Partizanii libertăţii (III): Familiile învăţătorilor care au sprijint grupul lui Toma Arnăuţoiu. „A fost decorat de câteva ori şi cu Ordinul Mihai Viteazul. Nu poate simpatiza regimul actual“

Convinşi fiind că este imposibil ca România să rămână practic sub ocupaţie sovietică, mai mulţi fruntaşi din Nucşoara şi alte sate din zonă – învăţători, preoţi, mici proprietari – au sprijinit grupul de luptători anticomunişti condus de Toma Arnăuţoiu. Le-au furnizat acestora îmbrăcăminte, alimente, medicamente, informaţii şi i-au adăpostit atunci când a fost nevoie, riscându-şi propriile vieţi, dar şi pe cele ale familiilor.

Consecinţele pe care aceaşti intelectuali de la sate le-au avut de suportat au fost crâncene. Hotărâtă să scoată la lumină sacrificiul acestor oameni care au refuzat să bată palma cu regimul comunist, Ioana-Raluca Voicu-Arnăuţoiu, fiica lui Toma Arnăuţoiu şi a Mariei Plop, a reuşit, pe baza documentelor păstrate în arhiva CNSAS, să recompună biografiile distruse ale acestor oameni care reprezentau coloana vertebrală a satului românesc. Cercetătoarea a reunit de altfel poveştile acestor familii în expoziţia – „Rezistenţa anticomunistă de la Nucşoara – portrete de familii“, vernisată în luna aprilie, anul acesta, la Teatrul Naţional din Bucureşti şi care se află acum la Memorialul de la Sighet. În acest episod prezentat de Adevărul, despre familiile învăţătorilor.

Familia Alexandru Moldoveanu. Maior în rezervă, decorat cu „Steaua României“ şi „Coroana României“

Învăţătorul Alexandru Moldoveanu (foto sus, de la stânga la dreapta, fraţii Moldoveanu: Petre, comandor de aviaţie, Luca, ofiţer de jandarmi, Alexandru, ofiţer de vânători de munte) s-a născut pe 13 mai 1904 şi a fost fiul cel mai mare al notarului Ion Moldoveanu (1871 – 1965) şi al Mariei (născută Cujbescu). Tatăl său a fost mandatat, alături de învăţătorul Ion (Iancu) Arnăuţoiu, să cumpere pământ pentru ţăranii de la Nucşoara. Alexandru Moldoveanu s-a căsătorit în 1928 cu Elvira Burlănescu, fiind cununaţi de Ion şi Laurenţia Arnăuţoiu, şi au avut doi copii, Cornelia şi Ion. Pentru că a luptat cu mare bravură în cel de-Al Doilea Război Mondial a fost decorat cu „Steaua României”, de două ori cu „Coroana României” şi cu Ordinul „Mihai Viteazul”, ajungând maior în rezervă. Superiorii lui îl caracterizau drept un om „cu un caracter foarte ales”, „foarte moral”, „cu foarte multă putere de muncă şi cu foarte multă conştiinţă.”

Întreaga sa viaţă, Alexandru Moldoveanu a fost învăţător în satul Zboghiţeşti, comuna Nucşoara. Pentru construirea şcolii din sat a donat jumătate din terenul gospodăriei sale. Destinul i s-a schimbat atunci când a îndrăznit să depună jurământ de credinţă alături de partizani. Pentru că i-a ajutat cu alimente şi bani, Alexandru Moldoveanu a fost condamnat de Tribunalul Militar la moarte şi confiscarea averii. A fost executat în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959, la închisoarea Jilava.

Şi alţi membri ai familiei Moldoveanu care au ajutat grupul de la Nucşoara au avut de suferit de pe urma acestui lucru. Spre exemplu, vărul său primar, Luca Dumitrescu (născut pe 15 octombrie 1915), fratele Mariei Jubleanu, a fost arestat în 1950 şi condamnat la 15 ani de muncă silnică, fiind eliberat abia în 1963.

„Notă informativă

12 noiembrie 1953

În urma misiunii primite de la tov. Lt. Oancea cu privire la legăturile şi activitatea învăţătorului Alexandru Moldoveanu am aflat următoarele: Alexandru Moldoveanu a fost ofiţer în grad de căpitan în armata lui Antonescu, a fost decorat de câteva ori pe frontul de est, printre care şi cu Ordinul „Mihai Viteazul”, nu poate simpatiza regimul actual. În strânse legături cu familia Arnăuţoiu, de care este cununat, este de partea bandiţilor din pădure. Nu cred că are legături cu cei din pădure, însă cu Iancu Arnăuţoiu cât timp a stat la Nucşoara, după venirea de la închisoare a fost într-o continuă legătură.

Luni 9 noiembrie 1953 am discutat cu el despre situaţia internaţională şi despre banda Arnăuţoiu, printre altele îmi spunea că el crede că se va termina cearta dintre U.R.S.S. şi imperialişti printr-un război şi că regretă că Tomiţă Arnăuţoiu şi ceilalţi sunt morţi şi nu mai pot apuca timpuri bune.”

Familia învăţătorului Nicolae Niţu

Învăţătorul Nicolae Niţu (foto sus)s-a născut pe 28 iulie 1900 în comuna Pietroşani, judeţul Argeş şi făcea parte dintr-o familie înstărită. Împreună cu soţia sa, Roza, au avut o fiică – Elena – care a fost pentru scurt timp soţia lui Toma Arnăuţoiu.

În 1948, Nicolae Niţu a iniţiat întâlnirea colonelului Gheorghe Arsenescu cu Toma Arnăuţoiu. Arsenescu, temându-se că ar putea fi arestat, se ascundea la Bucureşti, după destrămarea grupului de rezistenţă iniţiat de el în 1948, în comuna Dragoslavele. La primele întâlniri ale acestora, au mai participat avocatul Ion Dumitrescu-Lazea şi Gheorghe Ardei, proprietarul unei tăbăcării din Domneşti, Muscel. Aceştia erau convinşi că va începe un nou război între puterile occidentale şi Uniunea Sovietică, care ar putea duce la schimbarea regimului comunist din România. Iar discuţiile cu colonelul Arsenescu, şi el promotor al acestei opinii, le-au întărit şi mai mult această credinţă.

După înfiinţarea grupului de la Nucşoara, învăţătorul Nicolae Niţu şi fratele său, Iosif, născut pe 5 martie 1917 în comuna Pietroşani, judeţul Argeş, l-au susţinut cu bani, alimente, arme şi muniţie şi preconizau chiar să devină membri ai acestuia. Nicolae şi Iosif Niţu au fost arestaţi în 1949 şi condamnaţi – Nicolae Niţu la 4 ani de închisoare corecţională, iar Iosif Niţu la 5 ani de închisoare.

După arestarea fraţilor Arnăuţoiu în 1958, au fost din nou condamnaţi: Iosif Niţu la 15 ani de muncă silnică şi confiscarea averii, fiind eliberat în iunie 1964, printr-un decret de graţiere, iar învăţătorul Nicolae Niţu la moarte, fiind executat în noaptea de 18 spre 19 iulie la închisoarea Jilava.

Pentru implicarea sa în formarea grupului de la Nucşoara, avocatul Ion Dumitrescu (zis Lazea), născut la 14 iulie 1907 în comuna Voineşti, jud. Dâmboviţa, a fost condamnat în 1951 la 10 ani de închisoare „pentru uneltire împotriva ordinii sociale”. A fost eliberat în 1956 şi arestat pentru a doua oară în 1959, când Tribunalul Militar l-a condamnat la muncă silnică pe viaţă şi confiscarea averii.

Gheorghe Ardei, (foto sus) născut pe 8 octombrie 1901 în comuna Domneşti, judeţul Argeş şi decedat pe 15 octombrie 1951, proprietarul unui mic atelier de tăbăcărie din comuna natală,  a fost condamnat, în 1950, la 10 ani de închisoare corecţională şi confiscarea averii. A trecut prin închisorile Gherla, Poarta Albă şi Valea Neagră, unde a murit în 1951.

Familia învăţătorului Ioan Năstase

Învăţătorul Ioan Năstase, (foto sus) născut la 14 aprilie 1896 în comuna Albeşti, judeţul Argeş, şi soţia sa, Ecaterina, născută în 1901 în comuna Corbi, judeţul Argeş,  erau oameni înstăriţi în comuna Corbi şi părinţii a cinci fete.

Victoria Năstase-Arnăuţoiu, născută pe 23 aprilie 1928 în comuna Corbi, judeţul Argeş, a fost una dintre fiicele lor. Ea a fost căsătorită cu Petre Arnăuţoiu şi au avut doi copii. În 1949, în casa lor din Nucşoara, au avut loc primele întâlniri ale lui Toma Arnăuţoiu şi Gheorghe Arsenescu cu cei care vor fi implicaţi în activitatea grupului de rezistenţă.

Pentru că a luat parte la aceste întâlniri, Victoria Năstase-Arnăuţoiu a fost condamnată, în 1950, la 6 ani de închisoare corecţională. După prima perioadă de detenţie, a divorţat de Petre Arnăuţoiu, sperând că va uşura astfel situaţia copiilor lor. Cu toate acestea, a fost arestată din nou – după prinderea fraţilor Arnăuţoiu în 1958 – şi condamnată de Tribunalul Militar la 12 ani de muncă silnică şi confiscarea averii. Cei doi copii ai ei şi a lui Petre Arnăuţoiu au ajuns într-un orfelinat unde au stat până la vârsta majoratului.

Părinţii Victoriei au fost şi ei arestaţi şi condamnaţi. Ion Năstase, pentru „activitate contra clasei muncitoare”, a fost închis din 1948 până în 1956, iar Ecaterina, pentru că „a ştiut că ginerele ei (Ion Mica – n.n.) ajuta fugari şi nu l-a denuţat”, a fost condamnată la 6 ani de închisoare corecţională.

Familia învăţătorului Ion Mica

Învăţătorul Ion Mica (foto sus, în momentul arestării) s-a născut pe 12 februarie 1923, în comuna Pietroşani, judeţul Argeş, şi a fost ginerele lui Ion şi al Ecaterinei Năstase, fiind căsătorit cu fiica lor, Elena, născută pe 4 mai 1930. Împreună au avut patru copii. Soţii Mica i-au ajutat cu alimente şi medicamente pe membrii grupului de la Nucşoara, din care făcea parte şi cumnatul lor, Petre Arnăuţoiu. Pentru ajutorul dat, Elena Mica a fost condamnată, în 1959, de Tribunalul Militar la 12 ani de muncă silnică şi confiscarea averii. Soţul ei, Ion Mica, a fost condamnat la moarte şi confiscarea averii. A fost executat la Jilava în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959.

Familia învăţătorului Gheorghe Popescu

Învăţătorul Gheorghe Popescu (foto sus)  s-a născut pe 12 aprilie 1902 în comuna Corbi, judeţul Argeş. Împreună cu soţia sa, Maria, născută pe 5 iulie 1908, în comuna Corbi, judeţul Argeş, au ajutat grupul de partizani, din 1950, cu alimente şi informaţii despre acţiunile trupelor de Securitate în zonă şi despre armele şi muniţia pe care învăţătorul le ascunsese în podul bisericii din satul Poienărei.  Maria Popescu a fost arestată în 1959 şi condamnată la 8 ani de muncă silnică pentru „favorizare”; la fel şi fiul ei Gheorghe (Gogu, născut pe 10 martie 1931 şi decedat în1985).

Învăţătorul Gheorghe Popescu a fost arestat şi condamnat, în 1951, la 6 ani închisoare corecţională şi a fost trimis apoi cu „domiciliu obligatoriu” în comuna Olaru. De aici a fost arestat din nou, în 1959, rejudecat şi condamnat la moarte şi confiscarea averii. A fost executat în noaptea de 18 spre 19 iulie 1959, la Jilava.

Familia învăţătorului Virgil Marinescu

Învăţătorul Virgil Marinescu (foto dreapta, în momentul arestării), născut pe 16 iulie 1901, şi soţia sa Ecaterina, născută pe 8 iunie 1908, au ajutat grupul de rezistenţă de la Nucşoara încă de la înfiinţare.

Convinşi fiind de iminenţa începerii unui război împotriva Uniunii Sovietice, idee promovată de Gheorghe Arsenescu, şi din cauza faptului că fiii lor, Ion şi Alexandru, erau urmăriţi de Securitate pentru deţinere de armament, au considerat că ar fi bine ca aceştia să se alăture grupului de partizani.

Pentru implicarea lor, Virgil şi Ecaterina Marinescu au fost condamnaţi, în 1950, de Tribunalul Militar, la 10 ani şi, respectiv, 6 ani de închisoare corecţională. La expirarea pedepsei, învăţătorul Virgil Marinescu a fost trimis cu „domiciliu obligatoriu” timp de 6 ani, prin Ordinul nr. 10057/10 oct. 1959, semnat de ministrul de Interne Alexandru Drăghici.

Fiul lor, Alexandru, născut pe 17 septembrie 1929, este ginerele lui Gheorghe şi al Mariei Popescu, prin căsătoria cu fiica lor, Virginia. A fost membru al grupului de la Nucşoara între 22 septembrie şi 1 octombrie 1949.

Condamnat iniţial cu suspendarea pedepsei pentru posesie de arme, după arestarea părinţilor săi, în noiembrie 1949, Alexandru Marinescu a stat ascuns la sora tatălui său, Victoria Coman, şi a plecat apoi la fratele său, care era student la Cluj. Pe 2 martie 1950, a fost arestat din spital, unde fusese operat de apendicită, şi condamnat pentru legături cu grupul de rezistenţă la 4 ani de închisoare corecţională. A fost eliberat în 1954 şi arestat din nou pe 28 ianuarie 1959, fiind condamnat de Tribunalul Militar la 20 de ani de muncă silnică şi confiscarea averii. A fost eliberat în iulie 1964.

Ion (Ionel) Marinescu, fiul cel mare al familiei Marinescu (1927 – 1952), era student la Facultatea de Medicină din Cluj, când, asistând la arestarea fratelui său Alexandru, a fugit în zona comunei Nucşoara şi s-a alăturat grupului de partizani. Ion Marinescu nu s-a putut adapta disciplinei indispensabile pentru supravieţuirea pe munte a grupului din ce în ce mai restrâns.

Acţiunile sale pe cont propriu, răzbunările şi provocarea unor ciocniri cu trupe de Securitate soldate cu piederi de vieţi au condus la divergenţe privind tactica grupului şi la un conflict ireconciliabil cu fraţii Arnăuţoiu, care s-a încheiat cu eliminarea sa.

Virgil Marinescu – declaraţie conform Procesului verbal de interogatoriu din 4.07.1959: „ARSENESCU GHEORGHE mi-a vorbit că în scurt timp puterile imperialiste vor declanşa războiul împotriva statelor democrate şi a Uniunii Sovietice şi că vor ieşi victorioşi imperialiştii şi astfel, preconizau ei – teroriştii – organizarea elementelor reacţionare şi acţiuni concomitente cu războiul în vederea răsturnării regimului. Mi-a mai propus ARSENESCU GHEORGHE ca imediat să telegrafiez fiului meu, MARINESCU ION, care se afla student la Cluj, şi să-i comunic să întrerupă studiile, să vină la Nucşoara şi să intre în bandă mai înainte de a se fi declarat războiul.”

EXTRAS

„MINISTERUL AFACERILOR INTERNE STRICT SECRET

ORDINUL MINISTRULUI AFACERILOR INTERNE

AL REPUBLICII POPULARE ROMÎNE

Nr. 10.057 din 10 octombrie 1959

Pe baza Decretului Lege nr. 89/1958 şi în conformitate cu Hotărîrea Consiliului de Miniştri nr. 282/1958 cu privire la fixarea locului de muncă condamnaţilor contrarevoluţionari care şi au ispăşit pedeapsa şi a altor categorii de elemente duşmănoase regimului democrat-popular din

Republica Populară Romînă;

În scopul prevenirii unor noi infracţiuni la legile Republicii Populare Romîne;

Avînd în vedere materialele existente asupra activităţii desfăşurate de elementele menţionate mai jos, considerate deosebit de periculoase  pentru securitatea statului;

O R D O N:

Se fixează loc de muncă pe termenele specificate în dreptul fiecăruia, după cum urmează:

7. MARINESCU VIRGIL, născut la 16 iulie 1901 în Com. Albeşti, reg. Piteşti, fiul lui Gheorghe şi Zinca, de profesie învăţător, fost cu domiciliul în Com. Nucşoara, rai. C. de Argeş, reg. Piteşti, pe timp de 72 luni.

Serviciul «C» şi Direcţia Generală a Penitenciarelor şi Coloniilor de Muncă din Ministerul Afacerilor Interne, sînt autorizate să aducă la îndeplinire dispoziţiile prezentului ordin.

MINISTRUL AFACERILOR INTERNE

G-ral colonel

AL. DRĂGHICI ss/indescifrabil”

Din „Sinteza acţiunii de depistare şi prindere a bandei Arnăuţoiu din regiunea Piteşti”: „(…) În anul 1956, vara, organele noastre au întreprins o nouă măsură. Fiind eliberată din închisoare, mama banditului Marinescu Ion (Ecaterina Marinescu – n.n.), care urma să se reîntoarcă în comuna Brăduleţ, în casa acesteia a fost instalată T.O. (microfoane – n.n.).

Ascultarea se făcea dintr o cabană situată în apropiere. Dar nici prin aceasta nu s-a ajuns la nici un fel de rezultat. Suspecta nu discuta nimic în legătură cu banda sau despre fiul ei. (…)”

Rudele învăţătorului Marinescu au intrat şi ele în vizorul Securităţii comuniste. Astfel, sora învăţătorului Virgil Marinescu, Victoria Coman, născută în 1897, a fost condamnată în 1950 la 1 an de închisoare corecţională pentru ajutorul dat nepoţilor ei şi grupului de partizani, iar Ecaterina Mălureanu (născută în 15 ianuarie 1916 în comuna Nucşoara), rudă a familiei Marinescu, a fost condamnată în 1951 de Tribunalul Militar la 5 ani de închisoare corecţională.

Doctorul Serafim Pâslaru. Anchetat şi condamnat pentru „omisiune de denunţ“

Doctorul Serafim Pâslaru, născut pe1 iulie 1911, la Mărcuş, Câmpulung Muscel şi decedat pe 20 decembrie 1998), a fost arestat la 24 decembrie 1957, fiind acuzat că, în 1955, ar fi acordat ajutor unui bolnav în casa unor cunoscuţi. Bolnavul se numea Ion Şerban şi era urmărit de câţiva ani de Securitate pentru că îi sfătuise pe ţărani să nu intre în gospodăriile colective. Serafim Pâslaru a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică pentru „favorizare”.

După arestarea fraţilor Arnăuţoiu, a fost din nou anchetat, fiind acuzat de „omisiune de denunţ”. Aceasta pentru că în septembrie 1954 Toma Arnăuţoiu venise cu trei oameni din grupul de la Nucşoara să ridice alimente de la o cabană forestieră, unde doctorul Pâslaru tocmai fusese trimis să le vorbească muncitorilor. Securitatea a fost informată că cei doi au stat de vorbă, că se cunoşteau, fiind chiar rude îndepărtate, şi că Serafim Pâslaru le-a dat partizanilor medicamente. Doctorul Serafim Pâslaru a trecut prin penitenciarele Jilava, Văcăreşti, Gherla şi Dej. A fost eliberat la 2 august 1964, prin decret de graţiere.

Doctorul Ion Bănăţeanu, născut la 1 decembrie 1916 în comuna Corbi, judeţul Argeş, medic în comuna Corbi, a fost condamnat, în 1959, la 7 ani închisoare corecţională şi confiscarea averii pentru că a trimis medicamente celor din grup, cu ajutorul învăţătorului Ion Mica. 

Familia Pavel Paul

Pavel Paul – născut pe 28 august 1887 - provenea dintr-o familie de moşieri din Câmpulung Muscel, posedând câteva sute de hectare de teren. De la el au cumpărat ţăranii din Nucşoara pământ în 1924, ajutaţi de învăţătorul Ion Arnăuţoiu.

Pavel Paul a fost arestat pentru că a aflat de existenţa grupului de la Nucşoara şi a discutat cu învăţătorul Alexandru Moldoveanu cum ar putea fraţii Arnăuţoiu să plece din ţară. La vârsta de 72 de ani, a fost condamnat de Tribunalul Militar la 10 ani de închisoare corecţională şi confiscarea averii. A trecut prin închisorile de la Piteşti, Jilava, Galaţi şi Botoşani şi a fost eliberat în aprilie 1964, prin decret de graţiere.

Fiul său, inginerul Gheorghe Paul – născut pe 14 aprilie 1924, în Câmpulung - a fost coleg de şcoală şi prieten cu Toma Arnăuţoiu şi Grigore Poenăreanu. El nu a avut niciun contact cu grupul de la Nucşoara, locuind la Constanţa, unde era inginer. Dar ştia, desigur, de existenţa lui, ceea ce a fost suficient pentru Securitate să pedepsească un fiu de moşier. Gheorghe Paul a fost condamnat în 1959 la 10 ani de închisoare corecţională şi confiscarea averii. A trecut prin închisorile de la Piteşti, Jilava, Giurgeni, Galaţi, Aiud, Ostrov şi a fost eliberat în iulie 1964, prin decret de graţiere.