Ştefan Mandachi, „părintele” autostrăzii de un metru, îşi deschide noi afaceri. În ce domenii investeşte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
stefan mandachi jpeg

Omul de afaceri Ştefan Mandachi, cunoscut pentru construcţia unui metru de autostradă, a decis să se relanseze in industria dezinfectanţilor şi în imobiliare, anunţându-şi intenţia de a construi 400 de vile în trei importante municipii din ţară.

Avocatul sucevean a decis să investească în domenii noi, pe care le consideră mai puţin vulnerabile în comparaţie cu domeniul HoReCa. El va construi 400 case în judeţele Suceava, Iaşi, Cluj. Imobilele vor avea 119 MP, 160 MP, 210 MP, 290 MP şi vor porni de la preţul de 84,500 euro. Banii provin din surse proprii şi finanţări bancare. Mandachi Buildings & Properties va edifica şi pentru cumpărătorii din segmentul vilelor de lux.

Terenurile achiziţionate pentru edificarea viitoarelor construcţii au fost achiziţionate deja în Suceava, Cluj şi Iaşi. Construcţiile iniţiale vor fi de tip vilă, case cu parter şi etaj şi vor fi sub antrepriza S.C. Mandachi Industry S.R.L., companie cu o cifră de afaceri de 30,4 mil. lei în 2019. Toate ansamblurile rezidenţiale vor face parte dintr-o franciză imobiliară, Holywood Villas, care va fi lansată în luna septembrie.

”România este plină de case hilare, fără nicio logică arhitecturală. Eu nu aş cumpăra nicio casă scoasă la vânzare în Suceava, de pildă. De aceea m-am gândit să aduc o notă de normalizare în procesul de urbanizare” a declarat Ştefan Mandachi, care care îşi justifică noile investiţii de măsurile incoerente ale guvernului cu privire la industria Horeca.

”Întrucât nu mai cred în măsurile teatrale pentru ”salvarea” industriei horeca, am decis să mă reorientez. Nu de-acum, ci de vreo patru luni, de când i-am mirosit pe guvernanţi că sunt de pe altă planetă şi mă paşte colapsul dacă stau în baza statului. Am semnat un parteneriat cu o bancă importantă alături de care vom investi masiv în următorii doi ani.

Ştefan Mandachi susţine că nu stă cu mâna întinsă la stat şi nu a aplicat pentru niciun ajutor guvernamental. ”N-am nevoie de niciun suport. Mă descurc şi singur. Atâta vreme cât ne lasă-n pace, e suficient. Oricum, pentru firmele mari nu există niciun proiect, niciun sprijin, doar pentru companii mici şi mijlocii. Compania mea, cu capital 100% românesc, a fost exclusă de pe liste. Până când se gândesc ei să scoată programe, noi suntem deja terminaţi”.

Fondatorul lanţului de restaurante Spartan, cea mai mare reţea de restaurante cu specific grecesc din România, 56 locaţii, este nemulţumit de lipsa de răspundere a autorităţilor când se întârzie luarea deciziilor corecte.

”Au trecut aproape două săptămâni de la redeschiderea restaurantelor. Nu a crescut deloc numărul de cazuri Coronavirus în România. În toată Europa restaurantele erau dejadeschise de trei luni de zile, de ce la noi s-a întârziat atât? Fiecare zi pierdută a însemnat zeci de milioane de euro pierdute de către antreprenorii din domeniu iar pentru mine zeci de mii de euro zilnic. Cine răspunde acum că nu s-a luat decizia redeschiderii la timp şi s-a întârziat aberant de mult? De ce să plătesc eu pentru bâlbâielile unor incompetenţi? Cine se face răspunzător pentru întârzierea luării acestei măsuri atât de simple? Nimeni? Eu nu mai vreau să fac parte dintr-o industrie discriminată. Pentru unii antreprenori mici a fost prea târziu. Li se cântă prohodul afacerii sau chiar lor.  Două luni de întârziere faţă de Europa au însemnat sute de milioane de euro minus pentru industrie. Cine răspunde? Asta-i România, ţara unde nimeni nu-şi asumă răspunderea” completează Mandachi.

În ceea ce priveşte investiţia în domeniul imobiliarelor, Ştefan Mandachi susţine că deocamdată nu are în proiect construcţia de blocuri întrucât se cere PUZ, care instigă la corupţie.

”Deocamdată vom începe construcţia de vile dar vom edifica şi construcţii înalte. Legislaţia e aberantă, făcută să incite la corupţie. De pildă, dacă ai o parcelă de 1000 MP şi vrei să o dezmembrezi în trei parcele mai mici ca să le laşi moştenire nepoţilor, eşti obligat să faci PUZ,  apoi primăria te pune să iei fiecare vecin acorduri notariale scrise. Acum vreau să construiesc o clădire cu două etaje şi am ajuns pe mâna primăriei. Cere PUZ. De patru luni am pregătit un milion de euro să investesc, dar primăria mă trimite cu căciula-n mână la vecini, nu-şi asumă nimic.”

Cealaltă nouă afacere lansată pe piaţă de către Mandachi este o nouă companie care are la bază produse de protecţie împotriva Covid19. El a investit 300.000 euro în producţia de spirt, săpun, dezinfectanţi şi gel antibacterian, care se vor comercializa începând cu 1 octombrie 2020 sub brandul Ţepeş. De asemenea, compania francizoare, Ţepeş Industry, care aparţine tot omului de afaceri sucevean, a lansat franciza Ţepeş, un brand nou pe piaţa serviciilor de tip DDD. ”Am pus un pariu. Dacă într-un an nu ajung franciza numărul 1 cu franciza Ţepeş pe piaţa serviciilor de dezinfecţie, merg pe jos de la Suceava la Iaşi.”

Noile francize, Holywood Villas şi Ţepeş fac parte din grupul Strong MND Corporation, care a avut o cifră de afaceri de peste 36 mil euro împreună cu companiile de grup ale francizaţilor Spartan şi care mai deţine şi brandurile Mandachi Hotel & Spa, Hercule, BumBumBox şi Magnificus Plaza.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite