Începând cu anii 60, încă de la primele volume publicate, cititori din diferite generaţii au învăţat versurile lui Emil Brumaru pe de rost, scoţîndu-le „la nevoie“ din mânecă precum nişte aşi atotputernici, cu infinită putere de seducţie. Senzuale, senzitive, senzaţionale, poemele sale erotice dau fiori, leagă trupuri şi suflete, salvează, la propriu, pielea oamenilor... A păţit-o şi o mărturiseşte criticul literar Bogdan Creţu, cel care a alcătuit antologia „80 de nimfe într-un dulap“, semnând şi un amplu studiu introductiv despre opera unuia dintre cei mai populari şi în acelaşi timp mai rafinaţi poeţi de astăzi.

Antologând nu mai puţin de 17 volume din scrierile lui Emil Brumaru publicate între 1957 şi 2016, criticul Bogdan Creţu pune sub lupă mecanismul acestei poezii atît de ataşante, uimitoarele sale rezerve de candoare şi erotism, de îndrăzneală şi rafinament. „Prefaţa lui Bogdan Creţu e un fel de îndrumar sinoptic pentru tinerele nespovedite“, fandează, mucalit, Emil Brumaru.

Poetul va fi prezent la lansarea volumului de poeme „80 de nimfe într-un dulap“ la Gaudeamus, sâmbătă, 17 noiembrie, ora 17, la standul Junimea nr. 108, (nivelul 3.20), alături de criticul Bogdan Creţu şi de poetul Lucian Vasiliu, directorul editurii Junimea.

Câteodată coroziv, dar nu şi licenţios, slobod la gură şi la simţuri dar nu şi vulgar, Emil Brumaru rămâne un superb saltimbanc estet al erotismului ludic şi melancolic în poezia română.

Care e secretul acestei performanţe poetice senzuale pe muchie de cuţit? Răspunde criticul Bogdan Creţu.

„Te împrieteneşti din prima cu poezia lui Emil Brumaru“. De ce? Pe ce sistem (sufletesc) al receptării pune degetul cu mare precizie această poezie?

Bogdan Creţu: Poezia lui Brumaru e un aliaj de candoare şi îndrăzneala de a leza nişte tabuuri, de banal absorbit senzorial cu atâta intensitate, încât devine mai metafizic decât orice metafizică şi de colocvialitate, de rugăciune şi de cântec de lume, de bocet şi de chiuitură, de ludic şi de melancolie, încât vorbeşte pe limba fiecăruia. Am trăit cândva, e mult de atunci, împreună cu Radu Vancu şi Dan Sociu, o întâmplare cu nişte interlopi (sau rakeţi, veniţi să adune taxa de protecţie) într-o cârciumă. Voiau să îmi ia scalpul pentru că fusesem impertinent. Cum crezi că am scăpat? Recitându-le ceasuri la rând, până spre dimineaţă, din poezia lui Emil Brumaru şi a lui Ion Mureşan. I-am văzut transfigurându-se. Extraordinar, poezia aia era despere ce îi interesa pe ei!!! Nu ştiu ce altceva mai poate salva, dar mie poezia lui Brumaru mi-a salvat pielea, de nu chiar mai mult.

Cum s-a născut antologia care apare la editura Junimea? De ce ai simţit nevoia să revizitezi acest traseu poetic? Reparcurgând textele fundamentale ale acestui „poet de duminică“, care pare a fi sunetul unic al liricii sale?

Antologia s-a născut din mai multe motive, între care admiraţia mea pentru poezia lui, veche de când aveam caş la gură, şi prietenia care ne leagă de destui ani nu sunt printre cele din urmă. În plus, mi-am spus că, dacă tot împlineşte 80 de ani de Crăciun, merită măcar 80 de nimfe-ntr-un dulap (ăsta-i chichirezul titlului...). Da, în mod clar, există o manieră unică, specifică poeziei lui Brumaru. Inimitabilă, de fapt, pentru că marii poeţi nu pot fi imitaţi fără riscul de a cădea în epigonism. Nu poţi brumariza, pentru că imediat sare în ochi. Specificul poeziei lui Emil Brumaru vine din intesitatea simţurilor transformate poetic, din bucuria de a trăi, de a vedea lumina, de a descrie raiul, de a căuta frumuseţea în locurile delicate, de a privi, cum am spus în prefaţă, realitatea sub fustă, pentru a-i surprinde misterul.  Şi, fireşte, din tristeţe, din conştiinţa că totul e trecător, că frumuseţea durează o clipă, cât de lungă o fi ea...

Emil Brumaru are statura unui poet... mitic-popular foarte branşat! Scrie poezie erotică pe Facebook, nu se fereşte să dea likeuri şi inimioare, se extaziază în faţa unor lecturi, personaje literare, pagini (e şi un mare cititor!) Personajul ajută poetului? Poetul face corp comun cu personajul?

Da, Emil Brumaru e un personaj!!!! Am în arhiva personală zeci de povestiri cu el. E un mare poet, dar e un la fel de mare cititor. Un om atât de maniac, de topit de pasiunea sa pentru cărţi, încât acasă s-a îngropat propriu-zis în ele. Mulţi ne dorim să ne îngropăm în bibliotecă, dar astea sunt doar vorbe; el a făcut-o la propriu... Popularitatea lui cred că vine din firescul poeziei sale, din faptul că tot ce atinge se transformă în literatură. Şi din faptul că a rămas un copil mare, adesea bosumflat, mereu mirat, nedumerit, mereu dorindu-şi ce nu poate avea şi visând continuu până ce dorinţele devin amintiri. Asta e poezia lui Brumaru, în esenţa ei. Chiar şi cea mai corozivă.

Există poeţi care vin în siajul său - erotizarea realului - sau Emil Brumaru ocupă tot spaţiul poeziei erotice de azi?

Încercări mai sunt, dar puţine reuşite. L-aş aminti pe Octavian Soviany, cu a sa Dilecta, într-un alt registru însă... Altfel, e lucrul naibii: şi cea mai măruntă abatere de la tonul potrivit năruie erotismul şi-l vulgarizează, îl mută în concret. Or, el nu e concret... Emil Brumaru nu e doar cel mai erotic, dar şi cel mai senzorial poet al literaturii române. Ceea ce e mult mai mult, pentru că înseamnă o instrumentalizare a simţurilor, o cultivare poetică a lor.

Nimfa ta preferată din această antologie?

Oho! Sunt multe!!! Toate îmi plac! M-am folosit, nu o dată, de poezia lui Brumaru în scopuri nu tocmai academice. Ăsta e rostul poeţilor, nu? Ei să scrie, noi, prozaicii, să profităm de poezia lor după cum ne duce mintea. De exemplu, deschid antologia la pagina 181:

Pierrot răutăcios (1)

Ce bine-i că nu mă iubeşti!
Ai sîni şi nici nu îmi pasă!!
În rochia ta, prinse-n plasă,
Ţi-s coapsele reci ca doi peşti
Când buzele şi le-mpreună
Şi cozile brusc îşi desfac,
Nostalgic, oh, crac lângă crac,
Căci gura lor papă-o căpşună
Pe care-o privesc din caleşti,
Placid, în plimbări, după masă.
Ce bine-i că nu mă iubeşti!
Ai sîni şi nici nu îmi pasă...