Aurora Liiceanu, la Adevărul Live: „Românul era destul de şmecher: se ducea la repetiţii la Cântarea României ca să chiulească de la muncă”

„Mergem înainte, că înainte era mai bine!“ Cu ce amintiri am rămas din comunism? Aurora Liiceanu şi Copel Moscu, la Adevărul Live 

La cumpărături, în anii ’80: „Bună ziua! Aveţi carne?“. Vânzătoarea: „Nu, aici nu avem brânză! Dincolo nu au carne!“. Acest moment descrie perfect viaţa de zi cu zi a românilor în regimul comunism, tragică ori ridicolă prin reducere la absurd. Despre nostalgiile, dar şi despre resentimentele rămase de-acum 25 de ani, au vorbit psihologul Aurora Liiceanu şi regizorul Copel Moscu, la Adevărul Live.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Ceaun din fontă, cravată de pionier, borcanele borţoase cu bomboane sticloase de toate culorile, alviţa ciubuc, sirop de 50 de bani, (...) şosete trei sferturi cu pampoane, fuste din tergal, penare din lemn, hârtie albastră de învelit caietele, bentiţă albă regulamentară, uniformele şcolare cu guleraş alb, portocala adusă anual de Moş Gerilă, televiziunea alb-negru, (...) Cireşarii, bibelouri, statuia lui Lenin...“ „Cum era? Cam aşa... Amintiri din anii comunismului românesc“, antologie coordonată de Călin-Andrei Mihăilescu.

„Trezit la ora şase dimineaţa, coadă la lapte, pregătit copii pentru şcoală, plecat la serviciu pe scara autobuzului, îngheţat de frig iarna, coadă între orele 16-18, întors, hrănit familie, curăţenie, încălzit paturile cu sticle cu apă caldă, culcat copii, spălat cu apă din oală, încălzită cu fierbătorul, stat să facă bărbatul sex (pentru «liniştea casei»), spălat părţi intime cu apă rece, iar la 12 noaptea, deşteptarea să faci mâncare fiindcă atunci venea presiunea la gaze.“ Portretul unei zile banale de iarnă din viaţa unei neveste în comunismul anilor ’80, de Mihaela Miroiu.

Aceste două fragmente, aflat într-o clară antiteză, descriu, de fapt, aceeaşi perioadă: România, la sfârşit de comunism. Sunt răspunsurile mai ample la aceeaşi întrebare repetată, ciclic, în sondaje: „Trăiaţi mai bine în comunism?“

Două exemple: 1.
În 2013, Centrul de Sondare a Opiniei şi Pieţei a realizat cu IICCMER un sondaj de opinie care măsoară percepţiile populaţiei asupra comunismului. 49% afirma că înainte era mai bine. Motivele enunţate ale nostalgiei: oamenii aveau locuri de muncă (62%), traiul era decent (26%), toţi oamenii aveau locuinţă (19%), exista siguranţa zilei de mâine (12%), precum şi siguranţă publică (11%).

2. Peste jumătate dintre români cred că se trăia mai bine pe vremea lui Nicolae Ceuşescu decât azi, potrivit unui sondaj INSCOP Research realizat, în urmă cu o săptămână, la comanda ziarului „Adevărul“.Întrebaţi dacă după 25 de ani de democraţie, pot spune că în ţara noastră este mai multă dreptate decât înainte de 1989, 68% din cei chestionaţi au răspuns negativ.În ceea ce priveşte nivelul de trai, 60,5% din români cred că acum se trăieşte mai prost decât înainte de revoluţia de la 1989.

Totuşi, sunt oamenii cu adevărat nostalgici, nu s-au adaptat după ’89 sau sunt deziluzionaţi de tranziţia la democraţie şi, din acest motiv, se raportează mai bine la trecut? Care este „remediul“ pentru aceste nostalgii? De ce amintirile cele mai pregnante despre viaţa în comunism sunt atât de diferite? Au răspuns la aceste întrebări psihologul Aurora Liiceanu şi regizorul Copel Moscu, la Adevărul Live.

„Dreptul la memorie. Muzeul Comunismului din România“ este o campanie desfăşurată de „Adevărul“ şi Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc.

Principalele declaraţii:

Regizorul Copel Moscu: Marea problemă e că nu aveai voie să te exprimi aşa cum vrei. Nu aveai voie să calci nici în stânga, nici în dreapta. Altfel, suportai consecinţele. Puteai să nu pleci în străinătate, de exemplu.

Psihologul Aurora Liiceanu: În lumea noastră, în lumea mea mică de fapt, o problemă era că nu aveam paşaport, motiv pentru care m-am bucurat enorm atunci când am putut călători în străinătate. Pe de altă parte, am auzit de cazuri, mai cu seamă în sate, unde oamenii nici nu ştiau ce este şi cum arată un paşaport. Aşadar, nostalgiile diferă de la o categorie de oameni la alta. Fiecare categorie are tristeţi şi bucurii legate de aceeaşi perioadă, dar nu sunt aceleaşi.

Am fost chemată la cenzură pentru un text despre cultura premaritală în Maramureş. Mi s-a spus că nu am voie să scriu „curvă” decât de patru ori pe pagină. Eu scrisesem de cinci ori, a declarat psihologul Aurora Liiceanu la Adevărul Live.

Nu toţi oamenii care au rămas în străinătate au rămas pentru partea economică. Unii au vrut să se exprime, să aibă o carieră, să nu aibă o apartenenţă politică, a mai spus psihologul Aurora Liiceanu.

Sunt oameni care se nasc cu o karmă specială, care nu suportă să aibă o apartenenţă politică. Pe mine mă alergau prin studioul Sahia, să mă facă membru de partid. Acum, cel care voia să mă convingă să intru în partid e mogul de presă, vă cumpără pe toţi, a precizat regizorul Copel Moscu la Adevărul Live.

Aurora Liiceanu: Una este să te duci undeva şi să ştii că te întorc şi alta e să te duci undeva şi să ştii că nu te mai întorci, că trebuie să dai din coate, să te descurci.

Românul e destul de şmecher: se ducea la repetiţii la Cântarea României ca să chiulească de la muncă. Aşa era şi cu sportivii noştri, care nu prea dădeau pe la facultate.

Despre lipsurile care ne aduceau împreună

Sâmbăta şi duminica vedeam oameni care circulau prin bloc şi împrumutau lucruri. Unul cerea o cană de ulei, altul două ouă. Exista o altfel convieţuire. Pe fondul lipsurilor de zi cu zi, coeziunea era mai mare. Nu cred că astăzi mai poţi să te duci să împrumuţi un pahar de ulei de la vecini. Prieteniile, amiciţiile, s-au transformat în alianţe. 

Exista acel egalitarism după care mulţi încă tânjesc astazi. Până şi ungurii erau mai apropiaţi de români. Invidia nu exista cum este în halul ăsta în zilele noastre. Oamenii nu pun problema meritocraţiei. Au apărut nepotismul, invidia.

Copel Moscu: În multe blocuri, oamenii, locatarii erau ca într-o familie.

Copel Moscu: Există diferenţe foarte mari de venituri, oamenii sunt foarte bogaţi sau foarte săraci. Am fost înainte de 1989 la o actriţă, să îi propun un rol. La plecare, a lăsat uşa deschisă. Am întrebat-o: „Nu închizi?" „-Păi, ce să îmi ia?". Nostalgia pentru acele vremuri se poate explica şi pe baza acestei invidii. Pentru că nu îţi poţi explica de ce eşti într-o stare de pauperitate continuă şi alţii prosperă şi dai vina pe vremuri.

Aurora Liiceanu: La noi, mitul străinătăţii rămâne puternic la români. Oamenii au rămas cu o frustrare fundamentală. Oamenii spun: „Mă duc poimâine la Paris”, „Plec la Londra”. Eu una spun: „Plec din Bucureşti”. Românul încă simte nevoia să spună că pleacă în străinătate.

Complexul de inferioritate a fost bine inoculat în comunism. Tot ce era românesc îţi repugna la culme. Cumpăram săpun cehesc sau bulgăresc. Eu sunt patrioată: spun că trebuie să susţii producţia locală. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările