Costul pentru candidat al profesionalismului în recrutare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă recrutorul te roagă să povesteşti în detaliu toată experienţa pe care o ai, tot ce ai făcut din şcoală şi până ieri, asta poate fi şi un semnal de alarmă, nu e întotdeauna doar ceea ce pare a fi.

Multe companii mari cu standarde bine definite de imagine, mai ales multinaţionalele, impun recrutorilor un timp minim de interviu, de regulă 40-45 de minute. Fiindcă se ştie, cu cât mai lung interviul, cu atât mai profesionist i se pare candidatului tot contextul. Şi invers, desigur.

De multe ori recrutorii se lămuresc repede, în câteva minute, că acel candidat nu e potrivit pentru poziţia respectivă. Unii recrutori mai seniori au libertatea să mute centrul de interes către alt job, dacă i se pare mai potrivit pentru acela, şi să continue interviul în acea direcţie (candidatul nu ştie asta, de regulă), sau să continue ca interviu generalist, dacă îl consideră un candidat valoros pe care ar putea să-l ia în calcul pentru poziţii viitoare, când vor apărea.

Unul dintre „coşmarurile” recrutorilor este când nu sunt în niciunul dintre aceste scenarii şi ştiu că trebuie să mai stea încă 40 de minute cu un candidat doar din obligaţie, mimând interesul dar fiind convinşi că pierd şi vremea lor şi pe cea a candidatului.

Instinctiv, fiecare recrutor îşi dezvoltă în timp diverse „tehnici” de adaptare. Cred că cea mai folosită este cea în care candidatul este rugat să vorbească, iar recrutorul se odihneşte puţin în acest timp, fără să-l întrerupă: „Profilul dumneavoastră este foarte interesant şi cu siguranţă este de interes pentru noi. De aceea vă rog să ne povestiţi foarte în detaliu toată experienţa dumneavoastră, începând cu studiile şi apoi cu toate joburile în parte, arătând toate responsabilităţile pe care le-aţi avut, toate realizările...”

Şi candidatul începe să vorbească, bucuros de acest interes. Şi vorbeşte, până se scurg cele 45 de minute regulamentare. Orice recrutor care face interviuri pe bandă rulantă îşi dezvoltă şi îşi perfecţionează astfel de tehnici de disimulare, să se uite la interlocutor fără să-l vadă, să-l asculte fără să-l audă, să dea periodic din cap a aprobare, să spună mecanic la fiecare interval de patru minute precis câte un da, foarte interesant, să scrie note şi observaţii imaginare în spatele unui clipboard, codificate prin cerculeţe şi pătrăţele de diverse mărimi, timp în care el se gândeşte la cu totul altceva. Sau se odihneşte puţin, pur şi simplu, fără să se mai gândească la nimic. Mai ales spre seară, către sfârşitul programului, după o zi încărcată...

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite