10.000 de lei pentru locuitorii de la sate: cum pot obține banii

0
Publicat:

Locuitorii satelor din zone montane pot primi de la stat un ajutor de până la 10.000 de lei pentru achiziționarea unor sisteme de încălzire eficiente. Ministerul Mediului a repus în dezbatere Ghidul „Rabla pentru sobe”.

Cătun între munți
Locuitorii satelor din zone montane pot primi 10.000 lei de la stat. Foto Adevărul/Daniel Guță

Spre deosebire de prima variantă, cea actuală prevede plafonarea sumei maxime pe care o poate avea la dispoziție o unitate administrativă teritorială (UAT) este de 500.000 lei.

Prin intermediul programului privind acordarea de sprijin în vederea achiziționării de aparate pentru încălzirea locuințelor, locuitorii zonelor montane vor putea primi 70% din valoarea cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 10.000 de lei pentru fiecare aparat de încălzire care deserveşte o gospodărie.

Programul se va desfășura similar programului Rabla local, adică, mai întâi, primăriile vor trebui să se înscrie în program și abia apoi vor putea solicita finanțare beneficiarii finali.

Criterii de eligibilitate privind participarea sobarilor autorizați

Este eligibil pentru a participa în cadrul programului sobarul autorizat care îndeplineşte, cumulativ, următoarele criterii de eligibilitate:

a) desfăşoară activităţi economice pe teritoriul României;

b) are ca obiect de activitate instalarea/montajul sobelor, termosobelor, șemineurilor, termoșemineurilor, coșurilor de fum, conform codului CAEN 4120;

c) este afiliat unei asociații profesionale;

c) este/are personal angajat în funcția de sobar (cod COR 711201) şi/sau din grupa de bază COR 7119 care deține certificate de calificare profesională;

d) se angajează că va instala aparatele pentru încălzire, respectând legislaţia în vigoare.

Criterii de eligibilitate a solicitantului de finanțare

Este considerat eligibil solicitantul de finanţare care, la data depunerii cererii de finanțare la UAT delegat, îndeplineşte următoarele condiţii:

a) este persoană fizică cu domiciliul pe raza teritorială a delegatului;

b) domiciliază la adresa unde se va monta aparatul pentru încălzirea locuinței;

c) este proprietar al imobilului-construcţie care va beneficia de aparatul pentru încălzirea locuinței care urmează a fi finanțat în cadrul programului;

d) nu este eligibil, dar fără a se limita la acest exemplu, imobilul cu proprietăţi comune şi proprietăţi individuale, cu mai mult de două apartamente;

e) nu este înregistrat cu obligaţii restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor şi contribuţiilor către bugetul de stat şi bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare;

f) nu este condamnat pentru infracţiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă.

Ce aparate pentru încălzirea locuinței pot fi cumpărate

(1) În cadrul acestui program sunt eligibile:

a) aparatele pentru încălzirea locuințelor, alimentate cu combustibil solid sub forma lemnelor pentru foc, a peleților și a brichetelor, respectiv:  sobe; termosobe; șemineuri; termoșemineuri;

b) coșul de fum ceramic sau metalic cu perete dublu, însoțit de certificat de garanție și declarație de performanță;

c) serviciile de instalare/montaj a aparatului pentru încălzire și a coșului de fum de către sobari validați de AFM.

Aparatele pentru încălzirea locuințelor trebuie să fie aliniate cerințelor ECODESIGN 2022 stabilite prin Regulamentul UE nr. 2015/1185 de punere în aplicare a Directivei 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește cerințele în materie de proiectare ecologică aplicabile aparatelor pentru încălzire locală cu combustibil solid.

Aparatele pentru încălzirea locuințelor vor respecta următoarele condiții minime:

a) putere nominală: maxim 35 kw;

b) randament minim: 80%;

c) emisii de particule fine (PM) sub 40 mg/m3;

d) emisii de compuși organici volatili (OGC) sub 120 mgC/m3;

e) emisii de monoxid de carbon (CO) sub 1500 mg/m3;

f) emisii de oxizi de azot (NOx) sub 300 mg/m3.

Economie

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite