Nu suntem în situaţia de a avea tensiune prea scăzută. Dimpotrivă, avem hipertensiune şi suntem ţara din UE cu cele mai mari decalaje între veniturile mari şi cele mici. Conform unei noi analize a Monitorului Social, veniturile celor mai bogaţi 10% dintre români sunt de aproape 6 ori mai mari decât ale celor mai săraci 10% dintre ei, adică, mai pe româneşte, săracii de la noi ar avea nevoie de 6 ani să ajungă la câştigurile dintr-un an ale unui român bogat. 

Din punct de vedere moral, nu prea e în regulă că, în medie, creşterea economică să fie de 4,6%, dar de ea să beneficieze doar unii. Poate asta nu deranjează pe toată lumea. Însă inegalitatea vă va afecta mai devreme sau mai târziu indiferent daca aveţi venituri mici sau sunteţi la vârful clasamentului încasărilor. În ţările cu inegalitate mare, creşterea economică e fragilă şi recesiunile sunt frecvente. În astfel de state, creşte neîncrederea în instituţii, populismul, xenofobia şi extremismul. Cred că e destul de clar că românii nu mai au încredere în Parlament, Guvern, Jandarmerie şi, mai nou, după cazul Caracal, nici în Poliţie. Populismul politicienilor a atins culmi de neimaginat în doar câţiva ani: executivul triplează pensiile din bani pe care nu îi are, impune taxe peste noapte multinaţionalelor, că doar “câinele nu pleacă de la măcelărie” şi face salariile de la stat mai mari decât în privat din bani de împrumuturi. Nu ne mai lipsesc decât xenofobia şi extremismul şi le avem pe toate! 

Cum am ajuns în groapa asta şi cum putem să ieşim din ea? În mare, avem politici foarte proaste de redistribuire. Creşterea economică este foarte rar resimţită în mod egal de toate categoriile, iar guvernele competente aplica diverse strategii astfel încât creşterea economică să fie resimţită de majoritatea cetăţenilor. Pe noi nu prea ne duce capul la politici distributive. În principiu, dăm cu toporul, când ar trebui să operam cu bisturiul. Când Traian Băsescu a luat măsuri de austeritate, a tăiat toate salariile cu 25%. A fost total inechitabil, întrucât efectele asupra celor cu venituri reduse sunt mult mai mari decât asupra celor cu venituri mai mari. Alte ţări au nuanţat politicile de austeritate încercând să ferească pe cei săraci de efectele negative. De exemplu, Portugalia a tăiat doar salariile mari, iar cele mici au fost doar îngheţate. Nici când dăm, nu facem mari diferenţe. La 1 septembrie, punctul de pensie s-a mărit cu 15%. Asta înseamnă că un pensionar cu pensia medie va câştiga 185 lei, adică venitul va creşte de la 1.235 lei la 1.420 lei şi unul cu pensie de 73.890 de lei, va primi 11.083 lei în plus. Vi se pare echitabil? La un moment dat, trebuie să găsim o modalitate de a mări pensiile mici mai mult decât cele mari, adică să ieşim din paradigma de indexare a punctului de pensie. Acelaşi lucru se poate spune şi despre alte categorii, precum alocaţiile copiilor. Acum se acordă 150 de lei pe lună pentru toţi copiii între 3 si 18 ani fără handicap şi se discută în Comisia de muncă din Camera Deputaţilor ca ele să se mărească pentru toata lumea, prin indexarea cu inflaţia. Putem gândi un tip de ajutor suplimentar doar pentru familiile cu venituri scăzute, în locul măririi tuturor alocaţiilor. Mai mult că sigur, o familie cu venituri mari nu este foarte interesată de încasarea acestor alocaţii, în timp ce pentru cei cu venituri mici orice leu în plus contează. 

Nu ţintim bine politicile sociale, mai exact ajutoarele sociale nu se duc unde trebuie. Mulţi blamează că suntem un stat de asistaţi sociali. Chiar nu suntem! Statisticile Eurostat arata că România cheltuie cam jumătate din media europeană pe protecţia socială. Cheltuielile pentru protecţia socială au reprezentat doar 14% din PIB în ţara noastră, în timp ce media UE este de 28% din PIB, conform datelor publicate de Eurostat la finalul anului trecut. Ne clasam pe ultimul loc in UE la cheltuielile cu protecţia socială. Problema nu este că avem prea multe ajutoare sociale, ci că nu ajung acolo unde trebuie. Mai exact, există multă fraudă în sistem şi multe persoane care nu le merită primesc ajutoare, iar cele care au nevoie cu adevărat de acest ajutor primesc sume derizorii. De exemplu, o persoană vrâstnică care nu primeşte pensie de asigurări sociale încasează doar o pensie minimă garantată de 704 lei pe lună. Trebuie introduse controale serioase prin care să fie descurajaţi primarii să folosească ajutoarele sociale că motivaţie pentru voturi. 

Nu în ultimul rând, avem o împărţire administrativă păguboasă care nu face decât să mărească inegalitatea între judeţele tarii. Pensia medie de asigurări sociale de stat este 948 lei în judeţul Botoşani şi 1.506 lei în Bucureşti, conform ultimelor date INS. Conform Ziarului Financiar, în Capitală salariul mediu net a fost de 3.483 de lei în 2018, în timp ce în Ilfov a fost de doar 2.868 lei. Diferenţele între judeţe sunt foarte mari. Avem mult prea multe judeţe, unele foarte sărace, care nu se pot întreţine singure fără transferuri substanţiale de la centru. Existenţa unor baroni locali nu face decât să secătuiască resursele primite de către judeţele sărace care ar putea fi folosite pentru reducerea decalajelor în beneficul unei elite politice locale. E necesară o reformă administrativă cu o administraţie mai suplă, mai puţine judeţe, o unire a unor judeţe mai bogate cu unele mai austere. De asemenea, avem nevoie de o administrare mai eficientă, fără baroni locali şi neprofesionişti puşi în fruntea Consiliilor Judeţene. Doar aşa putem începe să reducem inegalităţile dintre regiunile ţării. 

Primăvara trecută am trecut în aceeaşi zi prin Lupeni, Valea Jiului şi Timişoara. La doar patru ore distanţă cu maşina, e greu de imaginat diferenţe mai mari: prima nu pare că face parte din UE şi a doua poate fi uşor confundată cu o metropolă vestică. Nu putem permite astfel de diferenţe în aceeaşi ţară. Daca nu ajunge şi Lupeniul din urmă Timişoara, ne îmbătăm degeaba cu a doua cea mai mare creştere economică din UE.