Un „Pescăruş“ experimental la Odeon

Un „Pescăruş“ experimental la Odeon

Scenă din Pescăruşul, spectacolul de la Odeon

O nouă viziune a piesei lui Cehov, „Pescăruşul“, realizată de tinerii regizori Andrei şi Andreea Grosu, este prezentată la Teatrul Odeon într-o formulă modernă, care face ţăndări „clasicismul“ montărilor anterioare

Ştiri pe aceeaşi temă

Spectacolul de la Teatrul Odeon „Pescăruşul“ transpune conflictul romantic şi artistic născut dintre visurile noastre şi realitatea oamenilor din jur. Fiul Treplev încearcă să îşi recâştige mama, pe Arkadina, care nu-i acceptă modernitatea unei viziuni regizorale noi. Îl urăşte de moarte pe Trigorin, iubitul mamei, pe care îl consideră un uzurpator. În faţa lui Treplev, Trigorin are totul: succes în literatură, succes la femei. „Câştigătorul ia tot“ şi în piesa lui Cehov: şi faima literară, şi iubita, şi mama – cele mai importante femei din viaţa sa, Nina şi Arkadina, adorându-l şi punându-l pe piedestal pe acesta.

Fără plase de siguranţă

Nina îl va părăsi pe Treplev pentru cinicul Trigorin. Ea îşi confundă biografia cu actul artistic. De obicei, în toate montările anterioare apărea iconic trupul mort al unui pescăruş, în jurul căruia era construită simbolistica piesei, ca o premoniţie pentru destinul personajelor. Ei bine, regizorii Andrei şi Andreea Grosu fac ţăndări toate aşteptările în ceea ce priveşte piesa lui Cehov. „Am schimbat sensuri şi ne-am aruncat cu toţii fără plasă de siguranţă. Unii în braţele celorlalţi“, spune Andrei Grosu.

Din distribuţie se remarcă Nina (Nicoleta Lefter), serafica Irina Arkadina (Alina Berzunţeanu), fiul ei, creator de piese experimentale, Konstantin Treplev (Marius Damian) şi faimosul scriitor Trigorin (Mihai Smarandache), iubitul Arkadinei. Conflictul dintre generaţii, dintre nou şi vechi, e reprezentat printr-o montare modernă, nonconformistă. Paradoxal, scene importante din piesă sunt despre (ne)şansa artei experimentale.

Scenă deschisă, cu scripete

Spectacolul începe cu un haos de nedescris, în care se face gimnastică, se fac exerciţii de respiraţie, toata lumea vorbeşte peste toată lumea. Decorul, semnat de Vladimir Turturică, e format dintr-o scenă deschisă, cu scripete, cu o lună făcută dintr-o tobă în care atârnă nişte felinare.

O Arkadina blondă

„Pescăruşul“ este prima, în ordine cronologică, dintre cele patru capodopere ale lui A.P. Cehov (1860 -1904). Scrisă în 1895, piesa a exercitat o puternică fascinaţie atât pentru oamenii de teatru, cât şi pentru public, până în ziua de azi.

Şi regizorul Andrei Şerban a făcut în 2007 un Cehov antiromantic la Sibiu, însă atmosfera rusească era păstrată în spectacolul în care jucau Maia Morgenstern (Arkadina), fiul său, Tudor Aaron Istodor (Treplev), Cristina Flutur (Nina). O altă montare, mai recentă, a fost la Teatrul de Comedie, cu Emilia Popescu, în rolul Arkadinei şi cu Ştefan Bănică Jr., în rolul lui Trigorin.

La Odeon, în rolul Arkadinei, Alina Berzunţeanu este foarte ingenuă, purtând o perucă blondă. Piesa face trimiteri explicite spre „Hamlet“, chiar şi prin ideea de spectacol în spectacol. Arkadina şi fiul ei citează replici din „Hamlet“, iar la un moment dat, apare coloana sonoră a melodiei lui Sting „Practical  Arrangement“. Finalul spectacolului e puternic, format din gesturi, fără cuvinte. Replicile sunt proiectate. Avem în faţă numai nişte suflete suspendate, pe o scenă dezgolită la propriu de maşiniştii teatrului. 

„Pescăruşul“

de A.P. Cehov

Teatrul Odeon, Sala Studio

Traducere:
Raluca Rădulescu

Regie: Andrei şi
Andreea Grosu

Scenografie:
Vladimir Turturica

Cu: Alina Berzunţeanu, Marius Damian, Dan Bădărău, Nicoleta Lefter, Laurenţiu Lazăr, Elvira Deatcu, Florina Gleznea, Mihai Smarandache, Gelu Niţu, Cezar Antal

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările