Airbus Helicopters ar putea renunţa la construcţia fabricii din Braşov. Care este motivul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru că autorităţile române nu dau semne concrete că vor să cumpere elicoptere militare  de tip  H215M, Airbus ia în calcul să renunţe la finalizarea construcţiei fabricii din Braşov, unde deja a investit 10 milioane euro dintr-un total de 15 milioane.

Anunţul a fost făcut de Olivier Michalon şef pe regiunea Europa la Airbus Helicopters, care pretinde că în urmă cu trei ani când la Ghimbav a fost inaugurată fabrica Airbus Helicopters Industries, destinată să producă elicoptere H215M, erau trei state în regiune care îşi doreau această fabrică, însă el a insistat ca fabrica să se facă în România. Acum, dacă nu va ajunge la o înţelegere cu viitorul Guvern, Airbus ar putea decide chiar să mute fabrica în altă ţară.

 „În 2015, am avut o viziune, să ne extindem amprenta industrială în Braşov. Şi astfel am materializat ideea care a condus la decizia de a începe acest nou proiect, care în 2016 a fost inaugurat de primul ministru de atunci, dar şi de preşedintele Franţei la acea vreme, François Hollande şi de către mine. La acel moment, impresia noastră a fost că România va înlocui vechile elicoptere Puma Socat. Înţelegem însă că e vorba de o investiţie mare şi că e nevoie de timp şi am fost extrem de răbdători. Iar în august 2017, când preşedintele Emmanuel Macron a venit la Bucureşti, unde a purtat discuţii cu preşedintele României şi a existat confirmarea că proiectul va continua. Şi noi am fost foarte optimişti în această privinţă. Din păcate, nimic altceva nu s-a întâmplat", a mai declarat într-un interviu pentru news.ro Olivier Michalon, senior vicepresident,, şef pe regiunea Europa la Airbus Helicopters.

Este o şansă ratată de România, iar azi (miercuri-n.r.) am decis să suspendăm proiectul   Olivier Michalon  Airbus Helicopters

Responsabilul Airbus a mai spus că având în vedere că un astfel de contract este unul foarte costisitor, compania a propus realizarea lui pe loturi. „Am înţeles că a comanda 40 sau 50 de elicoptere presupune o sumă mare de bani. Aşa că am propus (autorităţilor române - n.r.) un contract de minimum 16 elicoptere. Urma să producem 15 elicoptere pe an. Şi acum deja ar fi fost fabricate elicopterele. Este o şansă ratată de România, iar azi (miercuri-n.r.) am decis să suspendăm proiectul", a subliniat el. 

H215M este un elicopter multirol, care poate fi utilizat în misiuni de transport, evacuare medicală şi atac. Pe piaţă, preţul unui astfel de aparat este cotat la 18 milioane de dolari. 

Tratativele cu americanii

Reamintim că, în afacerea viitoarelor elicoptere de luptă pentru Forţele Aeriene Române, în paralel cu discuţiile purtate cu Airbus, responsabilii guvernamentali români au avut o serie de tratative şi cu americanii de la Bell Helicopters.  Acestea au ajuns într-un stadiu destul de avansat, iar americanii s-au arătat deschişi să fabrice 21 de elicoptere de transport UH-1Y Venom şi de 24 de elicoptere de atac AH-1Z Viper chiar la IAR Ghimbav. Partea americană a şi realizat un studiu  privind  modul în care se va face transferul de tehnologie către uzina din Braşov. În plus, responsabilii Bell Helicopter au declarat recent pentru “Adevărul” că producătorul american este dispus, în funcţie de comenzile primite de la alţi parteneri NATO, să continue fabricarea elicopterelor la Ghimbav şi după finalizarea contractului cu MApN.

Imagine indisponibilă

AH-1Z Viper este unul dintre cele mai performante elicoptere de atac, aflat doar în dotarea infanteriei marine a Statelor Unite ale Americii, celebra US Marines Corps.Elicopterul este unul bimotor şi este o variantă modernizată a elicopterului Bell AH-1 SuperCobra dezvoltat în colaborare cu United States Marine Corps. Preţul unei unităţi este între 27 şi 31 de milioane de dolari, în funcţie de variantă. În timp, pe lângă FAR, forţele aeriene ale mai multor ţări şi-au anunţat disponibilitatea de a achiziţiona acest tip de elicopter. Este vorba de Australia, Polonia, Thailanda sau Maroc.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite