Cultură
Au trecut exact 69 de ani de la moartea marelui violonist, pianist, compozitor şi profesor George Enescu, geniul zbuciumat a cărui poveste de viață, mai puțin cunoscută decât opera sa, e una tulburătoare.
Fondată în 1995, Filarmonica „Ion Dumitrescu” este o instituție care, de aproape trei decenii, oferă vâlcenilor o bogată viață muzicală.
Muzeul Național al Literaturii Române găzduiește expoziția aniversară „30 de ani de presă”, semnată Vali Ivan, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați caricaturiști români.
Cristian Măcelaru, unul dintre cei mai apreciați dirijori din lume și câștigător al unui Premiu Grammy, va conduce Orchestra Simfonică din Cincinnati, una extrem de apreciată, cu o vechime de aproape 130 de ani
Luni, pe 29 aprilie, la Teatrului Național ,,I. L. Caragiale’’ din București, a avut loc cea de-a 18-a ediție a Galei Premiilor Gopo, în cadrul căreia au fost celebrate performanțele înregistrate de cinematografia română în ultimii ani.
La 30 de ani de existență, Festivalul Internațional Shakespeare, Craiova transformă orașul într-o imensă scenă în aer liber și prilejuiește participarea intrinsecă a publicului la spectacolul shakespearian, în cadrul spectacolelor outdoor și a spectacolelor construite de scena independentă din oraș.
Programul Hoinar Festival dedică una din zilele sale celor mai tineri dintre iubitorii de muzică și poveste, astfel că sâmbătă 11 mai, de la ora 11:00, la Teatrul ACT, va avea loc spectacolul A fost odată un pian, recomandat copiilor cu vârste între 6 și 12 ani.
Dansul – una dintre cele mai vechi forme de comunicare – capătă noi valențe în secolul XXI, însă statutul de artă i se acordă discriminatoriu, ceea ce se traduce în lipsa investițiilor și finanțărilor.
De la hora din sat la trendurile de pe social media, oamenii au folosit dansul ca o formă de comunicare.
Teatrul Excelsior - singurul teatru din București dedicat adolescenților și tinerilor adulți – anunță premiera spectacolului „Foxfinder” de Dawn King, traducerea Bogdan Budeș – un text montat pentru prima dată într-un teatru din România.
Ediția a 28-a Festivalului Filmului European va debuta la București chiar de Ziua Europei, pe 9 mai și se va încheia la Chișinău, pe 8 iunie, în weekendul alegerilor europarlamentare.
„Adevărul” a fost prima publicație care a scris marți 23 aprilie despre reclama jignitoare a Sephora România, asociată cu teribila închisoare Pitești și retrasă la câteva ore, după valul de reacții negative. Raluca Turcan, ministrul Culturii, a reacționat ferm la reclama revoltătoare a Sephora.
A doua ediţie LYNX Festival, primul eveniment de la noi din ţară dedicat exclusiv fotografiei şi filmului documentar de natură, iniţiat de Asociaţia România Sălbatică şi Asociaţia Forona, va avea loc la Braşov, între 4 şi 9 iunie.
Laura Imai Messina, autoarea bestsellerului Ce încredințăm vântului, lansează la București romanul Viețile secrete ale culorilor, apărut în colecția „Raftul Denisei“, în traducerea Cristinei Gogianu.
Am discutat cu Luisa Ene Beniog, specialist în comunicare, despre proiectul Anul filmelor de artă, de la Muzeul Național de Artă al României, o serie de proiecții lunare de filme documentare de artă spectaculoase în Sala Auditorium a muzeului, în perioada martie-decembrie 2024.
La începutul anilor ’90, când arta se făcea aproape gratis, Nuami Dinescu şi-a luat curajoasă inima-n dinţi: a demisionat de la Atelierul de Geamuri și Schelă și a plecat la Reșița pentru a-și urma pasiunea.
Chiar dacă umbra Tanța a urmat-o ani de zile și i-a pus piedici, Nuami Dinescu a reușit să își pună numele în locul personajului.
Proiectul „Despre Ploi, Râuri, Șuvoaie…”, inițiat de Asociația Developing Art își propune tocmai o astfel de cercetare artistică transdisciplinară, ancorată în trei puncte geografice, culturale și simbolice: Delta Dunării, Valea Jiului și Parcurile Icoanei și Ioanid din București.
Prejudecățile vin din teama de necunoscut și apoi, venind la pachet cu lipsa compasiunii și a acceptării unicității fiecărei persoane, se transformă în conflicte care țin chiar și secole.
Vezi cât eşti de informat cu ajutorul acestor 27 de întrebări, clasificate pe mai multe domenii de interes, într-un test de cultură generală inedit.
Aflată în apropiere de Arcul de Triumf și închinată Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, dar și Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina, biserica Cașin are o poveste specială, fiind admirată și vizitată anual de zeci de mii de turiști din țară și de peste hotare
Ultimul weekend al lunii aprilie aduce pe Domeniul Regal de la Săvârșin a doua ediție a festivalului Suflet de România. Tot ce face bine și lucrurile care ne fac frumoși sunt concentrate în două zile de experiențe care încurajează artizanii României să se conecteze la comunitate.
Pe 12 august 2022, pe când se pregătea să ţină o conferinţă la Institutul Chautauqua din Chautauqua, New York, Salman Rushdie a fost înjunghiat de mai multe ori pe scenă de un bărbat în vârstă de douăzeci şi patru de ani din Fairview, New Jersey.
Istorie culturală presărată cu amintiri și anecdote, povestea cozonacului e o fereastră spre istoria României.
Ediția cu numărul 7 a Hoinar Festival are ca temă centrală conceptul de Carnaval și va avea loc în perioada 10 - 14 mai 2024, reunind la București 15 artiști de talie internațională care vor susține 4 spectacole-incursiune, pe scenele Teatrului ACT și Ateneului Român.
Într-o continuă misiune de susținere a artiștilor și creativilor, Fundația Ștefan Câlția se pregătește să încheie ediția de primăvară a programului său bianual de rezidență artistică.
Ajuns la cea de a 20-a ediție, Festivalul Muzicii Maghiare se va deschide cu un eveniment cultural de excepție: un recital extraordinar propus de Ana Silvestru, câștigătoarea primei ediții a festivalului.
Opera Națională București și Musicals prezintă: Shrek, Musicalul - O nouă aventură semnată de echipa creativă din spatele succeselor „Fantoma de la Operă”, „Mamma Mia” și „My Fair Lady”
Editura Litera vă invită miercuri, 17 aprilie, ora 19.00, la lansarea romanului „Castelul din orașul meu“ de Ioana Bâldea Constantinescu ce va avea loc în Sala Media a Teatrului Național București (TNB – Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 2).
Editura Humanitas vă invită joi, 18 aprilie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu, la lansarea unei superproducții editoriale: „Din vremea lui Tudor“, noua carte a lui Radu Oltean, unul dintre cei mai apreciați autori de ilustrație documentară și un cercetător pasionat al istoriei noastre
Dash Film și Asociația Studio Zona anunță premiera documentarului „CVARTAL - patrimoniul cultural al cartierelor bucureștene” și lansarea a 10 mini-volume dedicate ansamblurilor de locuințe cunoscute sub numele de „blocuri rusești”.
În contextul celebrării a 20 de ani de existență, Centrul Național al Dansului București (CNDB) extinde Ziua Internațională a Dansului pe durata întregii luni aprilie. Astfel, spectatorii vor avea ocazia să vizioneze spectacole de dans internaționale prezentate în premieră în România.