Nu mi s-a dat. M-am dus la doctor şi mi-a dat un concediu medical pentru astenie şi am plecat la Slătioara şi acolo mi-am dat seama că eu nu mă mai pot întoarce la Radio. După aceea, au fost vreo 10 ani când nu am mai trecut nici pe strada Radioului.

Vă daţi seama, la Slătioara, mă ţinea maică-mea, mai eram şi însurat, mai făcusem şi un copil şi nevastă-mea nu avea serviciu, iar maică-mea avea o pensie nenorocită de învăţător de ţară. Am tot stat la Slătioara până s-a terminat vara şi nu se mai putea face nimic. Într-un fel era ca şi când aş fi fost dat afară  doar că eu am plecat ca să nu fiu dat afară, adică le-am luat-o înainte. Oameni neisprăviţi, vă spun, în frunte cu acel Ghimpu care, după aia, a şi plecat din ţară. Nu ştiu pe unde îşi odihneşte oasele acum, în orice caz, fapt e că mi-au creat toate condiţiile să plec. Nu, nu mai răzbeam cu ei! Eram foarte singur! Nici Paler, prietenul cel mai bun al meu,  nu m-a mai putut apăra, nici el nu mai era în ţară; mi se pare că fusese trimis în Italia, corespondent. Am fost foarte apropiat de el. Mai era un om bun, şef de redacţie, Traian Stoica, la redacţia Teatru, nici el nu a mai putut să mă apere. A şi scris apoi despre mine când era redactor şef adjunct la Flacăra, a vorbit despre perioada când eu a trebuit să plec de la Radio, cu care ocazie mi-a luat apărarea.

Nu făcusem nimic nedemn; pur şi simplu intrasem în conflict cu o lume care era foarte puternică în Radio, care acaparase puterea acolo, care avea un program de deznaţionalizare pe care îl aplica agresiv, cu ei am intrat în conflict! Şi a trebuit să plec. Deci, le-am luat-o înainte, să nu le dau satisfacţia de a mă da ei afară şi am plecat la Slătioara. Însă, până la urmă mi-am dat seama că nu mai pot sta cu mâinile în sân şi am venit la Bucureşti şi m-am dus la Partid, la un văr mai îndepărtat, fiul lui Mihail Roşianu, care era şef adjunct al Secţiei de Literatură şi Artă a C.C; şi tocmai atunci se pusese la cale crearea revistei de literatură universală Secolul XX, cu Marcel Breslaşu redactor-şef.

V.A. Excepţională revistă!

D.S. ,,Unde ai vrea să te duci?’’ – m-a întrebat Roşianu. ,,Am auzit că se face o revistă nouă, de literatură.’’ ,,Te duci la revistă!" – mi-a zis Roşianu. Şi l-a căutat pe Breslaşu şi i-a spus: „Vine Dinu Săraru!" Eu eram şi cronicar de teatru, eram legat de Uniunea Scriitorilor şi m-am dus acolo şi m-a numit secretar general de redacţie, şi împreună cu Mihnea Gheorghiu, el, redactor-şef adjunct, am făcut această revistă! Breslaşu îşi fuma pipa culcat pe sofaua din biroul secretarului de partid, care era chiar el şi acolo îşi scria fabulele. Era simpatic, un om de lume, civilizat, şi mirosea frumos tutunul pe care îl fuma el cu pipa lui, Bruyere; de altfel avea o colecţie de zile mari.

V.A. Excepţională a fost această fereastră spre cultura lumii contemporane. Şi acum am colecţia revistei în bibliotecă.

D.S. Trei ani  şi jumătate am lucrat acolo şi după trei ani şi jumătate am intrat într-un conflict foarte vehement cu Scânteia, cu o serie de indivizi de acolo, exact ca ăia de la Radio. Şi trebuie să vă spun că s-a făcut o analiză de partid a revistei şi a reieşit că din cauza lui Mihnea Gheorghiu şi a lui Dinu Săraru revista a devenit una ,,cosmopolită’’ şi, astfel, noi, vezi Doamne, am făcut ,,o breşă în frontul nostru ideologic’’. E formula din comunicat: „o breşă în frontul nostru ideologic"... Şi ne-au dat afară pe amândoi! Ce prostie: „breşă în frontul nostru ideologic!". În timpul lui Ceauşescu, când mi-a apărut, la 50 de ani, în „Biblioteca pentru toţi", „Nişte ţărani", mi s-a făcut cronologia activităţii şi biografia. Acolo s-a scris: „Scos afară pentru că revista a fost considerată o revistă..." etc., etc... Păi, cum putea să fie altfel decât o revistă cosmopolită? Bineînţeles, că şi la Secolul XX a fost o bătălie infernală pentru apariţia fiecărui număr, ca să explicăm şefilor troglodiţi de la Partid un milion de lucruri, căci ni se dădea mereu peste mână şi trebuia să ne justificăm în faţa unor oameni care nu citiseră nici pe Coşbuc, ce să mai vorbim de Hemingway sau Faulkner, care nu văzuseră un album de artă modernă!

Unul dintre conflicte a atins culmea rizibilului, şi în el era implicat şi Eugen Mihăescu, care fusese dat afară de la Facultatea de Arte şi pe care l-am invitat, cu Mihnea, la Secolul XX;  eu îi cunoşteam părinţii de la Radio – mama lui, Ana Mihăescu, crainică, mare crainică, mare Doamnă, tatăl lui, mare grămătic la Radio, punea virgula în toate textele. L-am adus pe Eugen la Secolul XX grafician - încă de atunci un mare artist, actualul academician Eugen Mihăescu, cunoscut în toată lumea. Atunci se vorbea foarte mult despre desenele din Peştera de la Altamira. Ţin minte că el a făcut o copertă inspirată de Altamira: o antilopă, o gazelă frumoasă de tot, desenată ca de copii, aşa, cu o pastă groasă, ca şi cum ai fi turnat maioneză dintr-un tub cu care se ornează salata de boeuf. Şi am tipărit coperta. Înăuntru erau explicaţii despre cum şi ce. Pe urmă, mi s-a părut mie că nu e bine, şi am zis să facem o copertă pe care să reproducem chiar desenele de la Altamira, iar cea a lui Mihăescu s-o păstrăm în interior. Ne-au chemat la Partid. Cineva ne-a pârât că încurajăm arta formalistă, decadentă, burgheză, capitalistă, aservită ideologiei aţâţătoare la războaie, chiar nu glumesc, erau înghesuite toate acuzaţiile aici: artă burgheză, decadentă, capitalistă, aparţinând imperialismului aţâţător la războaie.

V.A. În ce an era asta?

D.S. În 1963. Şi eu, trebuie să recunosc, atunci când am fost la Paris prima dată, în ’63, eram convins că celebra Coca Cola este o băutură periculoasă, aţâtătoare la războaie!...

V.A. Cum a şi scris Fănuş Neagu, la un moment dat, în Scânteia tineretului.

D.S. Foarte serios, am crezut că e o băutură aţâţătoare la războaie, că îţi dă o stare energizantă încât iei o mitralieră şi ataci socialismul cu ea, pe cuvântul meu de onoare! Şi aveam la Paris  un coleg de liceu, Stăvăruş, de la Vâlcea...

V.A. Da! A ajuns profesor la Facultatea de Litere.

D.S. Da, şi săracul îmi tot spunea, când m-a luat de la gară, la Paris, obosit de drum: „Să iei o răcoritoare, să iei o Coca Cola". Am băut sticla cu frică, uitându-mă pe fereastra bistrou-lui să nu mă vadă cineva din România şi să mă denunţe că eu, la Paris, beau Coca Cola. M-am lămurit repede că era o băutură de copii! Aşa şi cu coperta asta. Ne-a chemat la partid şi ne-a întrebat: „Ce-i cu asta?" Noi am vrut să explicăm că, de fapt, nu sunt desenele lui Mihăescu, cel acuzat  de formalism, sunt desenele oamenilor primitivi, care n-ajunseseră nici la sclavagism, cu atât mai puţin la imperialismul aţâţător la războaie...

A fost absolut imposibil! A trebuit să distrugem coperta asta, care era, după mintea lor, decadentă. Ne-a fost imposibil să le explicăm. Nu ne-au mai lăsat! „Ce, tovarăşe, mie-mi spui?", făcea un tovarăş de acolo şi bătea cu palma în desenul ăla de la Altamira, şi eu: „Tovarăşe, e omul primitiv, în pielea goală!" „Ce piele goală, tovarăşe. Asta ne mai lipseşte!?" Era ceva îngrozitor, nu mai aveai cum să mai răspunzi. Ce-ţi rămânea de făcut, era să recunoşti, printr-o autocritică sângeroasă, că ai dat apă la moară artei decadente şi deci ai făcut revista sclavă cosmopolitismului cel mai păgubitor pentru cultura română. Ne-au dat afară, ca să se termine mai repede cu pericolul la adresa artei sănătoase, care nu era alta decât cea realist-socialistă!

Trebuie să vă spun, azi, că unul dintre cei mai acerbi, în momentul acela, judecători ai noştri, de pe poziţia cea mai agresivă, era Dan Hăulică, criticul de artă, ultramodernist de mai târziu, care l-a atacat pe Mihăescu, în vremea aceea, în Scânteia, într-o notă; Mihăescu făcuse un cocoş dintr-un colaj de fragmente de ziar: i-a făcut coada, i-a făcut penajul din tăieturi de ziar şi a mai pus şi de la el nişte săgeţi cu peniţa cu tuş, ieşise ceva foarte frumos. Ilustraţia era la o povestire din revista Secolul XX. Pe chestia asta a apărut în Scânteia un atac violent, vezi Doamne, cocoşul ăla era expresia artei formaliste! Un cocoş nenorocit ne-a făcut pulbere!

Pagini din Jurnalul unui personaj controversat provocat de Vartan Arachelian, în curs de apariţie