Iar bunurile culturale nu au scăpat nici ele de acţiunile escrocilor, cum a fost marea operaţiune din primii ani ai acestui mileniu, o afacere aducătoare de milioane, al cărei „obiect de desfacere” au fost falsele sculpturi de Constantin Brâncuşi, numite repede, în glumă, brâncuşei.
 
Pentru a preveni orice posibilă tentativă de a lăsa şi numele lui Enescu să cadă pradă unor negocieri dubitabile, astăzi ARTEXIM, organizatorul Festivalului Internaţional George Enescu, a anunţat public că a solicitat Ministerului Administraţiei şi Internelor să facă demersurile legale pentru a verifica legalitatea scoaterii la licitaţie a unor bunuri şi manuscrise ce i-au aparţinut compozitorului George Enescu.
 
Solicitarea oficială a ARTEXIM face referinţă la anunţul făcut de o casă de licitaţii din Bucureşti, cu privire la punerea în vânzare a unor bunuri şi manuscrise care au aparţinut compozitorului George Enescu şi care, potrivit specialiştilor, ar trebui să fie în patrimoniul naţional.

 
În adresa oficială, ARTEXIM a solicitat demararea demersurilor legale, pentru verificarea provenienţei acestor bunuri şi a legalităţii scoaterii lor la licitaţie.
 
ARTEXIM a arătat că felul în care este anunţată scoaterea la licitaţie a acestor bunuri ridică numeroase semne de întrebare, pe care autorităţile trebuie să le verifice, precum:
 
1. Nu este cunoscută provenienţa acestor piese manuscrise, dintre care unele sunt inedite. Este specificată colecţia Romeo Drăghici, avocat prieten şi secretar personal, multă vreme, al lui Enescu. Dar Romeo Drăghici, totodată fondator şi primul director al Muzeului „George Enescu“ şi mai ales legatarul său testamentar, a donat el însuşi mai multor fonduri publice – în primul rând Muzeului Enescu, apoi Arhivelor Naţionale şi Cabinetului de Muzică al Academiei Române – tot ceea ce rămăsese de la Enescu.
 
Fidelitatea sa pentru orice a rămas de la Enescu (încredinţat lui direct, în 1946) sau a rămas în cuprinsul proprietăţilor din ţară ale lui Enescu (după moartea sa, în 1955, respectiv după 1968, la moartea soţiei lui Enescu) justifică, în contextul acestei licitaţii, examinarea juridică şi patrimonială cea mai atentă.
 
2. Manuscrisul tragediei lirice (numită „piesa“) Œdipe, cu preţ de pornire la 100.000 euro şi evaluat a fi adjudecat la 300.000 euro, este şi mai problematic. Œdipe, după standardele creatorului său şi ale muzicologiei internaţionale, este reuşita supremă a lui Enescu.
 
Casa „Historic“ nu menţionează nici dimensiunile, nici datarea, nici traseul partiturii, iar cele câteva fotografii plasate pe site-ul licitaţiei justifică ele însele un control, ştiut fiind că un asemenea document nu poate lua calea unei colecţii private, căci angajează la cel mai înalt nivel responsabilităţile patrimoniale maxime ale Statului român.
 
3. Vioara menţionată a fi un Guarneri dăruit lui Enescu de Casa Regală, la o dată şi într-un context complet neclare, este un instrument care nu apare în familia viorilor binecunoscute pe care a cântat de-a lungul vieţii Enescu (în principal patru, fiind cunoscute un număr de douăsprezece, printre care aceasta de la 1885 nu figurează). De aceea, se poate presupune că este vorba de o informaţie falsă, câtă vreme nu există dovezi clare să susţină aserţiunile organizatorului.
 
4. Astfel de practici asociate celor mai importante fonduri de patrimoniu cultural din ultimii 150 de ani au fost sesizate şi la licitaţii anterioare.
 
În decembrie 2019 şi în aprilie 2021, Casa de licitaţii „Historic“ a organizat două licitaţii cu manuscrise care i-au aparţinut lui Mircea Eliade, unele inedite, altele defectuos editate. Cele două licitaţii cu fonduri din colecţia Mircea Handoca, obţinute de acesta fraudulos, înainte de decembrie 1989 şi niciodată restituite circuitului public, au fost blocate în urma presiunii publice. Astfel, majoritatea loturilor din licitaţia din 4 aprilie 2021 au fost cumpărate – prin drept de preemţiune – de Academia Română, pentru Biblioteca Academiei Române, dar numai de ce a fost anulat un drept de preemţiune obţinut în condiţii neclare de Casa „Historic“, de la Arhivele Naţionale. Similitudinea între risipirea tezaurului de manuscrise Eliade şi risipirea tezaurului de manuscrise Enescu devine tot mai documentabilă, se încheie comunicatul ARTEXIM.
 
 
Asigurarea unor vânzări de succes necesită timp şi o pregătire meticuloasă şi răbdătoare. Aşa îmi explic acum de ce, în 2019, pe toată perioada Festivalului George Enescu, am putut vedea şi fotografia o expoziţie de documente şi fotografii legate de viaţa şi activitatea muzicală ale lui George Enescu, organizată de Casa de licitaţii Historic. Prieteni, discipoli, soţia maestrului ne priveau din fotografiile de epocă, aşezate în vitrinele găzduite de Rotonda Ateneului Român. Artefacte care, dacă se dovedesc a fi autentice, ar putea bucura ochii şi mintea viitoarelor generaţii, ca parte a patrimoniului naţional al Romaniei, ţara care l-a dat lumii pe George Enescu, exemplar omagiat prin festivalul ce-i poartă numele.