1 ianuarie aduce o ușoară gură de oxigen și pentru românii care au credite cu dobândă variabilă dependentă de IRCC. Ratele lunare vor coborî modest, dar semnalul este important într-un context de costuri încă ridicate. Pentru consumatori, este un pas în direcția bună, dar prudența financiară rămâne esențială.

Și în continuare ofertele băncilor cu dobândă fixă în jur de 5%-6% sunt de preferat creditelor cu dobândă variabilă, atât pentru refinanțare, cât și pentru credite noi”, a declarat Irina Chițu pentru „Adevărul”  

IRCC a crescut de la 1 octombrie 2025 la 6.06%. Valoarea acestuia este calculată pe baza datelor din T2/2025 (aprilie-iunie 2025).

În prezent, rata este de 2.113 lei lunar, ceea ce înseamnă că din ianuarie scăderea va fi de 69 de lei, potrivit Finzoom.

IRCC va scădea la 5,67% în primul trimestru din 2026

IRCC va scădea la 5,67% în primul trimestru din 2026, o valoare similară cu cea înregistrată în debutul acestui an. Și dobânzile fixe înregistrate pe segmentul ipotecar ar urma să scadă în primele luni ale anului viitor, până la o medie de 5,55%, arată o analiză realizată de SVN Credit Romania, de la nivel de aproximativ 5,70% înregistrat în ultimul trimestru din acest an.

Valoarea de 5,55% estimată pentru dobânzile fixe ipotecare la începutul lui 2026 va fi a treia cea mai redusă înregistrată în patru ani, în timp ce dobânda medie variabilă, estimată la 8,17% și compusă din IRCC plus o marjă fixă de 2,5%, va fi a patra cea mai scăzută valoare înregistrată de la începutul lui 2023 până în prezent.

Dobânda cheie ar putea scădea din nou în trimestrul doi

Trimestrul al doilea al anului viitor ar putea să aducă o nouă reducere a dobânzilor, calculele SVN Credit Romania pe baza valorilor zilnice actuale ale IRCC indicând un nivel provizoriu de aproximativ 5,58% a indicatorului de referință – nivelul IRCC se stabilește în funcție de cotațiile zilnice ale indicatorului de referință înregistrate în urmă cu două trimestre.

2025 s-a caracterizat printr-o stabilitate a dobânzilor ipotecare practicate în primele nouă luni ale anului, cele fixe fiind cuprinse în intervalul 5,45% - 5.70% pe întreaga durată a anului, în timp ce indicatorul IRCC a variat în intervalul 5,55% - 6,06% în ultimele luni ale anului.

2025 va stabili noi recorduri pentru volumele anuale de credite ipotecare acordate în România, atât pentru creditele noi aprobate pentru achiziția de locuințe cât și luând în calcul toate formele de refinanțări și conversii. Iar 2026 se anunță a fi un an cel puțin la fel de bun, în absența unor evenimente macroeconomice cu impact puternic negativ – pe termen scurt, cel mai important factor va fi evoluția ratei inflației, care va determina și evoluția dobânzilor creditelor”, a comentat Alexandru Rădulescu.

2025 se va încheia, cel mai probabil, cu un nou record de credite ipotecare acordate în România. Cele mai recente statistici publicate de către Banca Centrală arată ca în primele zece luni din acest an au fost acordate la nivel național credite ipotecare în valoare de 9,2 miliarde de euro, în creștere cu 26% comparativ cu primele zece luni din 2024 – acest volum include însă și refinanțările, conversiile, transferurile și restructurările.

Numărul caselor și apartamentelor vândute la nivel național în primele zece luni din 2025 a fost cu 2,7% mai mic comparativ cu rezultatul înregistrat în primele zece luni din 2024, în timp ce volumul de vânzări rezidențiale din regiunea București – Ilfov a scăzut în aceeași perioadă cu 5,7% față de primele zece luni din 2024.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite