Sondaj. Pe cine ar alege cetățenii din Sectorul 1 primar local și general
0Un sondaj Avangarde, realizat pe respondenți din Sectorul 1 al Capitalei, o plasează pe Gabriela Firea, candidatul PSD, pe primul loc în intenția de vot pentru Primăria Generală. Pentru Primăria Sectorului 1, cetățenii ar vota candidatul PNL, George Tuță, conform cercetării sociologice.

Întrebați cu cine ar vota dintre candidații pentru Primăria Capitalei, 30% dintre respondenți au indicat Gabriela Firea (PSD), 29% Nicușor Dan (ADU), 17% au indicat Cristian Popescu Piedone (PUSL), 13% pe Sebastian Burduja (PNL), Mihai Enache (AUR) are 10%, iar Diana Șoșoacă (SOS România) a fost indicată de 1%.

Pentru Primăria Sectorului 1, 34% dintre respondenți au spus că l-ar vota pe George Tuță (PNL). Clotilde Armand (ADU) are 32% în intenția de vot, Liviu Negoiță (PUSL) 15%, Ramona Ioana Bruynseels (AUR) are 12%, iar Daniel Tudorache, candidat din poziția de independent, are 4%.

Întrebați cine cred că va câștiga Primăria Sectorului 1, 30% dintre respondenți au indicat George Tuță (PNL), 29% Clotilde Armand (ADU), 12% Liviu Negoiță (PUSL), 8% a pe Ramona Ioana Bruynseels (AUR) și alți 3% pe Daniel Tudorache, care candidează independent.
24% din respondenți s-au declarat foarte preocupați de rezultatele alegerilor din iunie, 39% spunând că sunt oarecum preocupați, iar alți 21% puțin preocupați, 16% fiind deloc preocupați.
Întrebați dacă ar vota în weekendul următor, 55% au susținut că ar vota cu siguranță, 38% au spus că probabil ar vota și doar 2% au spus că probabil nu vor vota, 3% fiind siguri că nu vor vota.
Sondajul a fost realizat în perioada 07.05.2024 – 11.05.2024, prin metoda face-to-face la domiciliul respondenților (teren), pe 1150 de subiecți, reprezentând populația adultă (18 ani și peste), neinstituționalizată, a Sectorului 1. Eroarea maximă de eșantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 2,9%