Femei & bărbaţi (5).  Puţină dragoste pentru un om trist

Vă mai aduceţi aminte de Cornea Brăiloiu? Omul de încredere al lui Brâncoveanu, care, trimis într-o misiune diplomatică, s-a speriat de ambasadorul turcilor, pentru că avea pielea neagră, şi-a luat-o la fugă. Un urmaş de-al lui a ajuns personaj în Manuscrisul fanariot. Aşa că istoria de azi e despre lume cunoscută, respectiv, despre Toma Brăiloiu, nepotul celui din romanul meu.

Am aflat de el de la Nicolae Iorga, care-l pomeneşte în treacăt. Ceea ce se ştie nu e măgulitor: era slab de minte. Gândea încet, lua hotărâri care îi dăunau. Prin urmare, tatăl lui l-a însurat de tânăr, cu o prinţesă din neamul Cantacuzinilor, pe nume Marica. Se înţelege, fiind mai mult o tutelă decât un măritiş, aveau probabil dormitoare separate. Totuşi au avut doi copii (Zoiţa şi Şerban), căci prinţesa îşi cunoştea bine îndatoririle faţă de neamul ei.

Averea Brăiloilor era foarte mare, iar Marica a ştiut s-o menţină. Din păcate, a murit devreme, iar Toma, rămas singur peste imensa bogăţie, a trebuit să-şi bată capul cu ea. Care cap - v-am spus: nu funcţiona chiar normal. Îi lipseau consilierii, nu mai avea părinţi. În plus a făcut şi-o călătorie la Tg. Jiu, ceea ce i-a schimbat cursul vieţii.

Iar aici intră în scenă Chiraţa, fiica unui om de rând, cum se menţionează în documente - adică fără rang, fără avere. Arăta probabil ca fata de mai sus, pictată de Carol Popp Szathmari. Suntem la jumătatea veacului al 18-lea, iar Târgu-Jiu e o aşezare modestă, unde nu poţi face prea multe. Din marginea oraşului, Chiraţa o lua uneori spre centru, cu o butcă prăpădită, ca să-şi cumpere mărgele ieftine sau câte o pânzică din care ea însăşi îşi croia haine. După cum o arată numele, era venită de peste Dunăre, motiv din care în documente i se spune „fată de grec”. Mulţi dintre cei veniţi cu fanarioţii în acea perioadă erau de fapt români, vorbitori ai dialectelor sud-dunărene (aromân, istro-român, megleno-român) şi se ocupau cu negoţul, fiind adeseori samsari sau mămulari, cu tarabe mobile sau închiriate într-o prăvălie. Tatăl Chiraţei, pe care îl chema Mihai, era scăpătat rău, trăind de pe urma gloriei de-a fi avut cândva un bunic vameş. Iar fiica lui, ce să vă spun! - abia ieşită din adolescenţă, căuta cu ochii prin târg după vreo uşă deschisă, visând să ajungă la Bucureşti. Iar visele ei erau de multe feluri, făcute din broderii şi parfumuri.

Brăiloii, olteni de origine, aveau un conac pe lângă Tg. Jiu, iar Toma, înfăşurat într-o haină de atlaz, dormitând la umbra unui işlic cât dovleacul, mergea spre moşie,  într-o trăsură mai mult decât somptuoasă pentru acele drumuri. Cumva, în timpul acestei excursii, a dat de ochii Chiraţei. Era singur şi mâhnit rău, cu doi copii adolescenţi, care se jenau de el pentru c-avea minte puţină. Dar văzut din afară, îţi lua ochii, lucru de care nu era conştient. Călătorea într-o trăsură cu ciucuri, tapetată cu mătase în falduri, de un cărămiziu stins.

Când trăsura a oprit, înnămolită în drum, din sens opus venea o butcă veche, cu un coş de rogojină vopsită. O fată se holba la trăsura lui, boierească, la a cărei fereastră se legăna mănuşa lui galbenă. Pe degetul mic, peste pielea mănuşii, străluceau briliante. Ce mai conta restul - faţa aflată în penumbră ori ochii trişti ai lui Toma! Chiraţa nu mai văzuse în viaţa ei un boier de asemenea rang. Iar când şi-a dat seama că şi el o privea, a şi sărit din butca ei prăpădită, arătându-şi gleznele, zornăindu-şi mărgelele de pe frunte, scuturându-şi cerceii de sticlă. Toate acestea i-au tăiat răsuflarea lui Toma, iar când fata i-a aruncat două cuvinte, deşi nu înţelesese nimic, a aprobat-o imediat.

 În aceeaşi toamnă, s-a însurat cu Chiraţa, scandalizându-şi copiii. Iar doi ani mai târziu, rămăsese sărac. În anul 1759 se judeca pentru bunurile lui, nu chiar el, ci fiul său, căci Toma era bolnav rău, abandonat într-un conac aproape pustiu.

 Chiraţa s-a mutat la Bucureşti, unde şi-a văzut de viaţa ei, lăfăindu-se în averea pentru care muncise doi ani, iar Toma, pe care documentele vremii îl numesc în mod crud, netotul, a murit singur.