Filosoful Mihai Şora: „Am refuzat cetăţenia franceză ca s-o pot păstra pe cea română“

Filosoful Mihai Şora mărturiseşte, într-o postare pe Facebook, că regretă că a renunţat la obţinerea cetăţeniei franceze.

Filosoful Mihai Şora a povestit că una dintre întrebările recurente în interviurile pe care le acordă este dacă nu regretă ceva din viaţa sa. „Ei bine, da“, a fost acum răspunsul promt al filosofului.

„În 1945, când s-a terminat războiul, îndată ce am revenit la Paris (după un lung periplu studios, rezistent şi neşovăielnic în sudul Franţei), am primit cetăţenia franceză. Fără s-o fi solicitat în vreun fel, fără să fi făcut vreun demers administrativ oarecare. Era forma prin care Generalul de Gaulle şi guvernul provizoriu instalat după eliberare înţelegeau să-i răsplătească pe cei care îşi legaseră istoria personală de istoria Franţei. Am avut, în momentul acela, ţinând în mână oficiala scrisoare cu antet, o ezitare pe care mi s-a întâmplat, mai târziu, s-o regret. Sau să mă gândesc la ea cu un soi de melancolie sumbră şi dureroasă, mai ales în anii ’50, odată sechestrat în România Anei Pauker şi a lui Dej.

Am refuzat cetăţenia franceză ca s-o pot păstra pe cea română. – Una dintre acele ezitări care se numesc, în filosofie, Destin“, a povestit filosoful.

„PS: Între timp, francezii au introdus posibilitatea dublei cetăţenii.Deci Vive la France!“, a încheiat Mihai Şora.

Mihai Şora s-a născut la 7 noiembrie 1916, la Timişoara. După studii de filosofie la Universitatea din Bucuresti (1934-1938), unde l-a avut profesor, printre altii, pe Nae Ionescu, a plecat la Paris, unde a obtinut titlul de doctor in filozofie, devenind pentru o vreme cercetator la Centre National de la Recherche Scientifique. Revenit in tara, se dedica unei vaste activitati editoriale, regandind din temelii colectia "Biblioteca pentru toti", in care vor aparea in deceniile sapte, opt si noua cele mai importante carti ale culturii universale.

Din anii '70 a inceput sa publice dialoguri filozofice in revistele literare, care mai tarziu vor alcatui carti de referinta in filozofia romaneasca. Dupa 1990 a fost membru fondator al Grupului pentru Dialog Social si a ocupat fotoliul de ministru al Invatamantului in primul guvern de dupa revolutie. 

OPERE: 
Du dialogue interieur (Gallimard, 1947 -- Despre dialogul interior, trad. rom. Humanitas, 1995; 2006); Sarea pamantului (1978; Humanitas, 2006); A fi, a face, a avea (1985; Humanitas, 2006); eu&tu&el&ea sau dialogul generalizat (1990; Humanitas, 2007).