CRONICĂ „Au revoir là-haut”, un sentiment de voioşie care străbate destine afectate de război

CRONICĂ „Au revoir là-haut”, un sentiment de voioşie care străbate destine afectate de război

Scenă din „Au revoir la-haut”, de Albert Dupontel                                                        FOTO: Cinemagia

”Au revoir la-haut”, în regia lui Albert Dupontel, a fost proiectat în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca, sâmbătă seara, în cadrul TIFF 2018. Premiat cu cinci trofee Cesar, filmul lui Dupontel arată că tema absurdităţii războiului nu expiră niciodată.

Ştiri pe aceeaşi temă

 „Au revoit la-haut” te face să zâmbeşti şi să plângi deopotrivă, tema centrală fiind o poveste tragi-comică a unor istorii individuale care decurg din istoria la scară largă, aici, primul război mondial. Istoriile individuale se nasc cel mai adesea din ironii ale sorţii, iar povestea pe care o aduce Dupontel pe ecran- după romanul omonim al lui Pierre Lemaitre- nu face excepţie. 


În ziua în care este anunţat armistiţiul cu Germania şi focurile încetează, soldaţii Albert Maillard (jucat de Dupontel însuşi) şi Edouard Pericourt (Nahuel Perez Biscayart) răsuflă uşuraţi: au supravieţuit celor patru ani de război. Totuşi, comandantul unităţii lor, locotenentul Pradelle (Lauren Lafitte) îşi doreşte continuarea acestuia, aşa că îşi trimite proprii oameni într-un măcel orchestrat pe loc.
 
Pericourt şi Maillard în tranşee (Foto: realcosmicm.blogspot)
 
Pericourt îl salvează pe Maillard de la a fi îngropat de viu, însă, la scurt timp, salvatorul, un artist dedicat care pictează în tranşee, este prins într-o explozie în urma căreia rămâne fără mandibulă. De aici încolo, jocul lui Biscayart, care a impresionat şi în rolul din ”120 de bătăi pe minut”, va fi în special la nivelul privirii şi gesturilor. Actorul nu dezamăgeşte nici aici: îşi poartă suferinţele rolurilor extrem de asumat.
 
Din momentul în care personajul lui Biscayart este nevoit să îşi confecţioneze măşti pentru a putea să se suporte, filmul devine care o ondulaţie: momente triste, alternate cu momente de bucurie în faţa unui umor simplu, dar binevenit.
 
Cei doi, împreună cu o fetiţă- care va deveni, într-o manieră jucăuşă, traducătorul mormăielilor lui Pericourt- ajung să pună la cale o schemă prin care fac rost de o avere considerabilă, planul fiind de a pleca într-o altă ţară. Schema include o mişcare de publicitate prin care, sub un nume fals de artist, aceştia vând monumente dedicate eroilor căzuţi în luptă. Îl vor înşela chiar pe tatăl lui Pericourt care îşi crede fiul mort şi care vrea să se revanşeze faţă de acesta, post-mortem, după ce fusese dezinteresat de relaţia lor. 
(Foto: winnipegfilmgroup.com)
 
Dupontel a condensat într-un film de două ore aproximativ 600 de pagini de roman şi deşi „Au revoir la-haut” poate părea pe alocuri grăbit, este un film extrem de generos, în special la nivel vizual, unde totul pare făcut cu o lejeritate uluitoare, de la tranşeele în care soldaţii sunt prinşi în schema locotonentului, şi până la măştile purtate de Pericourt. Cât priveşte jocul actorilor, Dupontel şi Biscayart fac o echipă foarte bună- primul cu o mimică ce te face să râzi chiar şi la necaz, celălalt, cu expresiile reduse la jumătate, care te face să plângi sau să te bucuri ca un copil. 
 
„Au revoir la-haut” e o mixtură între comedie, dramă şi scene parcă decupate de pe scena unui teatru, un film peste care, deşi e dominat de durere, fizică şi lăuntrică, pluteşte un sentiment de voioişie, de vitalitate pentru ca la un moment dat, aproape de final, acesta să se disipeze complet. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările