O scrisoare pierdută – în versiune semi-concertantă

Cel puţin bizară indiferenţa cu care muzica a tratat creaţia dramatică a lui Caragiale. Dacă punem la o parte opera „O noapte furtunoasă“ scrisă de Paul Constantinescu, a cărei premieră absolută a avut loc pe scena Operei Române din Bucureşti la data de 1935, foarte puţine alte titluri dintre scrierile lui „Nenea Iancu“ par să îi fi tentat pe compozitorii noştri.

Încă şi mai bizar să afli că, de abia în anul 2012, cineva, în cazul în speţă compozitorul Dan Dediu, a avut ideea de a scrie o operă inspirată din capodopera caragialiană O scrisoare pierdută. Spectacolul regizat de Ştefan Neagrău, care este şi semnatarul libretului, în scenografia reputatei Viorica Petrovici, a avut parte de o primire marcată mai curând de indiferenţă, a revenit pe afiş în anul 2017, fără ca atitudinea criticii să se schimbe radical. După părerea mea de neofit, încă o bizarerie deoarece, indubitabil, compoziţia lui Dan Dediu dovedeşte o profundă cunoaştere a scrierii caragialeene şi, îndeosebi, a diferenţelor existente între feluritele ei personaje. Se recunosc în arii, în duete, nenumărate influenţe nu doar din ceea ce se numeşte îndeobşte filonul autentic românesc, din muzica tradiţională, ci şi din folclorul urban ori din muzica orientală, din sonurile unui Anton Pann, de pildă. Avem de-a face cu un eclectism căutat şi de bună calitate sugerând spiritul nehotărât al vremurilor. Iată, ajunge să fie supuse comparaţiei ariile lui Farfuridi, respectiv Caţavencu, din partea consacrată atât de celebrei şi savuroasei adunări electorale pentru a înţelege că cel de-a doilea personaj, o canalie, demagogul absolut ştie să speculeze aspiraţiile europene ale vremii, amestecate cu o doză de naţionalism pervers. Caţavencu alege să joace cartea progresului în vreme ce Farfuridi înseamnă ultraretrogradul care se pierde în recursul la trecut, la falsă şi prost instrumentalizată istorie naţională.

Dan Dediu a scris şi o versiune semi-concertantă a operei sale, versiune pe care am avut ocazia de a o asculta, dar şi vedea zilele trecute cu prilejul European Open Music, un bun, de aleasă ţinută culturală şi, aş zice, şi intelectuală festival al artelor organizat la Oradea în primul rând datorită iniţiativei şi eforturilor mai mult decât lăudabile ale tenorului cu binecunoscută carieră europeană Alexandru Badea. Susţinute aşa cum se cuvine de Primăria şi Consiliul Local Oradea.

Respectiva versiune, coordonată artistic de Diana Păcurar, adaptată de Irina Georgescu şi concretizată cu ajutorul instrumentiştilor Fernando Mihalache (acordeon), Săndel Smărăndescu(contrabas) şi Dan Dediu (pian) aduce pe scenă doar o parte dintre personajele caragialeene- Caţavencu, Tipătescu, Farfuridi, Agamiţa Dandanache, Zoe - a căror întruchipare a căzut în sarcina cântăreţilor Andrei Lazăr, Marian Pop, Daniel Filipescu, Răzvan Georgescu, Elena Dediu. Marii actriţe Maia Morgenstern i-a revenit nu doar misiunea de narator, ci şi aceea de a-l juca pe Cetăţeanul turmentat, învestit cu rolul de raisonneur, de a-l schiţa pe Zaharia Trahanache, de a conferi substanţă Zoei în scena confruntării sale cu Tipătescu pe care îl somează să i se alăture în operaţiunea de „alegere“ ca deputat a lui domn Nae Caţavencu.

Deschisă şi închisă muzical cu citate din Sonata lunii, bazată constant pe recursul la intertextul muzical, versiunea concertantă a Scrisorii pierdute, plasată simbolic şi inspirat sub semnul celebrei pălării caragialiene, începe şi se încheie cu referinţe la exilul berlinez al lui Caragiale. Care a decis să plece din ţară dezgustat şi obosit după hărţuirea la care a fost supus în anii în care a fost acuzat de Caion, cu complicitatea lui Macedonski, că ar fi plagiat Năpasta, dar după primirea unei moşteniri neaşteptate.

În anii de exil, Caragiale a tot făgăduit scrierea unei continuări a Scrisorii pierdute, din care nu a dat în realitate mai nimic. A lăsat doar o remarcabilă corespondenţă, citată la un moment în spectacol, corespondenţă excelent analizată de Dan C. Mihăilescu în cartea I. L. Caragiale şi caligrafia plăcerii.

O SCRISOARE PIERDUTĂ – operă de Dan Dediu după piesa omonimă a lui I.L. Caragiale: Versiune semi-concertantă; Scenariu original: Dan Dediu; Libretul: Ştefan Neagrău; Coordonare artistică: Diana Păcurar; Adaptare: Irina Georgescu: Cu: Maia Morgenstern (Naratorul), Andrei Lazăr (Caţavencu), Marian Pop (Tipătescu), Daniel Filipescu (Farfuridi), Răzvan Georgescu (Agamiţă Dandanache), Elena Dediu (Zoe); Acompaniază: Fernado Mihalache (acordeon)), Săndel Smărăndescu, Dan Dediu (pian); Data reprezentaţiei: 14 iunie 2019