Într-un moment în care omenirea, parţial vindecată de traumele celui de-Al Doilea Război Mondial, a început să se mai gândească şi la sine, şi la propria ei istorie, şi la viitor, încercând proiectarea acestuia într-un mod în care istoria să nu-i mai fie model şi încorsetare, ci pildă şi prilej de reformulare. Că lucrurile nu au ieşit chiar cum ar fi trebuit să iasă, că acel mai 1968 nu a fost, la scara istoriei, o poveste prea fericită e altă chestiune.

Piesa a avut premiera absolută la Schiller Theater din Berlin, în regia lui Konrad Swinarski la 29 aprilie 1964, dar îşi va dobândi celebritatea atunci când va fi montată de Peter Brook la Royal Shakespeare Company, iar mai apoi se va metamorfoza în scenariu de film. Textul, tradus în româneşte de Gellu Naum, despre ale cărui profunde legături cu teatrul aveam să aflăm mai multe doar după 1989, a fost cunoscut oamenilor de teatru români datorită acelor buletine xerografiate, cu coperte roşii, care circulau la vremea respectivă, ce se mai găsesc şi azi în bibliotecile puţinelor teatre care au secretariate literare adevărate. Regizori doritori să o însceneze au fost, doar că cerberii ideologici au făcut tot ceea ce le era cu putinţă spre a-i opri.

Din ce motiv? Piesa este, într-adevăr una despre revoluţie, despre Revoluţia franceză, dar nu este defel una riguros istorică. E o mostră de teatru în teatru, de teatru documentar, de teatru politic, dar şi un exemplu despre felul în care poate fi interogată altfel istoria. Vorbeşte despre un episod din Revoluţia franceză, dar nu o face la modul triumfalist- patetic-sentimental. O ia câteodată în răspăr. O ironizează, o tratează în cheia operei bufe, a carnavalului, a bâlciului. Pune în discuţie momentul în care Revoluţia se poate transforma în dictatură. Clipa în care libertatea se metamorfozează într-o nouă puşcărie. Marat/ Sade e, în subsidiar, şi o piesă despre nebunie, iar numai despre aşa ceva nu aveau chef să se vorbească pe scenă satrapii comunişti.

Cred că am aflat despre scrierea lui Peter Weiss din cărţile profesoarei mele de la Universitatea din Cluj, doamna Maria Vodă-Căpuşan. Am citit-o la sugestia regizorului Alexandru Darie care şi-ar fi dorit să o monteze. Am ascultat fragmente înregistrate pe bandă magnetică din spectacolul lui Brook, tot la sugestia lui Ducu Darie şi îmi amintesc şi acum spaţiul sonor bogat al montării şi vocea Glendei Jackson. De văzut, am văzut Marat-Sade prima oară pe scenă prin 1991, graţie unui spectacol etalon, de mari profunzimi, realizat la Teatrul Naţional din Cluj, de regizorul Victor Ioan Frunză, în scenografia Adrianei Grand. Montarea venea la scurtă vreme de la Revoluţia din Decembrie 1989, o revoluţie pe care cu toţii o puneam pe vremea aceea în relaţie cu 1789 din Franţa. Spun 1789 şi nu Revoluţia franceză fiindcă aceasta, în ansamblul ei, înseamnă mai mult decât Republica, mai mult decât Liberté, égalité, fraternité. Revoluţia franceză a însemnat,  după cum bine observa Regis Debré în cursul dezbaterii de idei din Franţa Bicentenarului, şi 1793, şi 1794, şi La Révolution Tuerie. Pe urmele lui François Furet, cel care în 1975 scria cartea Penser la Révolution, Debré sau Mona Ozouf au publicat acum 25 de ani articole, cărţi, studii, enciclopedii calificate drept incomode. Ele au mai tăiat din elanurile sărbătorii.

Ceea ce au spus şi scris istoricii şi filosofii din anii 80-90 ai Revoluţiei franceze a enunţat cu vreo 15 ani înaintea lor Peter Weiss în atât de provocatoarea lui piesă. Regizorul Charles Műller, directorul Teatrului d’Esch din Luxemburg, invitat să monteze Marat-Sade (caietul de sală lăudabil întocmit de Ioana Malău şi afişul preferă, et pour cause, grafia Marat/ Sade, ca semn al antagonismelor relevate de text, dar şi de înscenare) la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu scrierea lui Weiss a sesizat perfect acest lucru. L-a sesizat şi Diana Fufezan, interpreta lui Charlotte Corday. Ea o joacă pe asasina lui Marat, aşa cum se cuvenea să o joace, ca pe o pensionară a Ospiciului Charenton ce îşi declamă rolul cu un anume tip de distanţare, ironie, exagerare. Dar, la un moment dat, secondată de Dan Glasu, destoincul interpret al directorului-cenzor Coulmier, Diana Fufezan iese din tipare şi vorbeşte în cel mai serios chip cu putinţă despre puşcărie şi despre teroare. Secvenţa aceasta îşi află un bun rapel în finalul spectacolului, în nebunia finală cu rol de reflecţie despre jocul istoriei şi al politicii, despre răsturnările neaşteptate şi imprevizibilităţile specifice acestora.

Marat/Sade la Naţionalul din Sibiu este un spectacol de mare montare. Cu o scenografie amplă, în specificul celor gândite de Dragoş Buhagiar, dar cu diferenţele şi mărcile de identificare impuse de text şi de ideile acestuia. Cu o muzică de operă bufă în intimitatea căreia se amestecă originalitatea absolută cu prelucrarea şi inserarea unor mini-teme din La Marseillaise. O semnează Vasile Şirli. Cu o distribuţie consistentă, cu pivoţi bine aleşi. Pe lângă cei deja numiţi i-aş aminti pe Marius Turdeanu (De Sade), Adrian Matioc (Jean-Paul Marat), Serenela Mureşan (Simonne Evrard), Ciprian Scurtea (Duperet), Ioan Paraschiv (Jacques Roux). Din păcate, marea montare nu are corespondenţe întotdeauna riguros exacte în reliefuri, în intimităţi, în rosturi şi rafinamente ideatice. În suprateme şi acorduri fine. Acestea din urmă s-ar putea să apară cu ocazia reprezentaţiilor viitoare, atunci când jocul însuşi al lui Marius Turdeanu şi al lui Adrian Matioc ar putea dobândi carate suplimentare. 

Teatrul Naţional Radu Stanca din Sibiu & Théâtre d’Esch Luxembourg- MARAT/SADE după piesa PERSECUTAREA ŞI ASASINAREA LUI JEAN-PAUL MARAT, REPREZENTATĂ DE GRUPUL DE TEATRU AL OSPICIULUI DIN CHARENTON SUB CONDUCEREA DOMNULUI MARAT de Peter Weiss;

Traducerea: Ana Mureşanu;

Regia artistică: Charles Műller;

Scenografia: Dragoş Buhagiar;

Muzica originală: Vasile Şirli;

Mişcarea scenică: Adriana Bârză;

Light design: Dragoş Buhagiar şi Lucian Moga;

Cu: Marius Turdeanu, Adrian Matioc, Serenela Mureşan, Diana Fufezan, Ciprian Scurtea, Dan Glasu, Ioan Paraschiv, Veronica Arizancu, Mihai Coman, Raluca Iani, Cătălin Neghină, Eduard Pătraşcu, Cătălin Pătru, Daniel Plier, Viorel Raţă, Vlad Robaş, Cristina Ragos, Cristina Stoleriu, Cendana Trifan, Liviu Vlad, Dana Taloş, Codruţa Vasiu;

Data premierei: 1 octombrie 2014