Marţi seara, pe 19 mai, în Espace Miramar din Cannes, cam la 10 minute de mers pe jos de la Palais des Festivals, a avut loc premiera celei de-a doua selecţii de scurtmetraje din secţiunea Semaine de la Critique. 5 filme din 5 ţări diferite: Jeunesse des Loups-Garous din Franţa, în regia lui Yann Delattre, Love comes later din Statele Unite, în regia lui Sonejuhi Sinha, Command Action din Brazilia, în regia lui Joao Paulo Miranda Maria, Alles wird gut din Germania, în regia lui Patrick Vollrath şi Ramona din România, în regia lui Andrei Creţulescu.

Secţunea Semaine de la Critique îşi propune în fiecare an să aducă laolaltă, să prezinte şi să premieze regizori tineri, noi, la începutul carierei lor. Anul acesta le-au ajuns la selecţie peste 1.000 de filme din care au ales 10. Faptul în sine: să fii ales şi să îţi fie filmul prezentat în Espace Miramar în cadrul Semaine de la Critique este un premiu. Ajungând la Cannes în această secţiune, eşti deja primit într-o lume, ţi se recunoaşte deja potenţialul, talentul, viziunea, ţi se confirmă că ştii ce faci şi că promiţi şi pe mai departe.

Semaine de la Critique te ajută să deschizi poate nişte noi uşi în drumul tău de regizor, de cineast, de scenarist, de actor, de producător, de creator de filme.

Din cele 10 filme, eu nu am reuşit să văd decât pe cele 5 din acelaşi calup cu Ramona. Mi-aş fi dorit să le pot vedea şi pe celelalte. Din păcate, timpul nu mi-a permis. Din ce am văzut, toate m-au surprins, m-au inspirat şi m-au emoţionat, în feluri diferite, desigur. Şi fără falsă modestie, cred sincer că Ramona lui Andrei Creţulescu concurează foarte onorabil alături de celelalte. Nu vreau să divulg povestea – asta ar însemna să tai din bucuria şi suspansul de a urmări un film care te poate surprinde prin gen, prin abordare, prin joc şi cel mai corect mi se pare să nu ştii la ce să te aştepţi. Ce o să vă spun e că filmul rămâne în zona de suspans cu note noir, nu se scoate un cuvânt tot filmul şi asta nu dă decât bine. Cadrele fixe din precedentele două – Bad Penny şi Kowalski – au fost înlocuite cu planuri de secvenţă lungi; filmul a fost compex de realizat şi o să înţelegeţi de ce, odată ce o să îl vedeţi – va rula mai întâi la TIFF.

Aşadar ce mi-a plăcut foarte mult e cum muzica aleasă în film se potriveşte de minune filmului. Ascultaţi atenţi coloana sonoră. Şi mi se pare lăudabil efortul echipei de a reuşi să obţină drepturile la piesele alese.

Ramona a ajuns să fie parte dintr-o trilogie, asta pentru că Andrei Creţulescu s-a apucat să facă Bad Penny, cu o echipă de prieteni buni, le-a plăcut atât de mult ce a ieşit (şi a plăcut şi publicului) că s-au hotărât până la urmă să continue cu Kowalski, şi, dintr-una într-alta, au ajuns să facă şi Ramona. Nu a fost nicicând în plan să se realizeze o trilogie. E o trilogie pentru că sunt trei filme în care Ramona tot apare (în varii maniere). În toate trei îi veţi vedea pe Rodica Lazăr, Dorian Boguţa, Şerban Pavlu (foto), Andi Vasluianu şi, în Ramona, apare şi Ana Ularu (numai în fotografii; însă şi ele cu rol important).

Despre cum au făcut filmul împreună, despre munca între prieteni foarte buni, despre producţia filmului, despre ce înseamnă toate astea, puteţi citi curând într-un interviu realizat cu toţi cei prezenţi la Cannes din echipa filmului. M-am întâlnit cu ei (Şerban Pavlu şi Andi Vasluianu nefiind prezenţi la Cannes datorită altor proiecte la care lucrează, alături de regizor, au fost şi producătorii Codruţa Creţulescu, Claudiu Mitcu şi Radu Stancu) şi am stat degajaţi de vorbă despre Ramona, despre cum s-a ajuns aici, despre Cannes şi despre ce înseamnă să fii un cineast independent în România în ziua de azi.

Un lucru e cert: Andrei Creţulescu e un nume de care veţi mai auzi. (La fel cum şi de actori tot o să auziţi; unii dintre ei sunt şi ei regizori şi producători, şi şi de producători -voi clarifica mai mult cu interviul.) Cu o carieră bogată de critic de film în spate, un înrăit pasionat de filme, Andrei Creţulescu a devenit regizor în toată regula. Cred că a prins curaj de-a dreptul. Şi cu Ramona clar arată asta. Nu numai că a reuşit să facă trei scurtmetraje care se pot reuni sub o trilogie, mai are un scurtmetraj terminat, Şapte luni mai târziu, şi în curând se apucă de primul său lungmetraj: Charlton Heston.

Motto-ul secţiunii Semaine de la Critique este: un nouveau souffle du cinema – o gură de aer curat în cinema. Şi aşa şi e. Intri în Espace Miramar şi toţi cei ce lucrează acolo şi te întâmpină poartă tricouri în dungi albe şi bleumarin. Briza mării o simţi aproape, ieşi din sală şi Croisette e la câţiva paşi, agitaţia e în toi, însă în depărtare zăreşti munţii, aerul e senin şi mai proaspăt decât în buricul nebuniei la 10 minute distanţă. Aici îţi permiţi să intri în espadrile, lumea e mai relaxată, mai fără ifose şi papioane apretate. E un pic mai degajat şi asta e de bine. Iar faptul că Ramona e la Cannes, în Semaine de la Critique, e numai de foarte bun augur. Chapeau!