Când se plătesc pensiile majorate: marea recalculare se apropie de final

0
Publicat:

Oficialii caselor de pensii aproape au finalizat marea recalculare a pensiiloor, cea care ține cont de noua formulă care introduce valoarea punctul de referință.

Lupa pusă pe un săculeț cu bani pe care scrie Pension, lângă monede și un calculator
Casele de pensii aproape au finnalizat marea recalculare. Foto Arhivă

Casele județene de pensii au început deja listarea deciziilor cu noul cuantum al pensiilor, care va ajunge la beneficiari, conform unui protocol încheiat cu Poșta Română, începând cu data de 15 august.

Ceea ce se întâmplă acum în casele județene de pensii, și anume acel (…) proces de listare a deciziilor de pensionare cu noile cuantumuri ale pensiilor recalculate și trimiterea lor către Poșta Română, este un răspuns ferm și un angajament ferm al Guvernului Ciolacu că pensiile vor fi plătite recalculate, începând cu data de 1 septembrie, așa cum este angajamentul luat de actuala majoritate prin legea care a fost promovată în Parlament, promulgată de Președintele României și publicată în Monitorul Oficial”, a declarat Marius Budăi, la B1TV, adăugând că fondurile necesare plății majorate a pensiilor sunt asigurate „încă de la construcția acestui buget pe anul 2024, atât bugetul de stat, cât și bugetul asigurărilor sociale”.

Deciziile cu pensiile recalculate vor veni după 15 august

Întrebat când se trimit deciziile de recalculare, Marius Budăi a spus: „Este acea convenție cu Poșta Română, care prevede că după data de 15 august toate deciziile de pensii recalculate, care conțin recalcularea, vor fi trimise către seniorii României (…), începând cu 1 septembrie, conform calendarului legal asumat, data de 1 și 15 septembrie pentru seniorii României care primesc pensia cu Poșta Română, și între 12 și 14 septembrie pentru cei care primesc pensia în cont, pe card (…), să poată fi făcute și plățile”.

„Important aici este că realizăm ceea ce ne-am propus prin această lege, și anume acea așezare pe contributivitate și acea încurajare a muncii. Sunt, din punctul meu de vedere, ca un om care am condus o casă județeană de pensii la mine acasă, în Botoșani, principii extrem de importante. La muncă și contribuție egală să ai pensie egală și munca să fie încurajată”, a adăugat social-democratul.

Cum se calculează pensia

Cuantumul pensiei se determină prin înmulțirea numărului total de puncte realizat de asigurat cu valoarea punctului de referință (VPR).

VPR reprezintă raportul dintre valoarea punctului de pensie la data intrării în vigoare a proiectului de lege și nivelul mediu al stagiilor de cotizare prevăzut de legislația anterioară, respectiv 25.

La data intrării în vigoare valoarea punctului de referință este 81 lei, care va fi indexat anual, în luna ianuarie, cu rata inflației plus 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat.

În ianuarie 2024, valoarea punctului de pensie se majorează cu 13,8% și este de 2.032 lei.

Punctele de stabilitate și cum se acordă

Numărul total de puncte realizat de asigurat se obține din însumarea punctajelor anuale ale acestuia și a numărului de puncte de stabilitate.

Punctajul anual al asiguratului se determină prin împărțirea la 12 a sumelor punctajelor lunare realizate într-un an calendaristic.

Pentru stagiul de cotizare contributiv realizat peste 25 de ani contributivi se acordă un număr de puncte de stabilitate astfel: - 0,50 puncte pentru fiecare an realizat peste 25 de ani;

- 0,75 puncte pentru fiecare an realizat peste 30 de ani;

- 1 punct pentru fiecare an realizat peste 35 de ani.

Sunt considerate perioade asimilate vechimii acele perioade în care asiguratul:

- a urmat cursurile de zi sau cu frecvență ale învățământului universitar pe toată perioada de studii

- a satisfăcut serviciul militar

- a beneficiat în perioada 1 aprilie 2001 – 1 ianuarie 2006, de indemnmizații de asigurări sociale

- a beneficiat după 1 ianuarie 2005 de concediu pentru incapacitate temporară de muncă cauzată de acciodent de muncă sau boli profesionale

- a beneficiat după 1 ianuarie 2006 de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, de până la 3 ani respectiv 7 ani.

Crește vârsta de pensionare pentru femei

Proiectul noii legi a pensiilor publice prevede creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru femei și posibilitatea menținerii în activitate până la vârsta de 70 de ani.

Potrivit proiectului, stagiul minim de cotizare contributiv este de 15 ani atât pentru femei cât și pentru bărbați, iar stagiul complet de cotizare contributiv este de 35 de ani.

Noua lege a pensiilor ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2024, iar creșterea vârstei de pensionare pentru femei, la 65 de ani, se va aplica din anul 2035. Concret, vârsta de pensionare a femeilor, stabilită în prezent la 63 de ani (începând cu anul 2030) va crește treptat până în perioada 2030 - 2035, astfel încât vârsta de pensionare a femeilor să fie de 65 de ani în 2035.

Femeile care au născut și crescut copii până la vârsta de 16 ani beneficiază de reducerea vârstei de pensionare cu câte 6 luni pentru fiecare copil, astfel încât pentru creșterea a doi copii vârsta de pensionare se reduce cu 1 an, pentru patru copii cu 2 ani, iar pentru șase copii cu 3 ani.

Stagiul minim de cotizare se va majora în funcție de evoluția speranței de viață din România.

În ce privește pensia anticipată, aceasta poate fi obținută cu cel mult 5 ani înaintea împlinirii vârstei standard de pensionare dacă persoana a realizat cu 5 ani mai mult decât stagiul complet de cotizare, adică peste 35 de ani.

Pensia anticipată va fi însă penalizată pentru fiecare lună de anticipare cu: 0,4% dacă perioada de stagiu de cotizare realizată peste stagiul complet de cotizare contributiv este de până la 1 an, între un an și 2 ani penalizarea este de 0,35%, între 2 și 3 ani – 0,30%, între 3 și 4 ani – 0,25%, între 4 și 5 ani – 0,20%.

Când se ajunge la vârsta de pensionare, pensia se calculează din oficiu.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite