Motivul consta în faptul că sunt silit să constat, aproape zilnic, din calitatea mea de profesor, cât de puţin ştiu tinerii despre această religie seculară care făgăduia egalitatea, fără a se gândi, de fapt, să o pună în practică niciodată şi care ne condamna pe toţi la fericire. O fericire falsă, orientată, mimată, obligatorie, cu totul anti-democratică.

Mă bucur că şi noua carte a lui Cristian Pătrăşconiu, una tot de interviuri, cea intitulată DeTaină, a apărut la aceeaşi editură. Motivele bucuriei mele sunt, într-un fel, de aceeaşi natură. Cartea, alcătuită dintr-un număr de 11 de interviuri, una cu 12 personaje (intervievatorul are, cu vârf şi îndesat dreptul de a fi considerat astfel) mi se pare şi ea a fi cum nu se poate mai utilă tinerilor. Utilă le este şi celor de cu totul alte vârste fiindcă propune discuţii temeinice, aplicate, pe teme absolut fundamentale. Ce ţin de suflet, de spiritualitatea creştină, de sănătatea trupului şi a spiritului.

Majoritatea acestor interviuri (cu Ioana Pârvulescu, Mirel Bănică, Ioan Alexandru Tofan, Bogdan Tătaru-Cazaban, Madeea Axinciuc, Monica Pillat, Adrian Papahagi, Martin S. Martin, Ioana Scoruş, Dan Grigore) au fost prilejuite de un eveniment precis. Mai exact, de apariţia unei cărţi ce poartă semnătura intervievaţilor. Ce alt motiv mai bun să stai cu ei de taină? Alte interviuri s-au cerut a fi făcute de o anume ieşire a respectivilor în viaţa publică. Ieşire cu ecouri, cu reverberaţii. O a treia categorie, de faptul că protagoniştii se numără printre aceia ce şi-au consacrat, cum se spune, „o viaţă pentru o idee“.

Or, e clar că Cristian Pătrăşconiu a realizat cu cei ce i-au fost oaspeţi adevărate dialoguri. Garantate de faptul, nu tocmai foarte răspândit în presa românească de azi, că el, intervievatorul, ştia, ştie foarte bine cu cine stă de vorbă. Mai ştie Cristian Pătrăşconiu şi să asculte, încă în lucru nu tocmai foarte răspândit în jurnalismul contemporan nouă. Sigur, exista un punctaj stabilit dinainte, un anume plan al discuţiei, şi nicăieri nu se bate câmpii, fie chiar cu graţie, numai că el, planul, nu înseamnă literă de evanghelie. Poate de aici şi faptul că, deşi unele dintre interviuri sunt „grele“ (ca, de pildă, cele cu Ioan Alexandru Tofan despre „omul lăuntric“, cu Bogdan Tătaru-Cazaban, remarcabil specialist în angeologie, cu Madeea Axinciuc), ele ajung, cum se spune, „să te prindă“. Cam tot la fel cum se întâmplă şi cu interviurile luate unor „vedete“. Aşa cum sunt Ioana Pârvulescu, care lansează o subtilă meditaţie nu doar despre valoarea bibliotecii, ci şi despre rugăciunile scriitorilor, sau Dan Grigore care reiterează şi reargumentează ideea că un mare artist, cântând, “sculptează în suflet“.

Interviul cu doctorul Ion Vianu face un prim pas în, aparent, zona interzisă a psihiatriei (discuţia abordează însă multe alte teme, printre care  şi aceea a relaţiei intervievatului cu literatura, dar şi cea a triadei Tată-Mamă-Fiu), în vreme ce discuţia cu Ioana Scoruş înseamnă pasul al doilea. Aici se adânceşte tema, adică se fac mărturisiri complete. Despre marile reguli ale muncii psihiatrului. Cele două convorbiri par a completa, la modul informal, desigur, cartea În definitiv, în care Ioana Scoruş a stat de vorbă cu Ion Vianu. Interviul cu Martin S. Martin atrage prin chipul în care ştie să releve siguranţa ce trebuie să acopere şi să depăşească spaimele omeneşti ale chirurgului. Mărturisesc că mi-a plăcut în mod deosebit discuţia despre Iuda şi trădare, un adevărat ping-pong spiritual avut de Cristian Pătrăşconiu cu Monica Pillat.

Şi cu toate acestea, argumentul suprem în virtutea căruia socotesc şi această nouă carte de interviuri a lui Cristian Pătrăşconiu o indubitabilă reuşită  e interviul obţinut de la Adrian Papahagi. Interviu intitulat Creştinul în cetate. De ce anume? Dintr-un motiv cu totul subiectiv. Poate că fac o greşeală mărturisindu-l. Nu mă număr printre admiratorii universitarului clujean. Nu îi agreez defel teribilismele. Cu atât mai puţin derapajele din exprimare. Atitudinile mult prea radicale care, e drept, par a se mai fi atenuat odată cu trecerea timpului. De data aceasta, lucrurile au stat cu totul altfel. Am citit cu mare atenţie argumentaţia. Ader la ea în cea mai mare parte.

În ansamblul ei, De taină mi se pare a fi o carte „sculptează în suflet“

Cristian Pătrăşconiu - DE TAINĂ; Editura Universităţii de Vest din Timişoara, Timişoara, 2020