Dar speranţele de atunci au adus vremuri mai bune. Etapele finale au fost amânate. S-au desfăşurat cu totul recent, în a doua jumătate a lunii mai, în condiţii aproape normale, cu public în sală, public ahtiat de muzică, de muzică comunicată de la suflet la suflet, de la muzicianul solist, de la tânărul muzician, creator al evenimentului, la publicul dornic de a-l asculta, de a-i înţelege aspiraţiile, de a-i aprecia victoriile, strădaniile. Desfăşurarea tuturor momentelor competiţiei a cuprins perioade apropiate unui an întreg.

Desigur, finala cu orchestra - în cazul fiecărei secţii în parte, la violoncel, la vioară, la pian - a constituit momentul absolut spectaculos al întregului eveniment. A avut loc la Ateneul Român, în zilele sfârşitului de mai, în compania orchestrei Filarmonicii bucureştene aflate sub conducerea a trei invitaţi, personalităţi ale vieţii muzicale actuale, dirijorii Nicolas Altstaedt, Wilson Hermanto, John Axelrod.

Îmbucurător de observat, în toate cele trei finale s-au afirmat tineri muzicieni români, cu toţii desfăşurând remarcabile cariere solistice sau muzical-camerale susţinute în plan naţional dar şi în cel european.

Distincţia supremă a secţiunii dedicate viorii a fost atribuită violonistului Valentin Şerban (foto dreapta), cu Concertul în re minor de Jean Sibelius; dispune de o vioiciune interioară a comunicării cea care conferă strălucire pasajelor de virtuozitate! In plus, stăpânirea interioară a cântului violonistic oferă distincţie şi echilibru în susţinerea acestei partituri romantice ce plasează virtuozitatea  înaltă în zona expresiei şi nu în cea a exhibiţionismului instrumental. Este de remarcat, energia şi vigoarea cântului violonistic sunt pentru tânărul musician atribute ale unei diversificate experienţe artistice ce a început în Braşovul natal, experienţă ce înfloreşte, iată, în pragul vârstei de treizeci de ani. A ştiut să înveţe mult de la mulţi, de la marii maeştri, asimilând valorile de bază, extinse, ale muzicianului violonist.

În cadrul secţiunii dedicate violoncelului, distincţia supremă, în mod cu totul surprinzător, a fost atribuită celui mai tânăr laureat din întreaga istorie a Concursului Enescu, competiţie care începe, să ne amintim, în anul 1958! ...şi se extinde de-a-lungul a şaptesprezece ediţii. Mă refer la violoncelistul sud-corean Jaemin Han care a împlinit relativ recent vârsta de cinsprezece ani! În etapa finală a conpetiţiei a susţinut partitura cu totul spectaculoasă a primului Concert în mi bemor major, de Dmitri Şostakovici; este o lucrare pe parcursul căreia mai puţin lirismul comunicării şi mai mult dinamismul de virtuoză susţinere a acţiunii dramatice, constituie latura dominantă a acestui important opus concertant de secol XX. In plus, observând acţiunea muzicală a tânărului artist dar şi relaţia comportamental-scenică a acestuia, nu am putut să nu constat semnele unei maturizări cu totul timpurii, într-un anume fel – sper să nu greşesc – grăbite.

O conaţională a sa, pianista Yeon-Min Park a fost clasată pe prima poziţie în cadrul competiţiei tinerilor pianişti; a prezentat în finală Concertul în re minor de Serghei Rachmaninov. Aplicaţia pe instrument, dinamica, construcţia de ansamblu, au fost împlinite. Consistenţa timbrală maleabilă, utilă unui mare concert romanic, urmează a fi dobândite; a obţinut de asemenea o distincţie specială pentru cea mai bună interpretare a unui opus enescian; mă refer la prima Sonată, în fa diez minor.

Şi în cazul pianistei sosite din Coreea de Sud dar şi în cazul pianistei Adela Liculescu, clasată în final pe locul secund, tipologia sunetului, natura timbrală a acestuia trebuiesc urmărite în raport cu natura însăşi a muzicii, de această data Concertul în si bemol minor de Ceaikovski, un magnific opus romantic; a fost cântat cu entuziasm interior. Dar cultura sunetului de care dispune tânăra artistă aparţine prioritar unei alte zone stilistice, anume muzicii clasico-romantice europene. Dintre ceilalţi premianţi este de remarcat cizelarea intonaţională ce atinge limitele perfecţiunii în cazul violonistei Jaewon Wee din Corea de Sud; dar în cazul Concertului  de Johannes Brahms, dobândirea unei anume sculpturalităţi a sunetului este obligatorie.

Este de apreciat, de asemenea, excelenta educaţie instrumentală probată de violonistul german Tassilo Probst pe parcursul Concertului de P.I.Ceaikovski; frumuseţea muzicii s-a dovedit a fi fost bine învăţată pentru sine şi mai puţin comunicată.

Alte distincţii au fost dobândite de violoncelistul Ştefan Cazacu, apreciat pentru susţinerea amplă a unei partituri complexe cum este Concertul de Antonin Dvorak, de asemenea de violoncelistul german Sebastian Fritsch cu Concertul în mi minor de Edward Elgar, lucrare căreia tânărul artist a ştiut a-i conferi o inspirată substanţialitate romantică.

Este de apreciat, actuala ediţie a Concursului Enescu a captat interesul a peste 200 de participanţi, tineri pianişti, violonişti, violoncelişti din întreaga lume, tineri muzicieni înscrişi în primele etape, în toamna anului trecut, etape parcurse în comunicare on line. Dintre aceştia, în etapele finale au fost selectaţi să participe 21! În recitalul oferit în etapa semifinală a fost obligatorie prezentarea unei importante lucrări camerale enesciene; este asigurată astfel o bună cunoaştere, o potrivită circulaţie a valorilor enesciene la nivelul tinerei generaţii de muzicieni. Dintre participanţi, un grup masiv de tineri muzicieni au sosit din Coreea de Sud. Se munceşte intens şi serios în acea parte a lumii; iar relaţiile stabilite cu instituţiile europene de învăţământ artistic, sunt temeinice.

Este de menţionat, în actuala ediţie, la nivelul juriilor celor trei competiţii, s-au aflat personalităţi ale vieţii muzicale internaţionale, maeştri ai pedagogiei pianului, viorii, violoncelului. Juriul secţiunii pian a fost condus de cunoscuta pianistă Cristina Ortiz, ea însăşi laureată cu decenii în urmă a Concursului Enescu; secţiunea violoncel a fost condusă de un muzician de aleasă dinamică în cadrul vieţii muzicale internaţionale actuale, violoncelistul şi profesorul lituanian David Geringas, iar juriul secţiunii vioară a fost condus de celebrul violonist rus Dmitry Sitkovetsky. Domnia sa a oferit, de asemenea, un recital pe care-l consider a fi fost memorabil; a cuprins integrala lucrărilor pentru vioară şi pian de Johannes Brahms, cele trei sonate, de asemenea celebrul Scherzo din Sonata FAE. A fost însoţit de pianistul Iain Burnside, artist de specială aplecare în domeniul muzicii de cameră cu pian.

Ţin să apreciez, finala secţiei pian a fost susţinută cu participarea angajată, autentic stimulatoare a dirijorului John Axelrod, cel care a asigurat un parcurs orchestral just, cu totul potrivit etalării valorilor solistice ale tinerilor finalişti; iar aceasta în compania orchestrei Filarmonicii bucureştene. Este un aspect pe care ni l-am fi dorit împlinit inclusiv pe parcursul finalelor secţiilor violoncel şi vioară. Poate la o nouă ediţie a concursului.

Important de menţionat, un adevărat tur de forţă, de soluţii imaginate rapid, de profesionalism, a dovedit echipa extinsă a organizatorilor, agenţia Artexim; la fiecare ediţie festivalieră, la fiecare ediţie a concursului, inclusiv la cea abia încheiată, de la un an la celălalt şi-au reînnoit forţele, şi-au adaptat acţiunile.

Nu pot să nu observ, într-una dintre dimineţile libere ale juriului de vioară, violoniştii Silvia Marcovici şi Remus Azoiţei, laureaţi cu decenii în urmă ai Concursului enescian, fosti elevi ai Colegiului ce partă numele celui mai mare muzician roman, au oferit cu generozitate cursuri de măiestrie celor mai buni tineri violonişti ai colegiului. A fost o întâlnire emoţionantă pe care tinerii liceeni nu o vor uita!

Concursul George Enescu s-a încheiat, Festivalul George Enescu începe! Tinem aproape! Căci marele tezaur al muzicii culte promovat de tânăra generaţie a muzicienilor acestor ani, se constituie într-un salutar fapt întremător pentru noi toţi.

Materialul a apărut anterior în revista România Literară.