Recunosc, n-am muncit la naşterea ta. Am stat de-o parte. (Bună decizie.) Regizoarea, actorii şi oamenii de la tehnic au muncit la naşterea ta. (Era datoria lor.) Uneori, m-au întrebat dacă e bine, dacă îmi place, dacă sunt de acord să scoată un cuvânt, iar eu am răspuns: da! (Bravo! Ei se pricep, tu nu te pricepi, nu-i meseria ta.) Scenă după scenă, replică după replică, o mişcare repetată de zeci de ori, până iese într-o zi, în altă zi, muncă de ocnaş. (Tu nu ştii ce-i ocna.) Nu că ar fi fost textul meu, dar m-au copleşit emoţiile. (Emoţiile tale nu valorează două parale.) Ba da, pentru că te-ai născut din emoţii! Emoţiile celor care au muncit ca să te naşti.... (Ajunge! Te repeţi. Eu sunt creaţia regizoarei, pricepi?) Da, da, creaţia regizoarei şi creaţiile actorilor. 

Ăsta e teatrul: emoţia care trece rampa, ca o vrajă care-i farmecă pe spectatori. 

(Eşti sigur că am trecut rampa?) Ce-a mai rămas din emoţia de la premieră? O amintire. (Aiurea! Emoţia se trăieşte, nu se rememorează.) Ce fericit am fost după premieră! (Probabil că ai băut prea mult cu actorii.) Fericirea aia nu se poate povesti. (Normal, teatrul este emoţia unei clipe.) Ai fost aplaudat. (Actorii trăiesc din aplauze. Şi tu m-ai aplaudat.) Apoi, curiozitatea de a afla părerea oamenilor care te-au văzut. Unora le-a plăcut, alţii au fost nemulţumiţi. M-am supărat pe cei care nu te-au plăcut. (Eşti prost şi orgolios.) Nu te-au văzut prea mulţi critici de specialitate. (Poate nu i-ai invitat, poate au avut alte treburi, poate ştiau că nu sunt de văzut.) Nici cronici prea multe în presă, nici participări la festivaluri, nici turnee... (Eşti frustrat rău.) Aş fi vrut să fii scos prin lume, să fii lăudat, comentat, aplaudat. (E de-ajuns atât cât a fost.) N-ai fost promovat! (Hai, dom’le, mă laşi cu marketingul ăsta care a devenit o obsesie mondială?) Ai stat în banca ta, în sala ta. (Stai la masa ta şi vezi-ţi de scris!) De ce oare n-ai avut succes? (Nu ai dreptul să-mi pui această întrebare.) Oricum, mi-a plăcut de tine. (N-ai niciun drept asupra mea.)

          Bănuiesc că ai aflat, peste două zile vei fi văzut pentru ultima dată. (Decizia conducerii.) Asta înseamnă că o să mori. (Da.) Nu pot să mă împac. (Şi tu ai să mori.) Şi ce va rămâne din tine, că n-ai coşciug şi nici loc de veci? (Nimic.) Ba da, o amintire! Am să mă interesez după... dacă am voie să iau ceva din recuzită drept amintire, să pun acel obiect... (Obiectul trăieşte numai pe scenă. În afara scenei, este mort.) Să-l pun în bibliotecă sau în cămară. (În cămară îţi pui borcanele cu murături.) Să rămâi în amintirea mea. (Eşti patetic.)

          Tu ştii unde vei pleca după ce îţi va cădea ultima cortină? Poţi să-mi spui unde te vei duce? (La îngeri.) Îţi baţi joc de mine? Nu uita că eu sunt autorul, eu te-am scris, eşti dator şi obligat să-mi spui unde te găsesc după...! (Nu mai ai niciun motiv să mă cauţi. Uită-mă!)