Legendarul Morgan Freeman, din „Închisoarea îngerilor“, pe urmele celor mai spectaculoase evadări: „Am fost în închisoare o dată“ INTERVIU EXCLUSIV

Legendarul Morgan Freeman, din „Închisoarea îngerilor“, pe urmele celor mai spectaculoase evadări: „Am fost în închisoare o dată“ INTERVIU EXCLUSIV

FOTO Getty Images / Gareth Cattermole

Morgan Freeman, unul dintre cei mai apreciaţi actori ai ultimei jumătăţi de secol şi realizator al mai multor documentare despre om şi omenire, despre sacru şi profan, vorbeşte în exclusivitate pentru „Weekend Adevărul“, alături de echipa lui, despre ultima aventură, cea care îl poartă pe urmele (şi în planurile) celor mai cunoscute evadări din închisori celebre.

Ştiri pe aceeaşi temă

Vocea gravă şi impunătoare, de neconfundat, a marelui Morgan Freeman trebuia să se audă într-o bucătărie dintr-un cartier bucureştean pe la amiază. Nu a fost aşa. La fel cum nu s-a putut întâmpla un interviu faţă în faţă – pandemia a băgat în comă această specială (şi indispensabilă, am putea spune) parte a jurnalismului şi a pus între oameni ecrane. Nu-i nimic, dar după cum chiar Freeman spune în „The Shawshank Redemption“ („Închisoarea îngerilor“): „Hope is a dangerous thing. Hope can drive a man insane“ („Speranţa este un lucru periculos. Speranţa poate înnebuni un om“). Când în România aproape că se bătea miezul nopţii, în Statele Unite ale Americii era abia ora 16.00. Căsuţele de Zoom s-au deschis. Într-un cadru oficial, au apărut James Younger şi Geoffrey Sharp, producători executivi ai Revelations Entertainment, casă de producţie fondată de Morgan Freeman. Apoi, uşor stingher, Morgan Freeman şi-a făcut apariţia, tocmai din biroul lui din Charleston, Mississippi – o cameră modestă, cu lambriuri de lemn, o bibliotecă şi un birou, cam din acelaşi lemn maroniu, îmbătrânit, pline ochi cu cărţi, foi, caiete şi reviste – ca în orice casă cumsecade de la noi. Plus că, ştim deja, „lui Dumnezeu îi plac lemnul şi spaţiile mici“.

„Am fost în închisoare o dată

Când vorbim de evadări spectaculoase şi de viaţa în închisorile secolului XX, cinematografia spune răspicat: „The Shawshank Redemption“ („Închisoarea îngerilor“). Aşa că, în contextul realizării unei serii despre evadări din cele mai aprige penitenciare, nici nu se putea deschide mai bine o conversaţie cu Morgan Freeman. Se mai uită la capodopera din 1994? L-a inspirat pentru noua producţie? „Nu am nicio problemă să separ filmele de întâmplările reale. «Shawshank» încă mai este relevant pentru mine. Ca majoritatea oamenilor, dacă dau de el, spre exemplu la televizor, mă uit la o parte din el, nu mă pot abţine – dar nu la tot“. Şi, o confesiune mică, savuroasă: „Dacă aş fi pus în situaţia să fiu în închisoare, nu aş putea evada. Am fost în închisoare o dată, dar am ieşit. Dar nu a fost o infracţiune penală care m-a băgat acolo“. Şi râde, râde cu poftă, aşa cum poate ni-l aducem aminte din „Se7en“, când se afla la masă cu personajele lui Brad Pitt şi Gwyneth Paltrow.

Morgan Freeman are deja „antecedente“ în realizarea documentarelor istorice. „The story of God“ sau „The story of us“ îl au pe el în centru – reporter curios, narator convingător, un „wise man“, aşa cum zic americanii, prin greutatea întrebărilor introspective cu care lasă spectatorul la final. Istoria este importantă, asta (ar trebui să) se ştie, iar Freeman o subliniază: „Există părţi enorme din trecut, din istorie, despre care nu ştim mai nimic – iar acest proiect pe care l-am abordat cred că este unul dintre acestea. Oamenii nu ştiu despre locuri precum Alcatraz şi ar trebui să afle“.


Tim Robbins şi Morgan Freeman în filmul The Shawshank Redemption/închisoarea îngerilor (1994) FOTO Profimedia

Ingeniozitatea umană, dincolo de gratii

Seria „Great escapes with Morgan Freeman“ a fost o alegere profundă, îndelung dezbătută, dincolo de motivul spus în glumă de producătorul James Younger – „a fost ca o revelaţie: Morgan este foarte bun să joace în închisori – ce am putea face din acest lucru?“. Fundamentul este destul de simplu: punerea sub lumina reflectoarelor a poveştilor unor oameni geniali, până la urmă. Deşi sunt prezentate tehnicile, strategiile, planurile laborioase, dincolo de toate rămâne omul, aşa cum spune şi Freeman: „Asta contează, partea umană a poveştii. Oamenii găsesc idei acolo unde nu te aştepţi. Demonstrează faptul că fiecare poate realiza orice îşi propune. Este, într-adevăr, o dilemă fără răspuns: de ce nu au folosit această ingeniozitate afară pentru a face bine? Poate că afară nu exista ceva ce îşi doreau cu ardoare, care să îi motiveze, care să le declanşeze idei. Să ieşi din închisoare este, într-adevăr, principala dorinţă a vieţii, când eşti acolo“.

Există părţi enorme din trecut, din istorie, despre care nu ştim mai nimic – iar acest proiect pe care l-am abordat cred că este unul dintre acestea. Oamenii nu ştiu despre locuri precum Alcatraz şi ar trebui să afle.

Morgan Freeman

Dacă nu ar exista documente şi mărturii, s-ar putea spune cu uşurinţă că toate aceste evadări sunt doar scenarii hollywoodiene. „Sunt o mulţime de poveşti interesante despre cum deţinuţii au ieşit din închisoare, poveşti cunoscute, precum evadarea din Alcatraz – iar această serie este plină de asemenea poveşti. Spre exemplu, au folosit o «afacere ilegală» de producere a vinului drept paravan pentru evadare. Sau, în închisoarea din Pittsburgh, un deţinut a creat o copie a unei chei folosind un pahar din polistiren, în timp ce cheia era chiar la brâul gardianului“, povesteşte Younger.

Am putea spune că, poate, fiecare dintre noi şi-ar găsi geniul lăuntric dacă ar avea mai mult timp pentru sine. Asta este şi explicaţia pentru faptul că aceşti oameni au comis infracţiuni, au fost prinşi, iar apoi s-au transformat în adevăraţi ingineri şi psiho-analişti. Geoffrey Sharp explică: „Unul dintre cele mai profunde lucruri pe care ni le-a spus un gardian a fost: «Un deţinut are timp de gândire întreaga zi, zi după zi. Noi îi supraveghem, dar asta fac şi ei, la rândul lor – 24 de ore pe zi, 365 de zile pe an. Ideea este că oamenii aceştia sunt inteligenţi şi observă, şi oricât te-ai gândi că îi poţi ţine înăuntru, nu trebuie să uiţi că ei caută constant o crăpătură, o slăbiciune a sistemului – iar dacă sunt suficient de inteligenţi, o găsesc“.


„Great escapes with Morgan Freeman“ FOTO Captură video

Mic studiu asupra geniului

Poate că mulţi oameni se întreabă de ce aceşti oameni sunt aduşi în prim-plan – sunt infractori, până la urmă. Psihicul, asta e cheia: „Cred că toţi aceşti oameni au o însuşire comună: sunt geniali. Se gândesc chiar şi la lucruri care ţin de psihologie, de strategie: cum să facă gardienii să se uite într-o anumită direcţie, să folosească tot soiul de obiecte mai mult sau mai puţin la îndemână“, spune Sharp.

Morgan Freeman, cel care încearcă să le pătrundă în gândire, subliniază determinarea deţinuţilor: „Să nu uităm că aceşti oameni au tot timpul din lume, şapte zile pe săptămână, deci nu este o inspiraţie venită peste noapte. Sunt ani şi ani, nu doar de plănuit, ci şi de încercat. Doar gândul la asta este intimidant – că trebuie să existe o cale“. Tot despre acest factor-cheie în mentalitatea oricărei persoane, Freeman a punctat: „În general, gardienii au impresia că deţinuţii nu vor ieşi de acolo. Ideea că cineva va face o gaură într-un perete de peste doi metri grosime nu le pare realizabilă. La fel şi ideea ca cineva să se târască aproape o sută de metri printr-un canal. Şi chiar dacă ar fi vigilenţi 100% din timp, ideea ca cineva să încerce lucrurile astea, să le realizeze este de neconceput, ar spune: «Serios, hai, te provoc. Treci prin perete. Şi, apoi, ce faci?»“. Iată, aşadar, cum pentru unii, evadarea nu a fost altceva decât o provocare.

Este greu să evadezi din închisoare. Să ieşi afară din ea, ok, dar să şi rămâi afară, mai greu – aproape toţi s-au întors într-un fel sau altul.

Morgan Freeman

Despre cum această serie este o analiză a omului, dincolo de condamnat, a vorbit James Younger: „Ceea ce ne interesează pe noi cel mai mult este povestea ingeniozităţii lor. Este, mai degrabă, un studiu despre cât de inventivi pot deveni oamenii dacă au mult timp la dispoziţie. Aşa că, într-un anumit punct, toţi suntem fascinaţi de asta, de ideea că nu există vreo închisoare din care nu se poate evada, aşa cum se spunea despre Alcatraz sau Altiplano – unde au găsit o soluţie să intre ca să îl poată scoate pe El Chapo. Şi este, până la urmă, şi o chestie de psihologie, să intri în mintea gardienilor şi să îi distragi, să îi corupi. Să îl numim poate un studiu întunecat al spiritului uman“.

Adevăr sau scenariu de blockbuster?

Ca în cazul oricărui documentar care îşi propune desluşirea unor mistere, şi aici se pune problema veridicităţii. De unde s-ar putea şti adevărul? Cred aceşti realizatori că au simţurile atât de ascuţite precum ale celor care au evadat? Ce se poate spune cu certitudine este faptul că acolo unde nu găsesc răspunsuri printre dovezi, documente sau mărturii, nu umplu spaţiile libere – lasă misterul să fie mister. Aşadar, orice informaţii care sunt oferite pe parcursul celor opt episoade sunt verificate şi, aşadar, cu pecetea adevărului pe ele.

Geoffrey Sharp a încercat să creeze un tablou complet al realizării acestei serii documentare: „Am lucrat cu cercetători, producători, scriitori, care au vorbit cu oameni care au fost implicaţi în evadări. În această serie avem gardieni, oficiali ai închisorilor, istorici şi, în câteva cazuri, îi avem chiar pe cei care au evadat. Există şi aşa-numitele documente ale evadării – după ce are loc, investighează şi încearcă să îşi dea seama cum s-a întâmplat totul. Şi acel document are câteva mii de pagini, în care autorităţile nu fac altceva decât să se întrebe ce au făcut greşit. Este interesant faptul că unii dintre cei care au reuşit să evadeze au spus că tot ce scrie în acele documente sunt doar variantele gardienilor, aşadar nu mereu adevărate, şi că există anumite fapte-cheie pe care le-au făcut, dar care nu au fost descoperite şi nici nouă nu au vrut să ni le împărtăşească, pentru că sunt oameni cărora le-ar putea crea probleme“.

Adevărului, ca să aibă succes, îi trebuie adăugată puţină magie – nu distorsionat, ci livrat într-o manieră agreată de o comunitate cât mai mare. În cazul documentarelor, cheia succesului este Morgan Freeman – cu vocea lui, orice adevăr sună mai bine. Dacă glasul lui grav ar fi, poate, pentru o perioadă, nefuncţional, el are mai multe soluţii în mânecă: „Am câteva nume mereu pregătite, dar cel care iese în evidenţă este Jeremy Irons – are o voce magnifică, este un actor extraordinar“.


FOTO EPA-EFE

„Aproape toţi evadaţii au fost prinşi, într-un fel sau altul“

Dacă ar fi fost întrebat în 1994 care este povestea unei evadări preferate, cu siguranţă Morgan Freeman ar fi numit-o pe cea din Portland, Maine, cea imaginată în scris de Stephen King şi pe ecran de Frank Darabont – Închisoarea de stat „Shawshank“. Însă pentru că istoria are acum prioritate, actorul spune, cu o urmă de ezitare: „Una dintre poveştile cele mai surprinzătoare şi cunoscute, totodată, este cea a evadării lui El Chapo din închisoarea de maximă siguranţă Puente Grande. Însă ce s-a întâmplat la Dannemora este extraordinar: să treci de un perete din ciment, cu o grosime de peste doi metri, folosind doar o linguriţă de ceai“.

Prima despre care vorbeşte Freeman, cea a legendarului traficant de droguri cunoscut drept „El Chapo“, este o operaţiune din interior, simplă şi curată, petrecută în 2001 – infractorul a ieşit într-un căruţ de haine, de la menajerie, fără ca nimeni să îl observe. Dannemora este, însă, o poveste mai complicată. Doi deţinuţi, închişi pentru omor – unul pentru 25 de ani, altul pe viaţă – au săpat un tunel cu o lingură obţinută de la un prieten de-ai lor care lucra în bucătăria închisorii. Sună familiar? Iată cum un film a inspirat şi alţi deţinuţi, dar, mai ales, a rămas să influenţeze din subconştient alegerile lui Morgan Freeman.

Cerc închis

Dacă înainte să evadeze, deţinuţii au un numitor comun, şi anume genialitatea, libertatea le schimbă trăsătura comună – mai degrabă zis, inteligenţa îi abandonează. În majoritatea cazurilor, fugarii au fost prinşi, din motive banale, fie alegerea unui loc familiar, fie lipsa formei fizice – nu de puţine ori au fost prinşi în perimetrul din jurul penitenciarelor –, fie au abandonat orice raţionament şi s-au „aruncat“ în valurile petrecerilor. Practic, aşa cum spune şi Geoffrey Sharp, au închis un cerc al alegerilor proaste: „Precum în cazul lui Nuno Pontez. A găsit o maşină, l-a dus în Texas, dar acolo a început să petreacă şi a fost prins. Aşa că, cine eşti, de fapt, ar putea ieşi la iveală la un moment dat“.

Aşadar, această serie nu face altceva decât să observe cum mintea umană se schimbă în anumite condiţii. Se pare, însă, că atunci când acestea se schimbă, omul revine la ce era iniţial – niciodată nu învaţă. „Este greu să evadezi din închisoare. Să ieşi afară din ea, ok, dar să şi rămâi afară, mai greu – aproape toţi s-au întors într-un fel sau altul“, conchide naratorul şi realizatorul producţiei, Morgan Freeman.

Tehnologia în slujba poveştii

„Unele dintre cele mai bune poveşti încep din spatele gratiilor“, asta spune Morgan Freeman în deschiderea video-ului de promovare a seriei „Great escapes with Morgan Freeman“. Celule mici şi întunecate, pereţi reci şi groşi – când nu mai ai nimic de pierdut, nu ai încerca să scapi? The History Channel, în parteneriat cu casa de producţie Revelations Entertainment, reconstruieşte fiecare pas al celor mai cunoscute şi mai spectaculoase evadări din istorie. Şi, mulţumită tehnologiei avansate, însuşi Freeman va recrea aceste momente – acolo, în întuneric, în canale, prin găuri strâmte şi zimţate. Explică, spre exemplu, cum deţinuţii care îşi plănuiau fuga creau păpuşi cărora le puneau păr uman, pentru a le lăsa în cameră şi a deruta, pentru câteva momente, gardienii. Alcatraz, Dannemora, Puente Grande sunt doar câteva din închisorile de maximă siguranţă care garantau impenetrabilitatea, şi, totuşi, cineva le-a găsit călcâiul lui Ahile. Poveştile acestor incredibile făuriri magice de porţi către libertate le puteţi afla în cele opt episoade ale seriei „Great escapes with Morgan Freeman“, pe The History Channel. Seria va fi lansată în SUA la începutul lunii noiembrie a acestui an, iar în România, în primăvara lui 2022. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările