Acţiunea din „Viktoria“ începe în toamna lui 1979, „cu 10 ani înainte de colapsul comunismului“. Dacă vă e dor de vremea când lumea mai avea încă sens (chiar dacă acest sens era deja complet fisurat, iar filmul ne reaminteşte mizeria cruntă, pe toate planurile, pe care-am trăit-o în acel deceniu), dar şi pentru percepţia totalei absenţe a Sensului în lumea de după 1990, trebuie să vedeţi filmul de debut al regizoarei bulgare Maya Vitkova, realizat în coproducţie cu Mandragora (coproducător: Anca Puiu).

Ficţiunea bate realul

Lung şi câteodată greu de suportat, „Viktoria“ este creat cu mijloace economice, din detalii şi „cercuri“ care comunică între ele, în buna tradiţie a cinematografului est-european de până în 1989. Secvenţele cele mai bune se află la limita visului şi a suprarealismului, pentru că Vitkova nu spune o poveste în mod realist, ci face o satiră fantezistă a unui sistem care s-a identificat cu absurdul (de aici, necesitatea imaginilor de arhivă, din 1979 şi 1989, care „încadrează“ acţiunea).

Viktoria (Daria Vitkova), copilul fără buric, care-a avut tot ce şi-a dorit

Atât de mare este puterea ficţiunii, încât prietenul regizoarei – relata aceasta după proiecţia de la Bucureşti – i-a spus: „da, îmi amintesc de acest copil al deceniului“, deşi în realitate aşa ceva nu a existat niciodată. Şi Jivkovul din film (Georgi Spasov) este probabil diferit de cel din realitate, pe care bulgarii l-au suportat peste patru decenii: mai tânăr, pus pe ghiduşii şi care o înconjoară pe Viktoria cu o ciudată tandreţe.

Un statement feminist

Totul este forjat cu o puternică, insuportabilă câteodată, poveste de familie, centrată pe relaţia mamă-fiică: mai întâi dintre Boryana (teribilă actriţa Irmena Chichikova) şi mama sa comunistă, apoi dintre Boryana şi copilul său nedorit, Viktoria, simbol a tot ce urăşte mai mult, plus cea dintre adolescenta Viktoria şi bunica sa („Bunicii se înţeleg mai bine cu nepoţii decât cu propriii copii, pentru că nu mai trebuie să se chinuie să-i crească“, spune bătrâna a cărei inflexibilitate s-a muiat cu timpul).

Maturizarea Viktoriei (Kalina Vitkova) se petrece odată cu cea a întregii societăţi

„Viktoria“ este şi un statement feminist din partea autoarei sale, Maya Vitkova, pentru că devoalează relaţia unei femei (Boryana) cu corpul său şi respingerea, pe cât îi stă în puteri, a instrumentării politice a acestuia. În ce priveşte redarea prin mijloacele filmului a perioadei comuniste, altfel ar fi stat lucrurile, şi la ei şi la noi, dacă un astfel de film ar fi putut să fie realizat imediat după 1990... Aşa, este „prea târziu“. „Viktoria“ rămâne totuşi un film puternic, care va deveni de referinţă pentru analiza acestei părţi de lume.

Info

Viktoria (Bulgaria-România, 2013)
Regia: Maya Vitkova
Cu: Irmena Chichikova, Kalina Vitkova, Mariana Krumova, Daria Vitkova, Georgi Spasov

4 stele