Cum să devii rinocer sau pictură cu lumini

Cum să devii rinocer sau pictură cu lumini

Scenă din spectacolul „Rinocerii”, în regia lui Robert Wilson, pe scena Teatrului „Marin Sorescu” din Craiova

EVENIMENT Unul dintre cei mai importanţi regizori ai lumii, Robert Wilson a pus în scenă la Craiova „Rinocerii” lui Eugène Ionesco, spectacol care va încheia, pe 2 noiembrie, Festivalul Naţional de Teatru

Ştiri pe aceeaşi temă

Pentru o zi, Craiova va deveni capitala teatrului românesc, graţie alegerii organizatorilor Festivalului Naţional de Teatru de a închide maratonul teatral duminică la Teatrul Naţional din Craiova cu piesa „Rinocerii“. Spectacolul va avea loc pe 2 noiembrie, de la ora 19.00, în Sala „Amza Pellea“ şi va fi transmis live, la aceeaşi oră, în Sala Epika din Grand Cinema Digiplex din Băneasa Shopping City, Bucureşti.

Sosirea lui Robert Wilson în România a fost evenimentul cel mai aşteptat al acestui an teatral. Bob Wilson este o legendă a teatrului mondial actual, este autorul celebrei montări „Sonetele lui Shakespeare”, pus în scenă la Berliner Ensemble, spectacol care a fost acum doi ani şi în România, la Festivalul Internaţional „Shakespeare” de la Craiova. Este creator al unui nou limbaj teatral. Teatrul lui Robert Wilson nu seamănă cu nimic, este unic şi şocant. În spectacolele lui, toţi actorii poartă lavaliere, iar, la prima vedere, sunt cu toţii nişte marionete. „Urăsc teatrul naturalist”, spune Wilson.

„A te comporta naturalist pe scenă e o minciună. Un actor care se crede naturalist pe scenă pare invariabil artificial. Dacă acceptăm că teatrul este ceva artificial, putem fi mai sinceri în ce facem, în loc să ne prefacem că suntem naturali. Machiajul mă ajută să aud mai bine, pentru că văd mai bine”, declară el.

Legea numărul unu a teatrului său este: „Totul începe cu lumina”. Şi continuă cu o indicaţie şocantă: „Urâţi publicul, şi publicul vă va iubi!”. În teatrul lui, actorul se uită mereu în faţă, în sus, într-un punct fix, în direcţia din care vine lumina. Niciodată nu se uită la persoana cu care vorbeşte şi fiecare mişcare sau privire este numerotată şi cronometrată.

Reţetă de teatru

Aşadar, combinaţia de la Craiova trebuia să fie infailibilă: Bob Wilson, textul lui Eugène Ionesco şi actorii români, despre care Wilson însuşi a declarat că sunt mai buni decât cei din America, Franţa sau Anglia… Iar spectacolul, parţial, a fost pe măsura aşteptărilor: imagini spectaculoase, pe reţeta Bob Wilson, povestea, decupată pe reţeta Bob Wilson, interpretare tot pe reţeta Bob Wilson. Însă, deşi s-a dorit o montare cu mult umor, „Rinocerii” e un spectacol aproape absurd de lipsit de umor, de o tristeţe care se insinuează subtil, se instalează şi creşte în intensitate cu fiecare scenă.

Formula în care e pune în scenă „Rinocerii” nu e lipsită de surpriză. E un fel de perindare printre imagini proiectate, spectaculoase, terifiante, cu efecte subliminale, o pădure, copaci care se prăbuşesc tăiaţi de mâini nevăzute. Ilie Gheorghe, în rolul Logicianului, redimensionat de regizor într-un fel de povestitor, primeşte misiunea de a citi textul simplu plat, alb, în timp ce toate celelalte personaje nu acţionează, cât, mai degrabă, îi ilustrează cuvintele prin gesturi şi mişcări.

De ce alege regizorul această formulă e o întrebare la care s-ar găsi, cu siguranţă, destule justificări atât de ordin artistic, cât şi tehnic. Însă ea funcţionează doar parţial. Şi, din păcate, face subiectul aproape netransparent. Actorii se pierd într-o suită de imagini superbe, care prin impactul extraordinar, prin poezie, prin forţa originalităţii odată descoperită, pot fi folosite pentru aproape orice text din istoria lumii. Ceea ce este în acelaşi timp o calitate, dar şi un defect. Iar actorii nu fac mai mult decât să se supună unui desen exact, pe care-l urmează unii mai bine, alţii mai puţin bine. Dar cu o notă de impersonal mai mare chiar decât o cer de obicei montările lui Robert Wilson.

Îmbolnăvirea de viaţă

Spectacolul se deschide cu o imagine puternică – din podeaua scenei, în faţa cortinei, se iţeşte un fel de pădure de capete umane, stranii, care aşteaptă cuminţi să se aşeze publicul, apoi încep să converseze. Sunt replici care nu există text, poate singurele cu umor, precum cele în care e vorba despre un rinocer în faţa magazinului Auchan…

Întregul spectacol sugerează faptul că povestea rinocerizării e doar un pretext. Ar putea fi vorba de abrutizare, ar putea fi vorba de uniformizarea capitalistă, ar putea fi vorba de „mase” sau de depresia lumii în care trăim. Sau, ar putea fi vorba, pur şi simplu, de îmbolnăvirea de viaţă. Însă, pe de altă parte, spectacolul pare să nu-şi propună deloc să găsească un sens rinocerilor lui Ionesco, ci doar să creeze o superbă pictură cu lumini, în care precizia matematică este scopul principal.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările