Nu mai e femeia, agentul secret din vremea celui de-al Doilea Război Mondial, care profită de ciudata şi intens teatralizata întâlnire peste ani cu foştii ei colegi de intelligence spre a afla cine a trădat-o. Maggie nu mai e Maggie. E pur şi simplu Györgyjakab Enikö, actriţa-actriţă care ne anunţă că ne va cânta ceva. Aceasta pentru ca noi, spectatorii, să nu ne plictisim până ce colegii ei, Dimény Áron şi Bogdán Zsolt, asemenea ei actori la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, vor fi pregătiţi pentru următoarea secvenţă din spectacol. De ce argument, de ce dovadă în plus am avea nevoie spre a spune că Recviem pentru bun spion, concentrat de spectacole în trei acte, fiecare act cu nume cu iz comic, făcut cunoscut spectatorilor spre deliciul acestora, spectacol plasat sub însemnul unui moto din Richard II e unul de teatru în teatru? De nici unul. De nici una.

Numai că Recviem pentru un spion nu e doar un spectacol care, de la un capăt la celălalt, ilustrează cu fantezie mereu reînnoită imensele posibilităţi de expresie şi de exprimare teatrală pe care le oferă teatrul în teatru. Şi actorii care ştiu să îl aducă pe scenă fără excese demonstrative ce ar revela mai mult decât ar fi cazul iluzia de care formula în cauză nu se desparte, în fapt, niciodată. Recviem pentru un spion mi se pare a fi, în chip esenţial, un spectacol de tip matrioşkă, cu roluri de tip matrioşkă. Mai exact. Teatru în teatru, cabaret în miniatură, de data aceasta foarte puţin metafizic, cu muzică şi dans, cu actori în frac, cântând ba cu vocea, ba la pian (muzica: Şerban Ursachi), dansând (coregrafia: Vava Ştefănescu) spectacol de circ iarăşi în miniatură, un film pe scenă, film din vremea marelui mut dar din care, ca prin minune, dintr-o dată, au început să se audă voci, replică peste ani (piesa e scrisă în 1993) la Angajarea de clovn a lui Matei Vişniec, ultima scriere din etapa românească a dramaturgului, încheiată prin 1986-1987. 

Ceea ce înseamnă că, pe cale de consecinţă, Murdoch, Zucker şi Maggie nu sunt numai foştii spioni care se revăd peste ani, care deapănă ba inocent, ba tandru, ba ironic, ba cu împunsături amintiri, motiv pentru care, din când în când, vreunul dintre ei devine îmbufnat ori chiar se supără „pe bune”. Care se fac că se împuşcă cu pistoale de jucărie, dar care chiar au de reglat conturi serioase, operaţiune ce se termină cu sânge. Căci o fi ea Recviem pentru un spion comedie, dar e comedie neagră, iar negrul este- nu-i aşa?- semnul tradiţional al doliului, al morţii.

Murdoch, Zucker şi Maggie s-au reciclat şi deghizat în actori, în psihiatri şi falşi psihiatri, în clovni cu ochelari negri, în cloşarzi beckettieni, în artişti de cabaret. Nu întâmplător Murdoch, Zucker şi Maggie şi-au dat întâlnire într-un depozit pe ale cărui rafturi sunt rânduite frumos zeci de păpuşi ce le seamănă. Păpuşi minuţios create de scenograful Adrian Damian. Care nu s-a mulţumit doar cu exemplarele din rafturi, ci a mai creat trei replici mai mari, înzestrate cu arcuri, ascunse în cutii şi care ţâşnesc când te aştepţi şi mai ales când nu te aştepţi. Şi care vor şi ele să se bucure de aplauzele finale. Ei înşişi par a fi trei astfel de păpuşi care pentru vreo 80 de minute au dobândit viaţă şi au devenit performeri. Cu ajutorul, cu devotamentul, cu arta, cu rafinamentul, cu umorul, cu delicateţea a trei mari actori. Numele lor- Dimény Áron, Bogdán Zsolt, Györgyjakab Enikö.


Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca- RECVIEM PENTRU UN SPION de George Tabori;

Traducerea în limba maghiară: Kurdi Imre;

Regia: Mihai Măniuţiu;

Scenografia: Adrian Damian;

Muzica: Şerban Ursachi;

Coregrafia: Vava Ştefănescu;

Cu: Dimény Áron, Bogdán Zsolt, Györgyjakab Enikö;

Data reprezentaţiei: 22 iunie 2015