Horia Bernea, pictor al Raiului pe pământ

Existenţa pictorului şi creatorului Muzeului Ţăranului Român a stat sub semnul frumuseţii venite din credinţă şi din dragostea pentru omul firesc. Fiu al etnologului Ernest Bernea, Horia Bernea a lăsat în urma sa două comori esenţiale pentru cultura română de azi: pictura sa, o sinteză între Occident şi Bizanţ, realizată în spiritul unei credinţe deschise, cum susţin criticii de artă, şi Muzeul Ţăranului Român (MŢR

Ştiri pe aceeaşi temă

În cei 62 de ani petrecuţi în lumea oamenilor, între 14 septembrie 1938, când s-a născut la Bucureşti, şi 4 decembrie 2000, când a murit la Paris, pictorul a cercetat permanent lumea din jur şi lumea dinăuntru deopotrivă, în vremuri în care totalitarismul făcea ravagii. Destinul tatălui său, care a fost considerat, printre altele, ideolog al mişcării legionare, l-a marcat profund. Copilăria lui Horia Bernea a stat între destinul tatălui care fugea de arestare şi soarta unei mame neputincioase: „Taică-meu a lipsit 13 ani din viaţa noastră, a fost la puşcărie. Şi prin '49 -'50, lipsea mult de acasă, se ascundea, pentru că se făceau arestări în zona Braşovului. Sunt lucruri pe care le-am aflat mult mai târziu. Problemele mele de atunci erau joaca şi desenul. Nu am sesizat cu adevărat gravitatea evenimentelor decât în 1952, când a fost arestat chiar de lângă mine, din casă. A fost o experienţă dură. Aşa am învăţat să văd efectele unei politici. Ştiţi ce au însemnat crimele comunismului pentru familia mea? Nu doar arestarea lui tăică-meu, ci şi moartea mamei, în 1957. Ea trebuia să-şi facă o operaţie şi nu s-a putut duce, pentru că avea trei copii şi un salariu amărât de profesoară. A murit de cancer la vezica biliară. Nu trebuie să omitem un alt aspect: criza familiei. Tata, când s-a întors după puşcărie acasă, a găsit-o pe mama moartă..."

De la botanică la artă

Înainte să descopere pictura, Horia Bernea a fost pasionat de botanică, de geologie şi de astrofizică, pe cea din urmă dorind s-o studieze. Începuturile picturii se leagă de un moment istoric, aşa cum a povestit artistul peste decenii: „La pictură am revenit abia în ziua înmormântării lui Stalin. Nu are nicio legătură, dar nu pot să uit. Dar o întoarcere totală şi conştientă s-a produs în 1957, când am început să fac studii de nud; erau două ateliere în fostul complex Simu, unde acum este magazinul Eva... După aceea, am dat examen în diferite locuri, de teama armatei. Nu am putut intra la Academia de Arte, din pricina originii. Dar nu am încercat ca Mirel Zamfirescu, care a dat de opt ori şi a reuşit să intre, în cele din urmă, doar când se terminase cu dosarele. Am intrat la ceea ce se numea Institutul Pedagogic «Sorbona», unde am profitat foarte mult de cei trei ani de atelier. Aceasta a fost adevărata mea şcoală. Am avut profesori foarte buni, unii erau chiar mai buni decât cei de la Academia de Arte".

Pictorul şi firea lucrurilor

După participarea în grupul de peisagişti de la Poiana Mărului (Braşov), tânărul artist care avea să spună tranşant că „pictura este sora mai mică a misticii" şi-a făcut debutul împreună cu Paul Neagu la Cenaclul Tineretului al Uniunii Artiştilor Plastici. În anii care au urmat, a lucrat la Văratic, la Tescani, la Paris şi în sate din sudul Franţei.

Expoziţiile personale l-au purtat adesea în Anglia şi în Scoţia, dar mai puţin la Paris şi în Bucureştiul natal. La Centrul Georges Pompidou din capitala Franţei şi la Bienala de la Veneţia lucrările sale au ajuns de mai multe ori, în expoziţii de grup. În viziunea lui Andrei Pleşu, „pictura lui circumscrie un fel de paradis terestru, în care vocile Occidentului şi ale Bizanţului se întrepătrund", iar reperele principale sunt „pe de o parte, evidenţa lumii, pe de alta, misterul ei: «grădinile» şi «iconostasul»". Toate ideile care străbat arta lui pun în lumină firescul: „Există, în lucrările pictorului, toate ingredientele jumătăţii nocturne a lumii şi a omului, de la crispare şi oboseală până la tristeţe. Aceste «ingrediente» sunt însă resimţite ca alcătuind firea lucrurilor, şi nu inventarul premeditat al unei «strategii artistice» date". Pentru Horia Bernea, arta n-a fost scop, ci mijloc de comu-nicare cu ce este dincolo de concret, deci şi cu un Dumnezeu ortodox în care a crezut cu tărie, element vital pentru pictura sa, care a sprijinit modernitatea apelând permanent la stratul ei de profunzime, tradiţia.

Un vis împlinit

Ultimul deceniu din existenţa sa a fost timpul împlinirii. Horia Bernea, iubitor al culturii autentic ţărăneşti, fascinat de fondul ei ancestral, şi-a văzut visul cu ochii. Acest vis s-a numit Muzeul Ţăranului Român. În 1990, pictorul a devenit directorul acestuia, prin hotărârea lui Andrei Pleşu, pe atunci ministrul Culturii. Într-una dintre nenumăratele discuţii în care vorbea cu nespusă plăcere despre muzeul pentru care a muncit ani întregi, Horia Bernea a explicat: „În muzeele de etnografie îmi lipsea frumuseţea obiectului. Legăturile tainice ale lucrurilor, tainice ca şi producerea lor. În muzeul etnografic, frumuseţea obiectului este programatic neglijată, de parcă ar fi ceva ruşinos. Mă îngrozeşte modul de expunere, obsesia pentru explicaţii, protecţia excesivă. Ele sfârşesc prin a anula obiectul. Nu se mai vede! Şi dacă se întâmplă ca frumuseţea să transpară este pentru că obiectul a fost prea puternic.

De ce unora obiectele le spun puţin, iar mie foarte mult? Nu-i numai o problemă de sensibilitate şi de nivel intelectual. Cred că cel mai greu atârnă numărul de conexiuni care se produc în momentul receptării unei imagini. Am pus în centrul muzeului nostru «icoana» ţăranului şi în titlul său cuvântul «ţăran». Sunt dominat de credinţa puternică în valorile artei ţărăneşti, în valabilitatea ei şi de respectul pentru aceşti oameni care n-au ştiut să se apere".

Horia Bernea, Coloana (acuarelă şi cărbune pe hârtie), 1988 în stânga şi Horia Bernea, Tâmpla (ulei pe pânză), 1988  în dreapta Foto: Artmark



În 1996, instituţia în care directorul a adus şi a creat un grup de profesionişti pasionaţi şi deschişi, a realizat o premieră. Muzeul Ţăranului Român a fost prima instituţie din estul Europei căreia i s-a decernat titlul „muzeul european al anului".

"Pictura lui circumscrie un fel de paradis terestru, în care vocile Occidentului şi ale Bizanţului se întrepătrund."
Andrei Pleşu
istoric de artă

"Sunt dominat de credinţa puternică în valorile artei ţărăneşti, în valabilitatea ei şi de respectul pentru aceşti oameni care n-au ştiut să se apere."
Horia Bernea
pictor

Toate drumurile duc la Roma

În 2001, la aproape un an de la moartea lui Horia Bernea, a avut loc lansarea unui volum care ocupă un loc special în destinul său uman şi artistic: „Roma Caput Mundi. Un ghid subiectiv al Cetăţii Eterne, sprijinit pe dialoguri, note, fotografii, acuarele şi desene", de Horia Bernea şi Teodor Baconschi, actualul ministru de Externe. Volum de dialoguri culturale pline de poveşti şi amintiri şi ghid inedit pentru descifrarea misterelor Romei, cartea stă mărturie pentru fascinaţia pe care capitala Imperiului Roman de odinioară a exercitat-o asupra pictorului. Sosit la Roma pentru un stagiu, Horia Bernea s-a transformat într-un pelerin curios şi iubitor al oraşului în care s-a făcut istoria lumii. Atenţi deopotrivă la cetatea în care a triumfat creştinismul, dar şi la metropola contemporană, autorii descoperă contrastele unui loc cum nu e altul, într-o incursiune personală în trecutul şi în prezentul unui spaţiu în care ceva rămâne mereu ascuns.

73 de ani ar fi împlinit artistul Horia Bernea pe data de 14 septembrie 2011.

„Am ajuns foarte înapoiaţi"

Pentru Horia Bernea, distincţia primită de Muzeul Ţăranului Român a fost încă o bucurie şi un triumf, la vremuri în care societatea postcomunistă trecea printr-o barbarizare şi cădea într-o „adormire îngrijorătoare" faţă de ravagiile regimului totalitar. Pictorul suferea dintr-un motiv pe care nu contenea să-l invoce: „Am ajuns foarte înapoiaţi şi foarte puţin ştiutori în a ne înfrumuseţa existenţa".

În Bucureştiul postdecembrist, Muzeul Ţăranului Român, în clădirea pe care o ocupase Muzeul Lenin - Stalin şi apoi Muzeul Partidului, a făcut şi face mult pentru a ne învăţa să ne înfrumuseţăm existenţa sau cel puţin pentru a ne face să ne dorim înfrumuseţarea ei.

Harul lui horia bernea

Ioana Popescu, director de cercetare la MŢR, a povestit despre harul lui Horia Bernea: „Încă nu am cunoscut pe altcineva atât de capabil să construiască mici familii punctuale cu oameni care nu sunt decât oameni şi să le transforme slăbiciunile în creativitate, complexele - în stil personal, frustrările - într-un nou entuziasm şi veleităţile - în dorinţă de afirmare colectivă. Nu se temea să şocheze, să irite, să incite. Ne-a contaminat de îndrăzneală, adresându-ne întrebări dificile - ce vezi aici?, ce crezi despre asta?, ce înţelegi?, de ce nu-ţi place? - sau invitându-ne permanent să-l contrazicem".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările