Nina Cassian, evocată la New York în ipostaza de muziciană

Nina Cassian, evocată la New York în ipostaza de muziciană

Nina Cassian (1924-2014)

Nina Cassian, una dintre marile figuri ale emigraţiei româneşti din Statele Unite, este cunoscută de publicul larg, inclusiv peste Ocean, ca poetă, traducătoare şi memorialistă. Puţină lume însă ştie de pasiunea de o viaţă a celebrei scriitoare, căreia i s-a dedicat cu multă competenţă: muzica.

Nina Cassian a studiat pianul şi compoziţia cu Mihail Jora şi Constantin Silvestri şi a început să compună încă de la vârsta de cinci ani, scriind de-a lungul timpului mai multe piese muzicale, în special de factură camerală.

Pentru a completa portretul, oricum complex, al Ninei Cassian, ICR New York a prezentat, miercuri, în premieră americană, cele mai reuşite compoziţii pentru pian, care vor beneficia de o interpretare de zile mari datorată Sînzianei Mircea, una dintre cele mai apreciate tinere pianiste românce ale momentului.

Despre Nina Cassian– melomana şi compozitoarea au vorbit Maurice Edwards, soţul scriitoarei, fost director artistic al Filarmonicii din Brooklyn, şi regizoarea şi producătoarea Mona Nicoară, care semnează, împreună cu Dana Bunescu, portretul cinematografic „Distanţa dintre mine şi mine” (2018). Seara va fi punctată de mărturii despre muzică şi compoziţie ale Ninei Cassian, extrase din documentarul Monei Nicoară şi din episodul omonim al seriei TV „Ecran’n Ecran”, realizată de Iuliana Ciugulea.

Emigrată din România la mijlocul anilor ’80, Nina Cassian şi-a trăit restul vieţii şi a murit la New York, în 2014, la 89 de ani. În America i s-a acordat, în 1994, de către New York Public Library, distincţia „Library Lion”, pe care au mai primit-o de-a lungul anilor, Margaret Atwood, Kazuo Ishiguro, Zadie Smith, Ian McEwan, Gloria Steinem, Maya Angelou, Salman Rushdie şi alte nume la fel de importante. Nina Cassian a publicat peste 50 de volume, dintre care ultimele în limba engleză, în traducere sau în original, editura americană W.W. Norton tipărindu-i poemele în influenta serie „Selected Works”, o adevărată performanţă pentru o autoare provenită din Estul Europei. Poemele sale despre copilărie, înaintarea în vârstă, exil şi căutarea libertăţii au apărut, de asemenea, în reviste prestigioase precumThe New Yorker, The Atlantic Monthly, New England Review şi American Poetry Review.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: