Articolul complet a fost publicat pe blogul Despre Opera.

În cifre absolute, situaţia este dramatică: bugetul fiecăreia dintre cele 7 opere luate în discuţie în acest serial trece de 100 milioane de euro, în timp ce ONB poate conta pe o sumă de zece ori mai mică, deşi PIB-ul pe cap de locuitor al României este doar jumătate din cel al Marii Britanii.

Donaţiile private nu se fac însă numai din dragoste pentru artă. Lumea afacerilor este pragmatică şi finanţarea privată este încurajată prin reduceri fiscale. De aceea, în România se cere mereu o lege a sponsorizării. Dar se cere doar cu jumătate de gură, pentru că nu există încrederea că, odată ce o asemenea lege va fi adoptată, ea va fi echitabilă, dar şi pentru că mediul privat românesc conţine încă o proporţie însemnată de cleptocraţie, deloc susceptibilă că ar fi dispusă să finanţeze arta.

Rezultatul acestei subfinanţări se vede imediat: o companie de operă care nu inovează va suferi mereu de lipsa spectatorilor, chiar şi dacă biletele sunt extrem de ieftine. Veniturile proprii rezultate din vânzarea de bilete şi alte activităţi comerciale sunt derizorii. Media nu este interesată de muzica de operă (nici măcar radioteleviziunea de stat) şi spirala ineficienţei devine ameţitoare.

La toate acestea se adaugă o situaţie de tranzit la conducerea ONB, condusă azi de un director interimar, blocat fatalmente în proiecte pe termen scurt. Situaţia nu e singulară, provizoratul atinge astăzi toate instituţiile muzicale româneşti: Festivalul Enescu a rămas fără director artistic, Ateneul „beneficiază” de un buget microscopic, Orchestra Radio îşi trăieşte şi ea propriile convulsii. Peste toate aceste instituţii, la nivelul cel mai înalt al oficialităţilor tehnocrate, consilieri de tipul dlui. Victor Opaschi rămân neclintiţi de decenii, asumându-şi, ca de obicei, toate succesele posibile, dar, în acelaşi timp, asistând calmi şi cu aparentă neputinţă şi la toate dezastrele, desigur evitând orice răspundere. Misiunea unui ministru al culturii devine astfel foarte grea: la împărţirea bugetului, cultura va sta mereu la capătul unei cozi imense de probleme sociale (şomajul, inundaţiile, copiii orfani, sănătatea, chiar şi după învăţământ). O viaţă culturală europeană nu este încă un trofeu pentru care acest minister merită să lupte. Într-un fel e normal, procentele electorale aduse de intelectualitate vor fi mereu mai mici decât cele aduse de anomaliile politice numite UNPR, UDMR & Co.

Episodul cinci al serialului din revista Diapason este despre: Royal Opera House, Londra.

Puteţi citi continuarea articolului pe blogul Despre Opera:

https://despreopera.wordpress.com/2015/10/15/opera-si-criza-5-royal-opera-house-londra-eterna-poveste-de-succes/