ANRM şi constructorul conductei Iaşi-Ungheni dau asigurări că lucrările vor fi încheiate în decembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gazoductul Iaşi-Ungheni s-a "evaporat" după inaugurarea lucrărilor, dar constructorii spun că de luni vin ţevile, iar treaba va fi gata la timp
Gazoductul Iaşi-Ungheni s-a "evaporat" după inaugurarea lucrărilor, dar constructorii spun că de luni vin ţevile, iar treaba va fi gata la timp

Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM) şi consorţiul care construieşte conducta de gaze Iaşi-Ungheni, format din companiile Habau PPS Pipeline Systems Austria, Inspet şi IPM-Partners din România, susţin că termenul de 20 decembrie, fixat pentru terminarea lucrărilor la gazoduct, va fi respectat.

„Lucrările de sudare la firul principal al conductei sunt prevăzute să înceapă în 2 octombrie 2013, dată la care devin libere de sarcini terenurile expropriate prin hotărâre de guvern. Până la data enunţată, se vor realiza lucrări de sudare a conductelor în organizările de şantier. Termenul angajat de 20 decembrie 2013 este cel contractual pentru execuţia firului principal al conductei şi toate activităţile şi acţiunile realizate şi prezentatate sunt de natură a suşţine acest termen şi angajamentul executantului”, se arată într-un comunicat al consorţiului, citat de Mediafax.

Consorţiul consideră „injuste” comentariile şi reportajele de presă privind stagnarea lucrărilor.

Potrivit ANRM, „în perioada 23 septembrie-2 octombrie asociaţia (consorţiul) va demara lucrările de construcţii-montaj pe terenuri libere de acces în lungime totală de 3,5 kilometri”. Instituţia mai precizează că activităţile de expropriere au fost aprobate în 13 august, iar decizia de expropriere va fi emisă până în 2 octombrie.

Contractul pentru construcţia ţevii de gaz a fost semnat în 21 august.

„Adevărul” a scris că şantierul de lucru a dispărut imediat după inaugurarea lucrărilor, făcută de către premierii Victor Ponta şi Iurie Leancă, iar preşedintele Traian Băsescu a organizat astăzi o vizită-fulger pe şantier, unde nu a găsit muncitori, ci doar un paznic.

Cele trei firme arată că „o mică parte a materialului tubular” a fost disponibilă în stocuri la începerea proiectului, iar partea principală de ţeavă va fi livrată în intervalul 23-28 septembrie.

„În prezent, în Portul Constanţa sunt 6.000 metri de ţeavă izolată, care, după operaţiunile vamale, începând cu 23 septembrie urmează să fie transportate pe cale rutieră spre şantierele din zona Iaşi. Tot pe cale rutieră, în perioada 25-28 septembrie, vor sosi în şantier încă 6.500 metri de ţeavă izolată”, precizează ANRM în comunicat.

Băsescu a spus că lucrările nu pot fi gata în decembrie, ci poate în februarie, adăugând că cei de la UE ştiu ce se întâmplă pe acest şantier şi nu pot fi minţiţi că se termină în decembrie.

„Poţi să faci spectacol de sunet şi lumini la Roşia Montană, să bagi nişte mineri în galerie turistică şi să-i scoţi şi rezolvi problema. Aici nu e turism, e geopolitică. Se uită o Europă întreagă la noi să vadă dacă suntem serioşi sau nu. La Bruxelles se ştie că a început lucrarea şi că din decembrie Moldova va fi în siguranţă. Nimeni nu pune problema că trebuie să ne sacrificăm noi şi să dăm gaze Republicii Moldova. România este interconectată cu Ungaria, putem aduce gaze şi din Norvegia, de oriunde, pe care le-ar plăti moldovenii. Să-i dăm drumul odată. Voi veni pe şantier când începem să săpăm”, a afirmat preşedintele Băsescu.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite