ANALIZĂ Cine face bani în România?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vrancea se bazează pe industria textilă

Deşi acum 10 ani înregistra profituri, industria textilelor este acum îngenuncheată, fiind distrusă de majorarea salariului minim pe economie, a cheltuielilor ridicate de transport, concurenţa externă şi costurile de finanţare în creştere.

Aceasta este una din concluziile unei analize realizate de Iancu Guda, preşedinte al Asociaţiei Analiştilor Financiar-Bancari din România (AAFBR). El a analizat evoluţia profitabilităţii companiilor active în România, prin evidenţierea evoluţiilor pe termen scurt (rezultatul net din anul 2017) şi a trendurilor pe termen lung (dinamica rezultatului net în ultimul deceniu).

Analistul concluzionează că, pe de o parte, întreruperea activităţii unor companii importante poate cauza scăderea veniturilor înregistrate la nivel sectorial, deşi firmele rămase raportează venituri în creştere. Pe de altă parte, înmatricularea unor companii mari (multinaţionale) care înregistrează venituri semnificative din primul an poate determina creşterea veniturilor înregistrate la nivel sectorial, deşi restul firmelor active raportează venituri în scădere.

Următoarele două tabele surprind primele zece sectoare care înregistrează cele mai mari profituri / pierderi raportate la nivelul cifrei de afaceri. Pe lângă aspectele evidenţele privind distribuţia sectorială a rezultatului net, analistul remarcă câteva evoluţii distincte:

  • multe dintre sectoarele care înregistrează şi cele mai mari scăderi ale veniturilor în ultimul deceniu (ex: Lucrări de construcţii a drumurilor şi autostrăzilor (-43%) sau Activităţi de editare a ziarelor (-66%)) înregistrează un nivel foarte ridicat al pierderilor pe parcursul anului 2017;
  • un singur sector clasat în topul celor mai rapide creşteri ale veniturilor în ultimul deceniu (Activităţi de asistenţă medicală generală – unde cel mai des se întâlnesc în practică servicii oferite în cadrul azilurilor pentru bătrâni) înregistrează un profit net foarte ridicat în anul 2017, respectiv 21%;
  • extinzând analiza pentru toate codurile CAEN (tehnică care se poate aplica folosind baza de date anexată acestui articol), aproape 40% din obiectele de activitate au înregistrat o scădere a veniturilor în anul 2017 comparativ cu anul anterior, 80% dintre ele raportând şi profituri inferioare sau chiar pierderi. Pe de altă parte, din cele 60% de sectoare care au înregistrat o creştere a veniturilor, doar 52% au raportat profituri în creştere.

Aceste observaţii conduc la o concluzie foarte importantă pentru antreprenoriatul şi mediul de afaceri activ în România: scăderea veniturilor este mai des cuplată cu deteriorarea profitabilităţii, în timp ce creşterea veniturilor este mai rar suprapusă cu îmbunătăţirea profitabilităţii. Acest lucru se întâmplă din cauza efectului de levier, care este mai pronunţat în sens negativ (scăderea veniturilor cuplată cu deteriorarea profitabilităţii) decât în sens pozitiv (creşterea veniturilor cuplată cu îmbunătăţirea profitabilităţii). Nu găsesc decât o singură explicaţie pentru acest fenomen: nivelul ridicat al cheltuielilor fixe! Aceasta înseamnă că firmele active în România sunt încărcate de o structură rigidă de cheltuieli fixe, ceea ce le determină să fie mai vulnerabile în perioada de recesiune (scăderea veniturilor) şi să capteze mai lent efectele pozitive din expansiune (creşterea veniturilor). Cred că aceasta este cauza pentru prăbuşirea rapidă a companiilor active în România în perioada de recesiune, şi elasticitatea modestă a producţiei domestice în perioada de expansiune (ceea ce face ca avansul rapid al consumului să se reflecte în creşterea importurilor). Tocmai de aceea politicile fiscale pro-ciclice sunt dăunătoare mediului de afaceri din România.

Top 10 sectoare cu cele mai mari pierderi pe parcursul anului 2017

Imagine indisponibilă

Top 10 sectoare cu cele mai mari profituri pe parcursul anului 2017

Imagine indisponibilă

Analiza evoluţiilor pe termen lung – următorul grafic surprinde evoluţia rezultatului net consolidat la nivel de industrie pentru ultimul deceniu. Se observă următoarele trenduri:

  • cele mai mari scăderi ale profitabilităţii consolidate la nivel sectorial se înregistrează în construcţii (unde profitul scade de la 8,2% (anul 2008) la 4% (anul 2017)) şi poştă şi telecomunicaţii (unde profitul scade de la 7,4% (anul 2008) la 4,3% (anul 2017)). Această dinamică este cauzată de problemele generalizate (pe termen lung şi pe termen scurt) în sectorul construcţiilor de drumuri şi autostrăzi, cu impact negativ asupra sectoarelor conexe (fabricarea betonului), din cauza investiţiilor publice în infrastructură care sunt la minimul ultimului deceniu ca şi procent în PIB;
  • singurele sectoare care înregistrau profituri pozitive acum zece ani (2008) şi au raportat pierderi în anul 2017 sunt industria extractivă (3,2% (2008) → -8,3% (2017)), fabricarea produselor textile (3,2% (2008) → -4,5% (2017)) şi producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică (1,3% (2008) → -1,2% (2017)). Industria textilelor este îngenuncheată pe întreg lanţul (producţie, distribuţie, retail), care este distrusă de majorarea salariului minim pe economie, a cheltuielilor ridicate de transport, concurenţa externă şi costurile de finanţare în creştere. Sectorul de producţie şi furnizare a energiei electrice şi termice a fost afectat de volatilitatatea foarte mare a preţului din primul semestru al anului anterior, ceea ce a afectat negativ foarte mulţi distribuitori care au fost prinşi la mijloc în contracte cu preţ fix la clientul final şi variabil la furnizor;
  • sectoarele care înregistrau cele mai mari pierderi acum zece ani, dar care au ajuns acum pe profit, sunt fabricarea substanţelor şi produselor chimice (-4,2% (2008) → 6,1% (2017)), tranzacţii imobiliare (-3,5% (2008) → 14% (2017)) şi hoteluri şi restaurante (-1,8% (2008) → 8,4% (2017));
  • sectoarele care şi-au dublat profitabilitatea în ultimul deceniu sunt activităţile de intermediere financiară, servicii prestate în special întreprinderilor (cu preponderenţă cele de consultanţă), sănătate şi asistenţă socială.
Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite