Simbolistica puterii în Basarabia a fost reflectată de sugestivele hărţi ale negocierilor, care însoţeau descrieri şi trasări de frontiere finalizate în tratate sau protocoale. Diplomaţii români ai secolului XIX consemnau importanţa hărţilor în timpul discuţiilor specializate. Aşa a fost după Tratatul de la Adrianopol, când în 1830 o comisie în care figurau Mihail Ghika, din partea Munteniei, şi Dimitrie Plagino din partea Moldovei, „a procedat în înţelegere cu delegatul otoman şi cu comisarul rus Colonelul Emil de Roguet, la delimitarea fruntariilor dunărene dintre Muntenia şi Moldova pe de-o parte, şi Imperiul Otoman, pe de alta, întocmind o hartă detaliată a cursului fluviului, de la Orşova până la gura Prutului (Carte Topographique du cours du Danube)”.

Hărţile care însoţeau documentele diplomatice sau cele ce stăteau la baza negocierilor şi la semnarea tratatelor, semnificau expertiza, dar şi decizia politică. Ele reprezentau noua configuraţie, propuneri de trasee ale frontierelor însoţite de expunerea de motive, expertize, apoi era convenită graniţa. Programele expertizelor, telegramele, rapoartele delegaţiilor privitoare la pretenţiile unei părţi sau alteia, toate întruchipau puterea care trasa graniţele.

În urma Congresului de la Berlin delimitarea frontierei dintre România şi Rusia Ţaristă s-a făcut de către o comisie mixtă, iar harta concretiza încheierea procesului-verbal de la 5 decembrie 1878, trasând frontiera de la gurile Prutului până la Marea Neagră (Carte indiquant le tracé de la frontière entre la Roumanie et la Russie jointe au proces-verbal de la Commission chargé de la delimitation).

Pe 3 septembrie 1940 comisia română de negociere a delimitării frontierei cu URSS primise instrucţiuni de la Ministerul Regal al Afacerilor Străine pentru stabilirea traseului definitiv al frontierei dintre România şi URSS, baza fiind linia Molotov de pe harta anexă la Nota sovietică din iunie 1940, având acordul „de a se abate 2-3 km de o parte sau alta susţinând interesele române”. Harta era uneori o anexă, aşa cum a fost cea ataşată la Nota ultimativă sovietică din 26 iunie 1940, alteori era prezentă la expoziţii internaţionale, aşa cum a fost la Paris în 1937, unde la Pavilionul URSS două din hărţile expuse arătau confuz linia de demarcaţie între state, diplomatul Cesianu observând că

frontiera sovietică europeană e astfel indicată încât creează un echivoc privind Basarabia, care apare ca provincie a noastră, trebuie să adaug apare, deşi hărţile sunt mari, dat fiind imensitatea teritoriile ruseşti, ca un punct perceptibil numai pentru ştiutori. În concluzie, intenţia este vădită, şi aceasta mai rezultă şi din coloritul Basarabiei (harta interioară) identic cu cel al teritoriilor ruseşti, cât şi din felul meşteşugit în care este indicată frontiera pe ambele părţi.

Alteori se puneau în discuţie hărţile care stăteau la baza negocierilor cum a fost Karta Rumunii scara 1: 1.500.000 prezentată de sovietici la Conferinţa de Pace de la Paris din 1946-47. Comisia de expertiză română analizase şi prezentase Ministerului afacerilor străine de la Bucureşti o serie de nepotriviri spunând „harta este la o scară prea mică, fapt din care rezultă unele nepotriviri, neputându-se  reda toate sinuozităţile liniilor de frontieră”. La acestea contribuia şi modul de imprimare precar. Unele neconcordanţe duceau la modificări ale vechilor trasee de frontieră, cum dealtfel se specifica în corespondenţa Ministerului Regal al Afacerilor Străine din Bucureşti: „linia punctată de pe Braţul Chilia care modifică traseul frontierei din 1916 şi din care ar rezulta că Ostroavele Salangic, Delerul Mare şi Mic aparţin URSS”; la fel de importante Insula Mican sau Braţul Musura nu figurau pe harta sovietică. Pe o foaie de calc s-a realizat conturul frontierei, cu precizările inspectorului Tabacu, care suprapusă peste harta sovietică arăta nepotrivirile semnalate de experţii români.

Schiţa Braţului Chilia-Ismail-Marea Neagră, ianuarie 1947

La fel de importante sunt cartuşele hărţilor, care alături de explicaţiile uzuale, adaugă evoluţia descrierilor şi delimitărilor de frontieră ca semn al puterii.

 Braţul Chilia - frontiere din 1916; pretenţii sovietice (septembrie 1940).

Simbolistica puterii a fost reflectată totodată şi prin ridicarea unor monumente ale şefilor de stat, fie în perioada Imperiului Rus, precum cele ale Ţarilor Alexandru I, Alexandru II la Chişinău spre exemplu, sau după Marea Unire, cea a Regelui Ferdinand. Acestea reprezentau la nivel microspaţial şi simbolistic apartenenţa la un teritoriu naţional. Puterea simbolului întruchipat de o statuie a fost bine înţeleasă de autorităţile locale, care au organizat celebrări pentru inaugurarea acestora.

După Unirea Basarabiei cu Regatul României, abia în primăvara lui 1920 s-a organizat o vizită cu o semnificaţie aparte de către suveranii României Mari, regii întregitori de ţară, aşa cum îi prezenta presa vremii. Atât jurnalul Reginei Maria, cât şi însemnările Regelui Ferdinand cu privire la pregătirea evenimentelor la care aveau să participe atât în Basarabia, dar şi în Bucovina, atestă importanţa pe care au acordat-o acestei vizite organizată înaintea recunoaşterii de către principalele puteri aliate a unirii Basarabiei cu România, dar petrecută imediat după negocierile cu Consiliul Suprem al Conferinţei de Pace de la Paris. Negocierile purtate de Vaida-Voevod în acea perioadă duc la concluzia afirmată de marile puteri privind soluţionarea problemei Basarabiei, ţinând cont de aspiraţiile populaţiei basarabene, de argumentele istorice, economice, geografice:principalele puteri aliate se pronunţă în favorul reunirii Basarabiei cu România – reunire proclamată în mod formal de reprezentanţii basarabeni – dorind totodată a încheia un tratat cu privire la această recunoaştere”. Vizita regală în Basarabia a avut loc înainte de semnarea Tratatului de la 20 octombrie 1920 unde principalele puteri aliate recunoşteau unirea acesteia cu România. Demersul are aceeaşi simbolistică cu vizita din Transilvania din primăvara lui 1919, realizată înaintea semnării Tratatului de la Trianon, prin care se recunoştea unirea Transilvaniei cu Regatul român.

Aceste călătorii regale sunt simbolice, ca şi locurile prin care au trecut sau oamenii pe care i-au întâlnit. Jurnalul Reginei ca şi manuscrisul toastului rostit la Chişinău de către Regele Ferdinand, alături de textul Tratatului de la 20 octombrie 1920 reprezintă putera simbolului regal care a înţeles identitatea sa naţională, reuşind alături de soldaţi sau diplomaţi şi alţi oameni de stat să realizeze unitatea naţională.

Fotografiile ataşate în jurnal de către Regina Maria sunt sugestive, ele înfăţişează punctul de pornire al vizitei, Putna, de la mormântul lui Ştefan cel Mare.

Regina consemna: „A fost un moment important pentru poporul român deoarece Regele Ferdinand a realizat visul lui Ştefan. A eliberat şi unificat toţi românii sub un singur sceptru şi acum a venit să îngenuncheze la mormântul aceluia care a fost atât de venerat în timpurile trecute”.

Călătoria regală a continuat apoi în Bucovina, ajungând în cele din urmă în Basarabia, prima sosire a suveranilor României Mari fiind la Bălţi pe 19 mai, a doua zi sosind la Chişinău, un moment descris în amănunt de către Regina Maria. Aceasta purta o rochie albă şi o pălărie în stil kokoşnik decorată cu perle, asemănătoare unei tiare, iar decoraţiile etalate erau un mod de a celebra bucuria sosirii într-un loc simbolic, capitala Basarabiei.

Sosirea la Chişinău a familiei regale: Regele Ferdinand, Regina Maria, Principesa Elisabeta (ANR)     

Sosirea la Chişinău a familiei regale: Regele Ferdinand, Regina Maria, Principesa Elisabeta(ANR)

În jurnalul său, Regina notase primele impresii: „străzile erau înţesate de o mulţime entuziastă ..., fără îndoială pământul este românesc, iar populaţia este română".

Dar în acelaşi timp aceasta remarca că a avut o senzaţie curioasă datorată legăturilor sale cu Rusia, poate şi datorită destinului tragic al familiei ţariste. Pe 21 mai au fost tot în Chişinău, unde familia regală a participat la un parastas la biserică, o slujbă închinată soldaţilor care se jertfiseră în război. Regina Maria consemna în jurnal acest moment, mărturisind că se gândise şi la vărul ei Nicky, Ţarul Rusiei care împreună cu familia sa fuseră asasinaţi de bolşevici cu doi ani înainte. Apoi au urmat şi alte solemnităţi unde autorităţile au prezentat discursuri, la care s-a alăturat şi Regele Ferdinand. Suveranii au primit cadouri, platouri simbolice din argint, o icoană, iar Principesa Elisabeta un şirag de perle. Pe 22 mai au continuat seria de vizite la sinagogă, la biserica grecească din Chişinău, alte vizite la opt spitale, o cantină pentru săraci, apoi Regina a participat la un concert, urmat de un ceai la clubul militar unde fuseseră invitate doamnele din Chişinău.  

Regina Maria în vizită la o cantină a săracilor din Chişinău (ANR)

 Regina Maria în vizită la o cantină a săracilor din Chişinău (ANR)

Cu tot programul încărcat, Regina a memorat pentru jurnalul său aspectul oraşului, străzile erau largi şi drepte, pavate şi care aveau de-o parte şi de alta a drumului mulţi copaci, peste tot era verdeaţă. Pe 23 mai au ajuns la Cetatea Albă, iar pe 24 mai la Basarabeasca, Bolgrad, apoi trenul a oprit în multe staţii mici unde au fost salutaţi de populaţia entuziastă şi de oficialităţi locale. Regina mai remarcase că primirea lor a fost entuziast făcută de populaţie, atât pe stradă cât şi de către oficialităţi, iar „starea haotică în care se afla Rusia descuraja chiar şi pe cei care erau în mod fanatic împotriva noastră”.

Regele Ferdinand şi Regina Maria au purtat cu ei imaginea României întregite oriunde au mers, având aura reginei-soră de caritate alături de regele-soldat în perioada primului război mondial. Aceste imagini nu erau unice în epocă, spre exemplu în Belgia, Regele Albert era intitulat regele-soldat, iar Regina Elisabeta adeseori apărea îmbrăcată în costumele celebre de infirmieră. Reginele Europei au fost susţinătoare ale Crucii Roşii, ajutând şi după sfârşitul conflagraţiei mondiale la ajutorarea orfanilor sau văduvelor de război, a spitalelor. Tot în acest context mai larg al politicii regale europene de implicare în activităţi caritabile s-a afirmat şi inspectarea la Chişinău a mai multor spitale de către Regina Maria. Aceasta devenise faimoasă în război, mai mult decât oricare regină, prin curajul său de a merge în mijlocul soldaţilor din spitale, bolnavi de tifos sau de gripă spaniolă, neţinând cont de pericolul la care se expunea. Curajul său fusese insuflat de-a lungul copilăriei de mama sa, Maria Alexandrovna, fiică a Ţarului Alexandru II. De fapt prin căsătoria Mariei cu Principele Ferdinand, se speculase că Regele Carol I gândise nu numai o alianţă matrimonială ce-l apropia de Casa Regală britanică, sau de cea Imperială rusă, dar şi la o eventuală modalitate „de a pune capăt disputelor teritoriale dintre Rusia şi România, cu privire la Basarabia”, care putea să se constituie „într-o bază de pornire pentru o mai bună înţelegere între cele două state”. Politica de alianţe matrimoniale se dorea a fi continuată astfel la 1 iunie 1914 Ţarul Nicolae II efectuase o vizită la Constanţa prin care se încercase, fără rezultat, încheierea unei căsătorii între Principele Moştenitor Carol al României şi Marea Ducesă Olga a Rusiei. Dar acest fapt nu-l împiedicase pe Ţar să efectueze o vizită la Chişinău, la numai câteva zile pe 4 iunie, participând la inaugurarea monumentului Împăratului Alexandru I, unde autorităţile locale se întrecuseră în a oferi o primire exagerat de festivă, la care Ţarul replicase: „ah, îmi pare rău că n-am ştiut despre dorinţa Domniilor-Voastre ca să rămân aci până în seară: aci e atât de frumos! Aş fi luat alte dispoziţii dinainte”.

10.Ţarul Nicolae II asistând la inaugurarea Monumentului Ţarului Alexandru I, Chişinău, iunie 1914 (Diana Mandache)

Ţarul Nicolae II asistând la inaugurarea Monumentului Ţarului Alexandru I, Chişinău, iunie 1914 (DM)

Alexis Nour, la mai puţin de un an de la vizita Ţarului scria că nu era prezentă, „nici o deputaţie naţională românească, nici o inscripţie sau salut în limba ţării, ci numai câteva domnişoare ... reprezentând tinerimea «elitei» Chişinăului, îmbrăcate în nişte costume «naţionale basarabene», copiate după măreaţa operă a sculptorului greco-italian Ximenes”, autorul figurii statuare reprezentând „Basarabia”, care era, aşa cum ironic scria Alexis Nour, o „fată... cu pretenţii de a se îmbrăca pitoreşte în stil moldovean şi pe care o ocroteşte, îmbrăţişează şi o mângâie, mama tuturor popoarelor din imperiul de nord – o rusoaică greoaie, purtând sarafan şi cocoşnic!” 

Regele Ferdinand a avut o statuie la Chişinău realizată de sculptorul Oscar Han, inaugurată oficial abia pe 5 februarie 1939, în cadrul unui ceremonial religios dar şi unul al discursurilor oficiale. Regele Ferdinand a reprezentat simbolul împlinirii aspiraţiilor naţionale, presa vremii consemnând: „basarabenii au ţinut să pomenească amintirea nemuritoare a Marelui Rege Ferdinand, Întregitorul, prin chip de aramă, în inima Basarabiei, tot ca un semn al neasemuitelor lor credinţe româneşti. Cele două mari icoane ale neamului, Ştefan cel Mare şi Regele Ferdinand, una amintind zbuciumul eroic al Neamului, alta Gloria lui, vor fi cele două măreţe şi veşnice amintiri, către care se vor închina toate rândurile de vieţi româneşti, ce se vor perfira pe acest colţ de pământ”.

Statuia lui Ştefan cel Mare de la Chişinău realizată de Alexandru Plămădeală la sfârşitul anilor '20 dăinuie şi astăzi, având şi ea parte de “călătorii” în decursul istoriei, în schimb cea a Regelui Ferdinand a dispărut din peisajul monumentelor istorice. Se vede că simbolistica regală asociată cu cea naţională a fost mult prea copleşitoare pentru comunişti. Regelui Ferdinand i-au mai fost ridicate în 1938 statui la Ismail de către sculptorul Dimitrie-Bârlad sau la Rezina de către Alexandru Plămădeală, cea din urmă fiind aruncată în Nistru de către comunişti. În toamna lui 1940 statuia Regelui Ferdinand de la Ismail se afla în Tulcea, unde pentru scurt timp a fost expusă în locul statuii lui Mircea cel Bătrân.

Monumentul Unirii din Chişinău, Macheta (ANR)          Monumentul Unirii din Chişinău, Macheta (ANR)

Un ansamblu monumental dedicat Unirii Basarabiei cu Regatul României a fost proiectat de către acelaşi Alexandru Plămădeală, dar care nu a mai fost împlinit, având ca element central pe Regele Ferdinand, şeful de stat al României Mari. Macheta înfăţişa statuia ecvestră a Regelui în uniformă de mareşal al armatei, ţinând buzduganul în mâna dreaptă. În faţa soclului, mai sus de platforma monumentului, două figuri feminine din bronz reprezentau România îmbrăţişînd Basarabia. Chipul Reginei Maria urma să întruchipeze România. Deasupra figurilor, pe soclu, era inscripţionată data de 27 Martie 1918, apoi, mai sus, stema ţării completa simbolistica. Basorelieful din dreapta, din bronz, reprezenta şedinţa solemnă a Sfatului Ţării care vota Actul Unirii. În stânga basorelieful înfăţişa votarea reformei agrare sau o scenă din înfăptuirea acestei reforme. De-o parte şi de alta a monumentului erau o figură de dorobanţ şi cea a unui ţăran din Basarabia rupându-şi lanţurile robiei trecute. Proiectul platformei din şase piloane avea şase steme istorice pe provincii. În 1937 Pan Halippa, preşedintele Comitetul Monumentului, aflat într-o audienţă la Palatul Cotroceni prezentase Reginei Maria macheta şi obţinuse acordul acestei ca figura sculpturală reprezentând România să aibă chipul acesteia. Simbolistica este mare, pentru că Regina, ambasadorul ad-hoc al României în 1919, în cadrul unor întrevederi cu personalităţi ale Conferinţei de Pace de la Paris, susţinuse interesele ţării sale. România era întotdeauna asociată cu personalitatea Reginei Maria, nepoată a Reginei Victoria şi vară primară cu Regele George V al Marii Britanii.

Hartă turistică a României din 1935, în Henry Baerlein,'Bessarabia and beyond'.

Alte momente încărcate de simbolistică au fost participarea Regelui Carol II şi a Principelui Moştenitor Mihai la sfinţirea Catedralei episcopale de la Bălţi în iunie 1935 sau la sărbătorile de Bobotează de la Chişinău din 6 ianuarie 1940. Regele Mihai împreună cu Regina-Mamă Elena au participat de asemenea la serbările dezrobirii Basarabiei şi Bucovinei din octombrie 1942 unde au fost întâmpinaţi la Chişinău de guvernatorul Basarabiei, Constantin Voiculescu, alte autorităţi civile şi militare. Au fost la cimitirul eroilor, au participat la sfinţirea catedralei Chişinăului, la deschiderea expoziţiei dezrobirii şi au asistat la solemnitatea de la Turnul Dezrobirii, acesta semnificând, aşa cum notau publicaţiile din epocă, “faptele glorioase ale armatei române, strajă neclintită a drepturilor noastre pe aceste pământuri”, fiind “predestinat să servească generaţiilor viitoare ca loc de reculegere, înălţare morală şi mândrie naţională”. Toate aceste prezenţe, fie ele imortalizate în monumente, completează istoria încărcată a Basarabiei, punându-le alături de hărţi, negocieri sau tratate în ansamblul mai larg al simbolisticii naţionale. Istoria nu este imobilă.

Surse: ANR, AMAE.