Proiectul „Cultura Alternativă” îşi prezintă rezultatele după doi ani de studii

Proiectul „Cultura Alternativă” îşi prezintă rezultatele după doi ani de studii

„Cultura Alternativă” şi-a propus să definească Statutul Artistului în România

Miercuri dimineaţă, la Casa Filipescu Cesianu - Muzeul Municipiului Bucureşti, din Calea Victoriei 151, va avea loc Conferinţa de închidere a proiectului Cultura Alternativă, care s-a desfăşurat în perioada 2017-2019.

Proiectul iniţiat de Asociaţia Flower Power a avut ca public ţintă reprezentanţi ai ONG-urilor active în domeniul cultural, reprezentanţi ai instituţiilor publice, iar ca beneficiari, artişti şi reprezentanţi ai partenerilor sociali interesaţi de necesitatea unui Statut al Artistului în România.
 
Obiectivul general al proiectului a fost consolidarea capacităţii ONG-urilor şi a actorilor relevanţi din domeniul cultural de a iniţia, promova, implementa şi monitoriza politici publice adaptate contextului cultural actual din România, în vederea îmbunătăţirii şi sincronizării acestuia cu mediul cultural european şi internaţional.
 
Rezultatului final al proiectului, o Propunere de Politică Publică Alternativă la politicile publice actuale este un documentul compact, impus de HG 775/2005. Pentru elaborarea acestui document a fost realizat un studiu mai amplu care poate fi consultat ca anexă, pe site-ul statutulartistului.ro
 
În cadrul activităţii de elaborare a Politicii Publice alternative, coordonată de Expertul în Politici Publice Oana Năsui, au fost analizate documente care oferă date despre situaţia actuală din domeniul cultural: definiţii ale artistului, creatorului, autorului în  legislaţia românească, centralizarea instituţiilor de învăţământ superior artistic-vocaţional, centralizarea surselor de finanţare(MCIN, instituţii subordinate, subvenţii şi direcţionări, organisme de gestionare colectivă cu sume colectate şi repartizate în anul 2018), centralizarea profesiilor artistice din Codul Ocupaţiilor din România, alături de legile care reglementează, în prezent, în România, drepturile şi obligaţiile artiştilor şi multe alte date sintetizate. Acestea sunt puse la dispoziţie, de asemenea, de platforma informativă a proiectului, statutulartistului.ro
 
În cadrul cercetării legislative care a stat la baza elaborării propunerii de politică publică alternativă, s-au folosit date din peste 120 de legi româneşti, cu adresă directă şi conexă la artişti. Au fost analizate şi studiate şi datele rezultate din activităţile proiectului:  un istoric al iniţiativelor privind statutul artistului în sens larg şi ecosistemele din jurul acestuia, rezultatele unui chestionar on-line de percepţie privind Statutul Artistului, la care au participat peste 300 de respondenţi, au avut loc 9 dezbateri realizate în ţară în anul 2018 (191 participanţi), 5 întâlniri de lucru cu artişti (100 persoane) - în 2018, 17 întâlniri de lucru cu 55 participanţi şi stakehoderi - în 2019.
 
Propunerea de politică publică ”Cultura Alternativă” poartă titlul „Consolidarea unui statut societal al artistului, autorului, creatorului în România” şi identifică o serie de probleme reprezentate de lipsa unei definiţii ale artistului, creatorului, autorului în România(un artist calificat sau un artist prin vocaţie, un artist angajat sau un artist liber de contract, un artist care doreşte şi acceptă să adere la structuri organizatorice profesionale sau un artist independent), lipsa unei reglementări general aplicabile fondării şi activităţii uniunilor de creaţie - ca organizaţii de creatori, ca asociaţii profesionale, ca organizaţii reprezentative şi de utilitate publică, lipsa de informare a artiştilor asupra drepturilor şi obligaţiilor lor, penuria de instituţii/organizaţii specializate în consultanţă pe probleme specifice sectorului cultural extins.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările