cu căţelul Gary, fireşte cu noeud pap, adică avea papionul negru, de rigoare, şi nu ca neozeelandezul Russell Crowe, care, ca de obicei, n-a respectat nicio regulă, când cu Nice Guys, ca să contrazică ironia titlului probabil!

Încă un film românesc, în secţiunea paralelă de astă data, în prestigiosul Un certain regard, dar şi candidat la Camera d’or, pentru debut, pe care acum câţiva ani o câştiga Corneliu Porumboiu cu A fost sau n-a fost. Acum, aspirantul este Bogdan Mirică, producătoare fiind aceeaşi casă 42 KM FILM (pe lângă francezi şi bulgari). Peliculei îi spune Câini, care mai degrabă sunt oamenii, chiar fiare, când vine vorba despre un teren de câteva sute de hectare şi o mafie deja instaurată în partea locului.

Există şi un patruped, ce-i drept cam jigărit, de fapt, o patrupedă, pe nume… Poliţia, la concurenţă cu oamenii… legii şi nu prea, unul dintre reprezentanţi fiind interpretat, cu multă abnegaţie şi extrem de convingător de Gheorghe Visu. Printre răi îi regăsim pe Costel Caşcaval, pe Constantin Cojocaru, pentru un cadru în care se observă imediat pe Ioachim Ciobanul (fiul lui Ilarion) şi pe bestia absolută: Vlad Ivanov (Schimb de replici: „Samire, ţie chiar nu ţi-e frică de nimic pe lumea asta?“ Răspunsul fostului Dom Bebe din 4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile: „Doar de Dumnezeu, dar şi Lui îi e frică de mine!“). Există şi o frumoasă Raluca Aprodu (deşi, dacă în pliantul cannez nici măcar nu e menţionată, ca să fie record cu sexismul din scenariu, bănuiesc) şi un orăşean care vrea să încurce socotelile locale, vânzând ce i-a lăsat un bunic cam dubios: Dragoş Bucur. Ca să nu-l uităm din Poliţist adjectiv, şi aici e o scenă cu mâncatul tacticos, şi una a măsurării tălpii unor pantofi (care, pură coincidenţă, de astă dată, apare şi la Jim Jarmusch, în Paterson!).

Un film sângeros, dar magistral construit, cu regretul că nu a rămas în cheie comică, aşa ca-n scurtul Bora-Bora (cu Alex Potocean). Ar fi fost poate mai pe gustul publicului larg, dar, aşa e nu neapărat şi al juriilor internaţionale. Cum cu haz povestea înainte de proiecţie, după o prezentare entuziastă a lui Thierry Fremaux, care i-a adus laudele cuvenite şi actorului, cu repetiţie, pe Croazetă, Vlad Ivanov, ei bine, tânărul regizor declara, că după o vizionare, la o discuţie de vreo 20 de minute, cineva a conchis că omul nu-i nebun şi Mirică a luat-o ca pe un compliment, deja inducându-ne atmosfera care ne aştepta.

Întocându-mă la Jarmusch şi al său Peterson (care are un personaj, pe care aşa îl cheamă, e poet, din oraşul cu acelaşi nume şi e şofer de autobuz, pe actor chemându-l chiar Driver, în realitate), deja intuiţi subtilităţile, dar şi stilul, din care nu lipsesc ţigările şi chibriturile obsesive, mai puţin cafeaua… E existenţa unui muritor de rând, cu o nevastă obsedată să picteze, totul în alb-negru (până şi filmul la care merge e unul de groază, dar fără culori!), de la perdele la mandarina din gamela cu gustarea partenerului şi până la omniprezentele şi pe la noi cupcakes, care au model în dungi şi buline, plus o chitară comandată pe net, cu un curs intensiv de vedetă de muzică country, la pachet!

Atenţia se mută din când în când pe căţelul fetei, un bulldog, pe nume Marvin (care e un rol în travesti, căci e o căţeluşă bătrâioară, Nellie, căreia îi este şi dedicată pelicula, post-mortem). Un film pentru connaisseuri şi iubitori de umor negru, sec (în sensul englezesc al cuvântului), vizual impecabil şi cu replici în cascadă, ca la teatru.

Şi ca să rămânem tot la faună, am cunoscut azi o salamandră (cred), Rouki, porte-bonheur-ul celor de la Creative Romanian Film-makers, cei 7 Magnifici care au cucerit, deocamdată, Marche-ul de la Cannes: Schneider Productions, Meridional Media, Victoria Baltag Production, Pink Stripe, Strada Film, Black Maria şi Imagine8 Stories!

La Media Creativă s-a vorbit ieri despre Premiile Lux, acordate la Strasbourg de Parlamentul European, distincţii ce împlinesc, pe 23 noiembrie, 10 ani, cât Palme d’Or-ul lui Cristian Mungiu!

Şi tot duminică s-a semnat şi convenţia oficială, în materie de cinema, între Franţa şi România, şi a urmat Recepţia Cinematografiei româneşti, o petrecere elegantă, mai ceva ca-n filmele cu un casting ideal! 

De luni începem cu dreptul, cu Aniversarea lui Dan Chişu, pe care îmi doresc să-l cumpere cât mai mulţi distribuitori, pentru că e o producţie pe care de-abia aştept să o vedeţi, că sigur n-o să vă pară rău.