Cine poate fi manager la o instituţie de cultură?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi, la Ministerul Culturii, are loc zbatere publică având ca temă proiectul de Ordonanţă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare.

În baza prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Culturii organizează astăzi, de la ora 10.00, la sediul Ministerului Culturii din Bvd. Unirii nr. 22, sector 3, în Aula ministerului, etajul 1, o dezbatere publică având ca temă proiectul de Ordonanţă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008 privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare.

Potrivit prevederilor art. 7, alin. (10), lit. b) din Legea nr. 52/2003, ”b) dezbaterea publică se va încheia în momentul în care toţi solicitanţii înscrişi la cuvânt şi-au exprimat recomandările cu referire concretă doar la proiectul de act normativ în discuţie”.

Dezbaterea a iscat numeroase controverse în lumea artistică.

Vă redăm mai jos scrisoarea adresată ministrului culturii de directorea Teatrului Nottara Marinela Ţepuş, text publicat pe pagina publică de Facebook a Ministrului Culturii Vlad Alexandrescu.

Către Ministerul Culturii
În atenţia Domnului Ministru Vlad Alexandrescu
Stimate Domnule Ministru,
Vă rog să-mi permiteţi să vă supun atenţiei câteva chestiuni, legate de aplicarea Legii nr.185/2014, privind aprobarea OUG cu nr.68/2013 pentru modificarea şi completarea OUG cu nr.189/2008, privind managementul instituţiilor publice de cultură:
În conformitate cu prevederile Art. 3, punctul c) din legea sus menţionată, condiţia de studii necesară înscrierii la concursul de manager este “absolvirea de studii universitare cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul de activitate al instituţiei”, fără a se face vreo precizare cu privire la aceste ”diplome echivalente”. În acest context, orice persoană care a absolvit, cu diplomă de licenţă, trei ani ai unei facultăţi de teatru, după sistemul de învăţământ Bologna, poate da concurs pentru a obţine un post de manager al unei instituţii teatrale. În schimb, o persoană care a absolvit oricare altă facultate de profil umanist, şi care, ulterior, a obţinut un masterat sau un doctorat în domeniul de specialitate, nu se poate înscrie la concurs. Prin urmare, nici un filolog, sociolog, psiholog etc., cu studii post-universitare în domeniul de specialitate, şi cu o activitate oricât de prestigioasă în acest domeniu, nu poate deveni managerul unei instituţii teatrale. Cu permisiunea Dumneavoastră, vă dau câteva exemple de personalităţi culturale, recunoscute şi apreciate în comunitatea oamenilor de teatru, cărora această lege le interzice participarea la un asemenea concurs: Marina Constantinescu – filolog, critic de teatru cu o activitate de câteva decenii, director al mai multor ediţii ale prestigiosului Festival Naţional de Teatru, cronicar dramatic şi realizator TV; Mircea Morariu – filolog, prof.univ.dr. la o facultate de litere din Oradea, membru în numeroase jurii UNITER, cunoscut autor al mai multor cărţi dedicate teatrului, fost secretar literar al Teatrului Regina Maria din Oradea, selecţioner şi director artistic al mai multor ediţii ale Festivalului de Teatru Scurt din Oradea; Oltiţa Cîntec – absolventă a unei facultăţi de filosofie, critic de teatru, autor al unor monografii teatrale şi cărţi de teatru, director artistic al Teatrului Luceafărul din Iaşi, director al Festivalului Internaţional de Teatru pentru Publicul Tânăr din Iaşi; Doru Mareş – filolog, critic de teatru, secretar literar al Teatrului Bacovia din Bacău, traducător; Cosmin Ardeleanu şi Andu Dumitrescu – arhitecţi, prestigioşi scenografi; Horia Gârbea – filolog, recunoscut dramaturg; Matei Vişniec – absolvent al Universităţii Bucureşti, specialitatea istorie-filosofie, recunoscut dramaturg pe plan internaţional. Sunt doar câteva personalităţi, a căror carieră este legată indestructibil de teatru, dar cărora li se interzice dreptul de a participa la vreun concurs de proiecte de management teatral. Şi asta nu e tot. Dacă aruncăm o privire în trecut, vom constata că ilustre personalităţi culturale, care au funcţionat cu succes şi ca directori de teatre, nu ar fi putut ocupa astfel de funcţii dacă această lege ar fi fost în funcţiune. În asemenea situaţie s-ar fi aflat: Horia Lovinescu – dramaturg, prestigios director al Teatrului Nottara; Liviu Rebreanu – scriitor, membru al Academiei Române, director al Teatrului Naţional din Bucureşti; Camil Petrescu – dramaturg, filosof, scriitor, director al Teatrului Naţional din Bucureşti (ce-i drept, doar zece luni); Ion Luca Caragiale – dramaturg (aspirant la actorie, dar fără diplomă de licenţă), director al Teatrului Naţional din Bucureşti (ce-i drept, doar o stagiune), Victor Eftimiu – dramaturg, scriitor, membru al Academiei Române, director al Teatrelor Comedia şi Naţional, director al Teatrului Naţional şi al Operei din Cluj, director general al Teatrelor; Mihail Sadoveanu – scriitor, academician, director al Teatrului Naţional din Iaşi; Tudor Vianu – estetician, critic şi istoric literar, filosof, traducător, director al Teatrului Naţional din Bucureşti (e drept, pentru scurtă vreme). Toate aceste mari personalităţi culturale nu şi-ar fi putut exercita directoratele, de cele mai multe ori încununate de succes şi consemnate în istoria teatrului românesc.
Înainte de a solicita o revizuire a acestui articol de lege, care ar putea avea consecinţe nefaste pentru dezvoltarea teatrului românesc, aş dori să mai dau un exemplu. Cunosc un director interimar de teatru (nu cred că e cazul să-i dau numele, considerând că e o chestiune de principiu), care are studii juridice, dar deţine un masterat la UNATC I.L.Caragiale (ciclul II – studii universitare de masterat în domeniul „Teatru şi Artele spectacolului”, programul de studii „Teatrologie, management şi marketing cultural”, cu durata de doi ani - 120 credite). Conform suplimentului diplomei de master, competenţele asigurate prin programul de studii sunt competenţe profesionale necesare unui teatrolog profesionist, teoretician şi cercetător în domeniul artelor spectacolului şi în domenii conexe, manager cultural sau director de marketing. Abilităţile dobândite pot fi exercitate în organisme de stat sau independente ce acţionează în domeniul culturii, ca cercetător, manager, consultant artistic evaluator de proiecte, producător artistic. Această persoană lucrează în teatru de 20 de ani şi este director interimar din ianuarie 2012. Dacă s-ar organiza concurs pentru ocuparea postului de manager al teatrului respectiv în condiţiile acestei legi, dosarul său ar fi respins, pe motiv că nu are diplomă de licenţă în domeniul de activitate al instituţiei, deşi are un masterat de specialitate în acest domeniu şi o experienţă îndelungată. Nu credeţi că este anormal şi nefiresc?
Doresc să menţionez faptul că nu este o expunere pro domo, întrucât am absolvit atât literele (Universitatea din Timişoara), cât şi Teatrologia (ATF, Bucureşti), ci o pledoarie pentru reglementări raţionale în domeniul activităţii teatrale, care să nu conducă la situaţii nefireşti sau chiar absurde. Nu pot să cred că funcţia de manager teatral este incompatibilă cu studiile umaniste, eventual dublate de un masterat sau doctorat de specialitate şi, desigur, de experienţă şi de o activitate de conducere îndelungată în domeniu. Vă semnalez şi faptul că, în conformitate cu prevederile acestei legi, proiectele de management ale candidaţilor la funcţia de manager sunt evaluate de către o comisie, formată din specialişti (două treimi dintre membri) şi reprezentanţi ai autorităţii (o treime dintre membri). Întrebarea este cine sunt aceşti specialiştii-evaluatori? Până în momentul publicării Legii nr.185, comisia era formată, de regulă, din directori de teatre sau de festivaluri, critici de teatru etc., cărora nu li se cerea o diplomă de licenţă în domeniu. Mă întreb dacă aceşti oameni de teatru, oricât de cunoscuţi şi apreciaţi (vezi: Marina Constantinescu, Mircea Morariu etc.), mai pot face parte din asemenea comisii, întrucât nu deţin o diplomă de licenţă în domeniu, aşa cum prevede legea actuală?
Având în vedere argumentele de mai sus, vă rog să aveţi în vedere modificarea acestui articol, care riscă să producă efecte şi situaţii contraproductive pentru teatrul românesc.
Vă mulţumesc,
Marinela Ţepuş (filolog, teatrolog, critic de teatru),
Directorul Teatrului Nottara

Cultură



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite