Azamat Zhangulov, vicepreşedinte senior KMG International: „Dacă rafinăria Petromidia rămâne închisă un an, statul pierde peste un miliard de dolari“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Azamat Zhangulov, vicepreşedinte senior al KMG international, spune că nu este în interesul statului ca rafinăria Petromidia să fie oprită sau naţionalizată   FOTO David Muntean
Azamat Zhangulov, vicepreşedinte senior al KMG international, spune că nu este în interesul statului ca rafinăria Petromidia să fie oprită sau naţionalizată   FOTO David Muntean

KMG International, fostul Rompetrol, încearcă să se „deconecteze“ din Dosarul „Rompetrol II“ deoarece nu era proprietarul rafinăriei Petromidia la momentul infracţiunilor investigate de către DIICOT, a declarat Azamat Zhangulov, vicepreşedinte senior în cadrul companiei.

Oficialul a mai afirmat că, dacă rafinăria va fi oprită timp de un an, atunci statul va pierde peste un miliard de dolari din taxe şi impozite, iar dacă justiţia va decide naţionalizarea acesteia, atunci nu va mai putea fi operată, deoarece are nevoie de 5 milioane de tone de ţiţei anual.

„În momentul de faţă, suntem cel mai mare investitor din ţară. Am investit până acum aproximativ 4 miliarde de dolari. Plătim taxe lunar în valoare de aproximativ 100 – 120 de milioane de dolari. Deci chiar şi numai sechestrul pe rafinărie sau chiar oprirea acesteia, că urmare a unei posibile naţionalizări, ar avea un impact major asupra taxelor. Furnizăm aproximativ 5 milioane de tone de ţiţei României, provenit din Kazahstan. Este o problema de securitate economică. Dacă vorbim de consumul de ţiţei şi produse petroliere, această cantitate reprezintă aproximativ 30% din consumul anual al României. În ceea ce priveşte exporturile, exportăm produse în valoare de aproximativ 4 miliarde de dolari. Anual“, a declarat, la Adevărul Live, Zhangulov.

„Dacă îţi poţi imagina, să spunem că rafinăria ar fi închisă pentru un an, pierderile statului ar depăşi un miliard de dolari, numai din taxele aferente. Şi nu vorbesc aici de celelalte efecte, multiplele efecte asupra economiei, dat fiind că avem legături strânse cu furnizori, bănci şi aşa mai departe“,  a completat el.

România ar putea fi dată în judecată

Întrebat dacă grupul chinez CEFC, care a semnat un acord pentru preluarea a 51% din fostul Rompetrol Group, ar mai prelua pachetul de acţiuni în cazul unei naţionalizări a Petromidia, Zhangulov a spus că în acest caz activele nu vor mai putea fi operate. „În primul rând, în acest caz, trebuie identificat vânzătorul, deci cel care va vinde rafinăria. În al doilea rând, trebuie identificată sursa ţiţeiului care va fi folosit în rafinărie. Şi, în al treilea rând, marea întrebare este cum poţi opera un activ care face obiectul unei dispute internaţionale? Nu cred că există posibilitatea desfăşurării unor operaţiuni normale în caz că se iau asemenea acţiuni“, a afirmat el.

El a mai precizat că la preluarea Rompetrol de către KazMunaiGaz, în 2007, atunci au fost informate atât Uniunea Europeană şi Consiliul Concurenţei, cât şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) şi nimeni nu a spus despre o problemă privind dreptul de proprietate. Vicepreşedintele senior al KMG International a declarat că România va fi dată în judecată la instanţele internaţionale dacă grupul petrolier va fi expropriat. 

Vicepreşedintele senior KMG International a declarat că România va fi dată în judecată la instanţele internaţionale dacă grupul petrolier va fi expropriat. „Există legi internaţionale care apără investitrorii de expropriere. Bineînţeles, nu avem de gând să luăm astfel de măsuri dacă nu se ajunge la o astfel de expropriere“, a mai arătat el. 

Activitatea de explorare, blocată de Fisc

De asemenea, Zhangulov a afirmat că operaţiunile din sectorul de explorare şi producţie derulate împreună cu Serinus Energy în nordul ţării sunt suspendate, deoarece activităţile erau desfăşurate prin firma Oilfield Business Solutions, iar aceasta are conturile blocate de Fisc din cauza „Creanţei Libia“. În acest moment, KMG International discută cu autorităţile cedarea participaţiei de 40% din zăcământul situat în Satu Mare. Serinus energy deţine 60% din concesiune şi a anunţat descoperirea unui zăcământ de circa 476 de milioane de metri cubi de gaze naturale. 

Reamintim, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) au instituit sechestru asupra rafinăriei Petromidia şi a altor bunuri şi conturi ale KMG International, fostul Rompetrol Group, pentru recuperarea unui prejudiciu estimat la trei miliarde de lei.

Un număr de 14 persoane sunt acuzate de constituire a unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu, complicitate la abuz în serviciu, înşelăciune, complicitate la înşelăciune, delapidare, complicitate la delapidare, evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani, manipularea pieţei de capital prin tranzacţii sau ordine de tranzacţionare.

Companiile vizate de procuror sunt KMG International NV (fostul Rompetrol Group), Oilfield Exploration Business Solutions SA (fostă SC Rompetrol SA) şi SC Rompetrol Rafinare SA (Petromidia şi benzinăriile Rompetrol).

Azamat Zhangulov, vicepreşedinte senior KMG International: Există legi internaţionale care apără investitorii de expropriere

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite