Aşa se face că reprezentarea unui text care, în forma lui tradiţională şi interpretat în cheie strict realistă, în specificul a ceea ce se cheamă the Mood Play, durează în jur de trei ore, de această dată nu depăşeşte 80-85 de minute. Botond Nagy, în colaborare cu Kali Agnes, care semnează şi dramaturgia spectacolului, a întocmit o versiune esenţializată la maximum a textului. S-a făcut apel constant la ceea ce în muzică se cheamă salto, s-a renunţat la ceea ce semnatarilor versiunii scenice li s-a părut a fi fost discursivităţi fie exagerate, fie depăşite, fie inutile şi, în felul acesta, s-a ajuns la un scenariu dramatic care are calitatea de a nu pierde mai nimic nici din poveste, nici din duritatea episoadelor acesteia şi a conduitei personajelor, nici din ceea ce înseamnă tragedia existenţei oamenilor de la periferie.

Ca şi în Hedda Gabler, Botond Nagy refuză să îşi cantoneze spectacolul în cheie strict realistă sau, mai corect spus, în ceea ce înseamnă realismul clasic. Desface, deconstruieşte, recurge la inserturi muzicale (are aici de partea sa colaborarea extrem de utilă cu Claudiu Urse), la momente dansante (coregrafia este semnată de Molnár Dalma), pare a aduce montarea în vecinătatea show-ului. Decontând, pe mai departe, o seamă de influenţe afrimiene. De aici şi faptul că unele replici sunt rostite la microfoane. Decorul gândit de Márton Erika este compus dintr-un număr limitat de piese semnificative care se succed cu scopul de a crea o suită de imagini-cheie. Am în vedere cada în roşu Coca-Cola, imensul şifonier cu rochiile lui Blanche DuBois, multele ventilatoare sau aranjamentul floral coborât din podul scenei, care însoţeşte primele vizite, pline de speranţă, ale lui Mitch.

Personajelor din existenţa reală (Blanche, Stella, Stanley, Mitch, Doctorul, etc) le sunt asociate, le servesc drept însoţitori ori umbre cele recuperate din trecutul personajelor. Acestea le urmăresc şi, într-un fel, le jalonează destinul ori le anunţă nefericirea, eşecul, moartea nu doar lui Blanche, cea care declară că preferă iluzia realităţii, ci şi Stellei, lui Stanley sau lui Mitch. E vorba despre Tanti Jeni sau despre Steve, dar, în primul rând, mă gândesc când spun asta la Allan, băiatul mort. Care funcţioneză drept o reminiscenţă obsedantă din tinereţea Stellei, devenind un fel de raisonneur mut. Îl configurează prin extrem de puţine cuvinte cărora li se asociază, în schimb, bogate, premonitorii, ameninţătoare mişcări dansante foarte tânărul actor Gedö Zsolt. Acesta apare pe scenă cu bustul gol şi faţa sângerândă.

Actorii izbutesc în bună măsură să sugereze starea de fericire falsă, trucată, permanentele răsturnări de situaţie. Deşi loc pentru mai bine ar fi fost, desigur. Ca şi în cazul regiei care, pe alocuri, cade în manierism şi, cum spuneam, citate ori recursul la modele. În opinia mea, falsa existenţă în care se complace Blanche ar fi câştigat în impact dacă titulara rolului, Bartha Boróka, i-ar fi adăugat un plus de erotism. Mult mai sigură pe sine, mai credibilă mi s-a părut Szilágy Mira, interpreta Stellei. Faragó Zénó convinge prin felul în care îl conturează pe Stanley Kowalski, deşi poate că ar fi fost nevoie de ceva mai multă duritate, încrâncenare, de o subliniere a durităţii acestuia în viaţa conjugală. Koloszi Borsos Gábor are meritul de a nu-l caricaturiza pe Mitch, cel aflat în căutarea unei soţii doar de drgul mamei, pregătind astfel cinismul de care dă dovadă personajul după aflarea adevărului despre trecutul zbuciumat al lui Blanche. Scurte, dar utile apariţii are în mai multe roluri Dávid A. Péter. 

Teatrul Figura Stúdió din Gheorgheni – UN TRAMVAI NUMIT DORINŢĂ de Tennessee Williams; Adaptarea textului: Botond Nagy şi Kali Agnes; Dramaturgia: Kali Agnes; Regia: Botond Nagy; Scenografia: Márton Erika; Muzica originală şi sound design: Claudiu Urse; Light designer: Eröss László; Coregrafia: Molnár Dalma; Artist plastic: Ferenczi Zoltán; Cu: Bartha Boróka (Blanche Du Bois), Szilagy Mira (Stella Kovalski), Faragó Zénó (Stanley Kovalski), Kolozsi Borsos Gábor (Mitch), Gedö Zsolt (Allan), Dávid A. Peter (Tanti Jeni, Steve, Medic, Femeia mexicană); Data reprezentaţiei: 29 noiembrie 2018