Interviu FNT Scenografa Irina Moscu:„Visible Invisible“ este o întoarcere către noi. Pentru mine, noile media sunt o extensie a spaţiului de joc
0Astăzi, de la ora 19.00, in HUB FNT, are loc performance-ul "Visible invisible", realizat de scenografa Irina Moscu. Artista semnează şi scenografia spectacolului " In a Forest Dark and Deep", reprezentat astă-seară, de la ora 22.00, la Unteatru. Spectacolul, în regia Iarinei Demian, a fost reprezentat şi sâmbătă seară, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru.
"Visible Invisible", reprezentat astăzi, de la ora 19.00, în HUB FNT, e o călătorie personală în care fiecare participant are timp să descopere şi să chestioneze limitele propriei exprimări. "Pentru asta ne propunem, la propriu, un spaţiu liber de greşeli, liber de judecată şi liber de constrângeri", spune scenografa Irina Moscu, într-un interviu pentru "Adevărul".
"Adevărul": Cum ai conceput performance-ul Visible Invisible care va avea loc la HUB FNT pe 20 octombrie?
Irina Moscu: Visible Invisible este un proiect extrem de personal, născut în urma unei colaborări artistice nefructuoase, o colaborare marcată de foarte multe îngrădiri de ordin estetic, material, de dialog, de organizare, de infrastructura etc.. M-am simţit prinsă ca într-o capcană, răspunzând oricăror altor nevoi, mai puţin cele personale, intime, cele care fac meseria mea, plăcerea mea. Am simţit ca-mi pierd libertatea de exprimare, ca nu pot sa fac ceva artistic valabil, ceva care sa-mi vorbească , ceva wow.
Nu miza artistica a fost în centrul atenţiei mele in naşterea acestui proiect, cat nevoia de sinceritate şi fragilitate a unei confesiuni de artist aflat intr-un moment critic al relaţiei sale cu arta sa, cu profesia sa. Procesul de “recuperare” a fost unul personal , apoi m-am gândit ca ar putea deveni relevant şi pentru cei care au trecut prin aceeaşi experienţa ca şi mine şi nu au găsit soluţii pe cont propriu.
Visible Invisible este un performance interactiv in întuneric. Am apelat la intuneric pentru a ajuta publicul de a se deconecta de la orice stimul vizual, de la cei din jur, mutând focusul pe el.Universul sonor in care participantul e imersat este semnat de foarte talentatul Călin Ţopa, un artist foarte apreciat şi prezent în ultimile proiecte artistice ale lui Radu Afrim şi nu numai. Publicul are un rol activ in acesta instalaţie, dar nu vreau sa-i spulber surpriza.
De ce acest titlu, care e distanţa dintre vizibil şi invizibil?
Tot ce este vizibil în lumea aceasta a existat înainte de naşterea sa sub forma unui gând, ca o structură invizibilă pe care lumea materială se sprijină , fiinţa acestei fiinţe. Această topografie necunoscută este sursa artei noastre şi merită chestionată. Toată arta din lume există deja. Este sub suprafaţa conştiinţei noastre normale ca un rău subteran din care ne alimentăm.
Rolul nostru e să-l ascultăm şi să-l aducem în lumea materială. Nimic nu este invizibil în lumea asta, doar refuzul nostru de a vedea acest invizibil vizibil. Visible Invisible este o întoarcere către noi, o cufundare in sine.
Ce înseamnă noile media pentru tine, cum le integrezi în creatţile tale?
Nu cred ca teatrul are cum să ţină pasul cu timpul său dacă nu integrează în mijloacele sale de comunicare cu publicul noile tehnologii multimedia. Pentru mine, noile media sunt o extensie virtuală a spaţiului de joc, un mod eficient ( conceptual, estetic, cost wise etc) de a trasa coordonate de joc imposibil de realizat prin metodele de lucru ale teatrului clasic. E un mod de a augmenta experienţa teatrală , de a o îmbogăţi. Alegerea de a integra tehnologii multimedia în spectacolele mele vine dintr-o necesitate de a extinde universul de percepţie al publicului dincolo de ceea ce e real, ce vede pe scenă, din nevoia de spectacular. E o noua forma de comunicare vizuală. E un domeniu care mă interesează, mă provoacă şi pe care încă îl explorez creativ. Cred că posibilităţile sunt infinite.
Cum ai coloborat cu Iarina Demian pentru In a Forest Dark and Deep, spectacol, de asemenea, prezent în FNT, cu două reprezentaţii? Cum ai conceput scenografia cu cutiile printre spectatori? Cum ai gândit pădurea în spaţiul creat de tine?
Colaborarea cu Iarina Demian este un răsfăţ pentru orice scenograf şi orce artist care găseşte încredere şi generozitate artistica în relaţia de lucru, in procesul de creaţie. E o întâlnire foarte frumoasă cu un om/ artist extrem de cald, atent şi prezent,. E o plăcere sa fii in preajma dânsei.
Conceptul spaţiului de la In a Forest Dark and Deep a pornit de la ideea ca lucrurile sunt mult mai complexe si mai profunde decat ne place sa credem la prima vedere. Intram in casa unor oameni si incepem sa judecam lucrurile dupa prima lor aparenta: fabulam si proiectam un trecut si poate si un viitor al celor care inhabiteaza locul, dar de cele mai multe ori foarte departe de adevar. Ce ne facem atunci cand lucrurile sunt ascunse ochiului? Cum descoperim aceste personaje si istoriile lor? Indiciile care ar putea sa ne spuna o poveste sunt ascunse in cutii. O casa aproape goala, cu lucruri ce urmeaza a fi mutate in alte spatii gazduieste publicul care ia parte la poveste din interior. Chiar greutatea propriului corp pe cutiile care raman inchise este un statement ca inconstientul nu este relevat in totalitate nici macar protagonistilor.
Aici suntem musafiri, suntem invitati sa descoperim misterul unei lumi de care nu stim nimic. De fiecare data cand o cutie se deschide, un adevar iese la iveala. Un spatiu plin de semne si materiale „fragile”. Restul ramane de intuit si simtit.
Eşti autoarea unora dintre cele mai moderne şi mai percutante spaţii din teatrul românesc al ultimilor ani. Cum îţi pui amprenta pe decorurile care sub semnatura ta capată personalitate?
Nu cred că încerc să îmi pun amprenta pe decorurile mele. Decorurile ma aleg pe mine de cele mai multe ori. Faptul că ceea ce lucrez poartă o amprentă atât de personală se întâmpla pentru faptul ca încerc sa rămân sinceră cu mine însămi, iar in aceast adevăr cu mine cred ca pot deveni ceva extrem de specific. Cred ca întoarcerea la aceasta origine e “amprenta”, acel lucru extrem de personal care răzbate in fiecare proiect pe care îl fac.
"Ador să lucrez cu Radu Afrim"
Irina Moscu a fost nominalizată la Premiul pentru cea mai bună scenografie cu spectacolul „Pasărea retro se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte”, la Teatrul Naţional Târgu-Mureş – Compania „Tompa Miklós”, anul 2017 Fotografii: Rab Zoltan
Esti una dintre colaboratoarele preferate de Radu Afrim. Cum reuşesti să aduci de fiecare dată un plus viziunii sale regizorale?
Ador să lucrez cu Radu Afrim. Este una dintre putinele colaborări artistice unde mă simt liberă să ma exprim aşa cum vreau şi cum cred ca e benefic pentru proiect. Faptul ca reuşesc sa aduc un plus viziunii sale regizorale se datorează unei relaţii de încredere construită de-a lungul timpului şi faptului ca repetiţiile cu el sunt extrem de stimulatoare artistic şi provocatoare.
E fascinant sa-l vezi la lucru cu ochii închişi, imersat in imaginea din capul lui şi apoi sa dea atâtea culori şi nuanţe unei materii impalpabile. E un tandem, un dans, păşim unul după celălalt, pe rând....şi acest lucru este foarte frumos...şi generos.
Cum îmbini spaţiul fizic cu cel virtual, uneori rescriind plastic opera unor mari înaintaşi din artele vizuale?
Nu ştiu cum o fac, ştiu doar ca e un proces în care mă las condusă instinctiv...probabil sunt multe gesturi inconştiente. Sunt foarte mulţi artişti care ma inspira şi care sunt prezenţi in mintea mea atunci când gândesc un spaţiu. E important totuşi sa revii către tine şi sa ştii care îţi sunt propriile nevoi artistice si plăceri.
Virtualul si materialul deja fac corp comun in proiectele mele. Îmi place să nu simt, să nu văd locul de sudura între cele două, o continuitate fireasca a spaţiului.
Cum ai colaborat cu regizorii Radu Alexandru Nica, Bobi Pricop şi Theodor Cristian Popescu? Le propui tu intâi schiţele, le faci împreună cu ei, cum lucraţi?
Am colaborat foarte bine cu toţi şi imi doresc mult sa mai colaborez şi in viitor. Fiecare colaborare artistica e unica şi are propriile sale provocări, extrem de specifice de la un proiect la altul. De obicei convin cu artiştii ca prima discuţie sa fie pe schiţele mele, ca apoi acestea sa genereze direcţii de dialog. Lucrez singura, in linişte. Am nevoie de un teren virgin pentru naşterea fiecărui proiect. Prefer sa nu fiu bruiata şi distrasa de nevoile altora. Poate un gest de egoism artistic, dar eu zic ca benefic şi sănătos. Fiecare îşi caută centrul pana la urma, nu?
Ce înseamnă prezenţa in FNT pentru tine? Ce proiecte ai în continuare?
Prezenţa în FNT e un lucru care mă onorează enorm, dar şi care ma responsabilizează. Sunt oameni care au crezut enorm in mine şi pe care nu vreau să-i dezamăgesc. Faptul ca ma expun intr-un mod artistic extrem de nou pentru mine, in afara zonei mele de confort şi in cadrul unui eveniment atât de important pentru teatrul românesc şi cultura românească , e un gest extrem de curajos din partea mea, poate o mică sinucidere artistică. Mor de frică, dar ştiu ca asta nu se spune.
Momentan lucrez cu Radu Afrim la montarea noului nostru spectacol - “Trei surori” de A. Cehov la Sala Studio a Teatrului National din Bucuresti, un spectacol cu o distribuţie wow. Din echipa artistică a proiectului face parte şi Călin Ţopa, sound designerul universului sonor Visible Invisible.
Urmează o a doua colaborare cu Botond Nagy. Montam din nou “Hedda Gabler” de Henrik Ibsen la Teatrul Naţional din Tirana (Albania), asta după ce am montat un super show anul trecut la TNRS cu Ofelia Popii in rol principal. E a treia oară când montez Hedda Gabler. Prima întâlnire cu Hedda a fost colaborarea cu Ciprian V. Nechita, un regizor extrem de inteligent, sensibil şi talentat care merita din plin atenţia noastră.
Cele mai recente scenografii realizate de Irina Moscu
2019
In the forest dark and deep, regia Iarina Demian
UNTEATRU, Bucuresti
Casa cu suricate, regia Radu Afrim
Teatrul Naţional Craiova, Craiova
2018
Rabenthal, regia Radu Afrim
Teatru Maghiar de Stat „Csiky Gergely”, Timisoara
Hedda Gabler, regia Botond Nagy
Teatrul Naţional „Radu Stanca“, Sibiu
Un copil din flori spune o poveste pe fond albastru, regia Radu Afrim
Teatrul “Tamási Áron”, Sfîntu Gheorghe
2017
Pasărea retro se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte, regia Radu Afrim
Teatrul Naţional din Târgu Mureş- Compania Tompa Miklỏs, Targu Mures
Măcelăria lui Iov, regia Radu Afrim
Teatrul National "Vasile Alecsandri", Iasi
Complexity of Belonging, regia Radu Alexandru Nica
Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Arad
D'ale carnavalului, regia Tudor Lucanu
Teatrul Municipal „Matei Vişniec”, Suceava
2016
SUNTRACK, regia Radu Afrim
Teatrul „Maria Filotti”, Braila
Agamemnon, regia Andrei Măjeri
Teatrul National din Cluj, Cluj Napoca
Recviem, regia Alexandru Dabija
Teatrul Naţional "I.L. Caragiale", Bucuresti
Detalii naive total lipsite de profunzime din viaţa şi moartea unor spectatori, regia Radu Afrim
Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara, Timisoara
2015
Uciderea ritualică a lui George Mastromas, regia Bobi Pricop
Teatrul Regina Maria, Oradea
Între noi totul e bine, regia Radu Afrim
Teatrul Naţional "I.L. Caragiale", Bucuresti
Pisica verde, regia Bobi Pricop
Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul”, Iasi