E vorba despre ancheta Agonie şi extaz în buzunarele scriitorilor români din „Weekeend Adevărul“ din 17-19 ianuarie. Un articol rezumativ corect informat se datorează realizatoarei anchetei, Simona Chiţan. Concluzia e relativ simplă: nu sunt mulţi scriitorii care trăiesc din scris, majorităţii nefiindu-i îngăduită această performanţă.

Dacă toate declaraţiile din anchetă sunt prudente în aprecierea nivelului încasărilor de pe urma cărţilor publicate, care are destule necunoscute, o situaţie preluată din revista „Forbes“ şi completată de „Weekend Adevărul“ conţine date extrem de precise. N-am idee de modul în care au fost culese informaţiile. Simona Chiţan mărturiseşte în editorialul ei că editurile consultate i-au spus că date precum procentele din vânzări oferite autorilor sunt confidenţiale.
 
Eu însumi arăt în articolul meu că n-am ştiut decât rareori numărul de exemplare vândute din cărţile mele şi totodată că, după 1989, am încasat din drepturi de autor sume modice, eşalonate, întârziate, cu o excepţie sau două. O constatare asemănătoare fac şi alţi semnatari. În aceste condiţii, m-am întrebat ce valoare au datele furnizate de „Forbes“.
 
„În 2012 nu mi s-a publicat nicio carte!“
 
Datele poartă titulatura „Cei mai bine plătiţi scriitori, în 2012. Cele mai vândute titluri“. Dacă eu ştiu să citesc, asta înseamnă că e vorba de sume încasate în 2012. Sumele sunt în dolari, nu în euro sau în lei, ceea ce le face oarecum discutabile, câtă vreme cota de schimb diferă zilnic.
 
Mărturisesc că aş fi fericit să fi încasat în anul cu pricina 170.000 de dolari, cum pretinde „Forbes“. Mai ales că în 2012 nu mi s-a publicat nicio carte! Nici în 2011, de altfel, ca să fie eventual vorba de o plată întârziată. Iar în 2010, doar o reeditare, despre care nu-mi amintesc să-mi fi fost onorată, nici la apariţie, nici mai târziu. „Forbes“ indică totodată că titlul cel mai bine vândut ar fi „Arca lui Noe”: 120.000 de exemplare.
 
Dacă e să fac o legătură între una şi alta, trebuie să spun că Editura Gramar, la care a apărut cartea, a scos an de an, începând din 2000 sau 2001, câte un tiraj, plătindu-mi corect sume în jur de şapte milioane de lei vechi pentru fiecare. Nici dacă le-am aduna pe toate cele eşalonate pe aproximativ un deceniu, cât au durat tirajele repetate, ele nu s-ar ridica la suma din „Forbes“. Ca să nu mai spun că în 2012 editura n-a mai tras niciun tiraj din carte.
 
Nici tirajul total nu pare real. Poate că spre 100.000 de exemplare ar fi mai aproape de adevăr. Şi asta, datorită faptului că „Arca lui Noe“ se află în bibliografia şcolară.
 
Taxă de timbru neachitată
 
Aş fi îndatorat revistei „Forbes“ dacă mi-ar comunica de unde deţine informaţia care se referă atât la tiraje, cât şi la cuantumul drepturilor de autor onorate, nu doar din simplă curiozitate, dar, ca preşedinte al USR, mi-ar folosi să ştiu cu cât editurile (nemenţionate) au înşelat USR la plata taxei de timbru. Casc ochii a uimire şi la tirajele altor scriitori, fie din 2012, fie din 2014 (!), acestea din urmă aparţinând chiar „Weekend Adevărul“. Îmi dau seama de ce sume a fost privată USR.
 
De ce i-o fi luat gura pe dinainte pe editori tocmai cu ocazia anchetei de faţă, n-am idee. Promit să pun faţă în faţă cifrele comunicate nouă oficial cu cele declarate acum. În numele membrilor USR, mulţumesc ziarului la care colaborez săptămânal pentru informaţiile capitale pe care ni le-a furnizat.
 
Glumesc, dar numai pe jumătate: problema este ca informaţiile să fie adevărate. Dacă toate vor fi fiind precum cele referitoare la mine (ca scriitor plătit, şi nu oricum, pentru cărţi pe care nu le-a publicat!), atunci va trebui să-mi iau gândul de la a recupera ceva în contul USR. N-ar fi prima oară şi, probabil, nici ultima.
 
Rezultate ireale
 
Postscriptum. Simona Chiţan îmi pune la dispoziţie criteriile folosite de „Forbes“. Le cunoşteam în linii mari. Precizarea cea mai importantă şi necesară se face la perioada pe care se întind datele din tabelul publicat în ancheta din ziar: nu anul 2012 (sau 2014), ci „întreaga activitate scriitoricească“, înainte şi după 1989, cu alte cuvinte, veniturile obţinute din cărţi, fără premii, publicistică şi altele.
 
Clarificarea e importantă. Dar creează trei probleme. Premisa „Forbes“ este, se pare, că drepturile de autor prevăzute în tarifele legale anterioare lui 1989 au fost respectate. Din păcate, repetate măsuri ale oficialităţii au redus, de-a lungul timpului, sumele la minimum prevăzut de lege, aşa că un calcul în funcţie de medie e înşelător. Cum arhiva Fondului literar al USR prin care se făceau toate plăţile a dispărut, nu-mi dau seama cum putem şti care au fost ele în realitate. După 1989, neexistând încadrare legală, plata a devenit aleatorie, aşa că un calcul în funcţie de tiraj şi avans dă rezultate ireale.
 
În ce mă priveşte, am încasat o singură dată în 23 de ani un avans, iar de plătit mi-au fost plătite parţial cinci sau şase cărţi şi integral una singură („Istoria critică“) din peste 20. Cu aceeaşi excepţie, nu mi s-au comunicat niciodată nici tirajul, nici exemplarele vândute. În fine, derutant este că lista nu cuprinde autori în viaţă care au câştigat, cu siguranţă, cel puţin tot atâta cât D.R. Popescu sau Nicolae Breban înainte de 1989, spre a mă referi la romancieri, fiindcă despre poeţi nu poate fi vorba, iar în ce-i priveşte pe critici
mă supun ideii multora că sunt unicul!
 
A bon entendeur salut!

Citiţi şi:

Cum s-au calculat banii scriitorilor români de Revista "Forbes"

Clasamentul în care apar cifrele celor mai bine plătiţi scriitori şi celor mai vândute titluri, citat de „Weekend Adevărul“ săptămâna trecută, a fost publicat de „Forbes“ în urmă cu trei ani.

Cât câştigă un scriitor. Agonie şi extaz, în buzunarele autorilor români.

Dacă unii scriitori şi critici literari câştigă foarte bine din cărţi, cât şi din traduceri, cum ar fi cazurile lui Mircea Cărtărescu, Radu Paraschivescu, Nicolae Manolescu, Alex Ştefănescu, alţi colegi de breaslă, cum ar fi Dan Stanca, se află într-o situaţie financiară dramatică.

Nicolae Manolescu: Scriitor bogăt, scriitor sărac. Ce spune Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, despre cât câştigă un scriitor român.

România este o excepţie şi în această privinţă (ca şi în atâtea altele): cei care trăiesc din scris se pot număra pe degetele de la o mână. Problema nu e că editurile plătesc mai puţin decât în Occident, ci că plătesc neregulat sau deloc. Contractele, devenite obligatorii şi care sunt cât se poate de sofisticate, nu sunt aplicate decât în cazuri fericite.

Norman Manea: "Nu m-aş lăuda cu încasările din România"

Sunt de un sfert de veac deja în Statele Unite şi în această perioadă am publicat aici 10 volume şi în România mai mult de 20. N-aş putea, totuşi, să fac o analiză aprofundată a situaţiei editoriale, tarifelor şi a încasărilor băneşti ale scriitorilor, aici şi dincolo. Nu, eu nu sunt bogat; dacă aş fi, n-ar trebui să continui să am un post universitar cu mult peste vârsta de pensionare.

 Radu Paraschivescu: "Mă rog să nu am laringită".

Scriitorul Radu Paraschivescu spune, într-un interviu pentru „Weekend Adevărul“, că nu ar vrea să acrediteze ideea că scriitorul trebuie să fie, prin forţa împrejurărilor, „un asistat“. El recunoaşte că acum trăieşte mai mult din scris decât din vorbit. El ar fi câştigat până în 2012, conform clasamentului „Forbes“, 80.000 de dolari din cărţile sale.

Alex Ştefănescu: "Cu banii din Istoria literaturii contemporane, am construit o casă la ţară"

Trebuie făcută întâi o distincţie între scriitori şi cei care cred sau pretind că sunt scriitori. În România activează, în momentul de faţă, aproximativ o sută de scriitori profesionişti şi aproape zece mii de autori care se consideră (sau sunt consideraţi de naivi) scriitori.

Dan Stanca: Mărturia unui scriitor disperat

Situaţia aceasta este dramatică. Niciodată nu am trăit din scris şi cât voi face umbră pământului sunt sigur că o asemenea minune nu va avea loc. Ideal ar fi ca scrisul să-ţi asigure mijloacele de subzistenţă, că doar de aia eşti scriitor şi nu contabil sau inginer, dar cum spuneam şi cu alt prilej profesia aceasta este atât de nobilă încât se bucură de cea mai adâncă... desconsiderare.

Cezar Paul-Bădescu: Raiul scriitorilor e în Germania

Germania e singura ţară în care scriitorii nu trebuie să aibă un alt job pentru a se întreţine. Indiferent dacă sunt scriitori celebri sau mai putin cunoscuţi. Asta, datorită sistemului de lecturi publice si al burselor.

Daniel Cristea-Enache: “Există o concurenţă dură în lumea editorială“

Cu câteva excepţii, scriitorii români nu pot trăi decent din vânzarea cărţilor lor. De obicei lumea este atentă la excepţii (Mircea Cărtărescu e una dintre ele), scăpând din vedere tocmai regula sistemică.