Scurtul secol XX a fost inaugurat de un înfiorător masacru denumit de istorici Primul Război Mondial, eveniment care a condus la finalul său la divizarea politică, ideologică şi geografică a Europei până în anul 1989.

Marele Război a părut contemporanilor săi drept un eveniment apocaliptic. Imaginaţi-vă milioanele de oameni care au stat faţă în faţă pe câmpiile Europei şi s-au omorât într-un masacru devenit mai rafinat prin utilizarea unor noi şi sofisticate arme. În acest context, anul 1917 s-a dovedit a fi unul dintre anii cruciali pentru soarta războiului. O privire de ansamblu asupra anului 1917 ne arată că, din punct de vedere militar, acesta a fost momentul în care Germania a fost cel mai aproape de câştigarea războiului. Ofensivele aliaţilor de pe frontul de vest nu au avut mare succes, iar pe frontul de est evenimentul dominant a fost colapsul Rusiei, început din martie prin abdicarea ţarului Nicolae al II-lea şi continuat cu disoluţia armatei ruse şi preluarea puterii de către bolşevici.

Pe frontul de vest, cel mai important moment a fost, fără îndoială, acela al intrării SUA în război alături de Antantă. Evenimentul era cumva aşteptat de către Germania, întrucât opinia publică de aici, dar şi factorii decizionali considerau că economia americană era deja implicată în efortul de război al Antantei. Rodul acestei credinţe, pe undeva justificată, a fost acela că, pe 31 ianuarie 1917, oficialităţile germane au declarat războiul submarin total anunţând că vor scufunda orice navă care se îndreaptă spre porturile britanice şi franceze. Scufundarea în luna martie a trei nave comerciale americane a reprezentat o provocare, dar şi un excelent pretext pentru SUA să se implice în război.


În data de 2 aprilie 1917, Preşedintele SUA, Woodrow Wilson, a solicitat Congresului să aprobe intrarea ţării în război împotriva Germaniei. Urmarea directă a fost aceea că, la 6 aprilie 1917, SUA a declarat război Germaniei. Cu această ocazie, un formidabil potenţial economic şi uman se alătura Antantei: o economie a cărei producţie era de câteva ori mai mare comparativ cu cea germană, o populaţie de 97 milioane de oameni (Germania avea 66,9 milioane locuitori).

Intrarea SUA în război nu a produs efecte militare imediate. În ciuda a ceea ce am fi tentaţi să credem astăzi, armata americană era inferioară numeric celor europene. Spre exemplu, în aprilie 1917, în SUA, era un soldat la 516 locuitori, în timp ce în Franţa, în anul 1913, raportul era de 1 la 53. În plus, lipsa experienţei frontului era un alt minus. Din acest motiv, în aprilie, au sosit la Washington o delegaţie franceză şi una britanică care au negociat noi împrumuturi pentru statele lor, dar şi modalităţile concrete de colaborare militară cu SUA. Pentru că era prematur ca armata americană să fie rapid pregătită pentru luptă, s-a convenit să fie trimisă simbolic o brigadă din cadrul a ceea ce avea să fie denumit Forţa Expediţionară Americană. Corpul acesta de soldaţi avea să lupte în Europa sub comanda generalului John Pershing. Primii militari americani aveau să sosească în Franţa la data de 26 iunie 1917.

O paradă americană la Paris: La Fayette, suntem aici!

Într-un gest simbolic de ziua SUA, pe 4 iulie, trupele americane au defilat pe străzile unui Paris ai cărui locuitori i-au aclamat, iar generalul Pershing (foto dreapta) s-a deplasat la mormântul marchizului de La Fayette. Scopul vizitei era acela de a aduce un postum omagiu faptelor marchizului francez, unul dintre luptătorii voluntari din războiul pentru independenţa SUA. Au rămas memorabile vorbele rostite de unul dintre americanii din preajma lui Pershing, locotenent-colonelul Charles Stanton: Nous voila, La Fayette! La Fayette, suntem aici! Aceste cuvinte au produs un uriaş val de simpatie pentru americani în rândul societăţii franceze.

După momentul festiv şi simbolistica evidentă au urmat momentele botezului focului din luna octombrie a anului 1917, când trupele americane au înfruntat inamicul. Până în vara anului 1918, peste un million de soldaţi americani au fost aduşi în Europa, contribuind la înfrângerea Puterilor Centrale.

Contribuţia SUA în Marele Război a fost, evident, una majoră şi plătită cu un tribut semnificativ de sânge: 126.000 morţi, 234.000 răniţi. În ceea ce priveşte contribuţia financiară, şi aceasta a fost la fel de importantă. În cele 19 luni de război, SUA au cheltuit 32 miliarde de dolari, în timp ce, pentru tot războiul, Anglia a cheltuit 44 miliarde, Germania 46 şi Franţa 25 de miliarde de dolari.

Despre rolul SUA în Primul Război Mondial, precum şi despre contribuţia acestora la procesul de pace prin celebrul document programatic „Cele 14 puncte ale preşedintelui W. Wilson”, evident, ar fi multe de spus. Cert este că astăzi, 6 aprilie 2017, în Statele Unite se celebrează centenarul intrării în Primul Război Mondial alături de Antantă, onorându-se efortul naţiunii americane şi jertfele militarilor americani pe câmpurile de luptă din Europa.