
Preşedintele Iohannis a eliberat din funcţie mai mulţi magistraţi
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele pentru eliberarea din funcţie a mai multor magistraţi, ca urmare a pensionării acestora, a transmis Administraţia Prezidenţială.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretele pentru eliberarea din funcţie a mai multor magistraţi, ca urmare a pensionării acestora, a transmis Administraţia Prezidenţială.
Primarii, corporaţiile şi liderii sindicatelor din Italia l-au îndemnat în weekend pe premierul Mario Draghi să-şi reconsidere decizia de a demisiona, avertizând că stabilitatea ţării înglobate în datorii este în pericol, relatează Reuters.
Pentru a fi ales viceprimar într-o comună de la poalele Ceahlăului, un individ l-a şantajat pe colegul de partid, ameninţându-l cu publicarea unor înregistrări compromiţătoare.
Constrânsă de noile reguli impuse de Apple pentru dezvoltatorii de iPhone, Instagram a adăugat opţiuni pentru ştergerea şi dezactivarea conturilor.
Europarlamentarul PNL, Siegfried Mureşan, a fost reales pentru funcţia de vicepreşedinte al Partidului Popular European, în cadrul congresului formaţiunii, de la Rotterdam. „Vom lucra strâns împreună pentru a creşte vizibilitatea PNL în Europea şi pentru a ne asigura că PPE rămâne cea mai mare forţă politică din UE”, a transmis şeful PNL, Nicolae Ciucă, după realegerea lui Mureşan.
Premierul Nicolae Ciucă, împreună cu secretarul general al partidului, Lucian Bode, şi o delegaţie a PNL, vor participa la Congresul Partidului Popular European (PPE) ce se va desfăşura în zilele de 31 mai şi 1 iunie la Rotterdam. Europarlamentarul Siegfried Mureşan şi-a anunţat candidatura pentru un nou post de vicepreşedinte al partidului.
Youtube aduce noi modificări platformei online de care se pot bucura toţi utilizatorii, nu doar cei care au abonament Premium.
Magistraţii au pronunţat o sentinţă definitivă pentru corupţie în cazul unuia dintre cei mai longevivi primari din ţară, condamnarea însemnând şi terminarea mandatului.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, propune instituirea funcţiei de director administrativ într-o unitate de învăţământ, care să facă legătura între şcoală şi autoritatea locală, acesta urmând să aibă competenţe în ştiinţe economice şi în ştiinţele administraţiei publice.
Magistraţii au dispus arestarea preventivă a patru persoane, printre care se află un preot şi o doctoriţă, toate implicate într-un dosar de vaccinări fictive
Printr-o decizie a Guvernului, fostul prefect susţinut de USR, Gabriel Panaitescu, a fost repus în funcţie miercuri, 19 ianuarie. Executivul respectă astfel o decizie a instanţei care i-a dat câştig de cauză lui Panaitescu.
Fostul prefect al judeţului Galaţi, Gabriel Panaitescu, numit la propunerea USR şi înlocuit în urma schimbării Guvernului, a contestat în instanţă hotărârea de Guvern prin care fusese eliberat din funcţie. Curtea de Apel Galaţi a suspendat hotărârea de Guvern până la soluţionarea litigiului.
Populara platformă video, TikTok, pregăteşte lansarea unei funcţii prin care utilizatorii pot reposta clipurile apreciate.
Judecătorii constituţionali au amânat dezbaterea cauzelor aflate pe ordinea de zi a şedinţei de joi, printre care şi sesizarea USR referitoare la hotărârea de revocare a Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului.
Marcel Boloş, fostul ministru liberal al Fondurilor Europene a fost numit consilier onorific al premierului Ciucă în domeniul finanţelor, bugetului şi al fondurilor europene. Decizia a fost publicată marţi seară în Monitorul Oficial.
Liberalii vor pierde funcţia de prefect al judeţului Neamţ, ea urmând a reveni PSD, organizaţie care este condusă de controversatul Ionel Arsene.
Viorel Holban (PNL), unul dintre cei doi subprefecţi ai judeţului Buzău, şi-a anunţat demisia, vineri, din funcţia pe care a deţinut-o timp de opt luni. Decizia va fi analizată de Guvern, în următoarea şedinţă. Liberalul vrea mai mult timp pentru proiectele personale şi activitatea politică.
Fostul şef al Poliţiei Locale Alba Iulia, Daniel Ilcu, a obţinut în justiţie anularea deciziei prin care a fost demis din funcţie de primarul Gabriel Pleşa.
Deputatul PSD Alfred Simonis consideră că situaţia de pe scena politică îndreptăţeşte PSD să aibă prima opţiune pentru desemnarea unui premier. În plus, Simonis, spune că în acest moment, conform calculelor, PNL, USR şi UDMR nu mai pot forma o majoritate pentru a învesti un guvern.
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind eliberarea lui Leonard Orban, fratele lui Ludovic Orban, din funcţia de consilier prezidenţial, la cerere, urmând a se pensiona, informează Administraţia Prezidenţială.
Deputatul PSD, Sorin Grindeanu, a anunţat, joi seară, că nu este interesat de vreo funcţie, ”cu atât mai puţin de cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor” şi a subliniat că întotdeuna va ocupa funcţii în care este ales prin vot. Grindeanu mai crede că, în acest moment, România are nevoie de soluţii, nu de împărţire ”a ciolanului”.
Peste 9.000 candidaţi la nivelul întregii ţări, 245 în judeţul Olt, sunt aşteptaţi să susţină, vineri, 15 octombrie 2021, proba scrisă a concursului pentru postul de director. Pentru cei izolaţi sau carantinaţi se organizează o sesiune specială în 28 octombrie.
Georgică Ştefan, subprefectul judeţului Călăraşi, a fost eliberat din funcţie. USR PLUS Călăraşi a transmis cî în cele 6 luni de mandat şi-a făcut datorie cu seriozitate.
Liberalul Cătălin Canciu, demis la începutul lunii iunie, din considerente politice, conform propriilor declaraţii, fiind susţinător al lui Ludovic Orban, dar şi pentru că urma să candideze la şefia filialei municipale a PNL Brăila, revine la şefia Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila.
Pompiliu Stroe Norocel, fost secretar de stat la Ministerul Afacerilor Interne în Guvernul Orban, a renunţat la funcţia de conducere din partid în favoarea soţiei sale, primarul comunei Suraia
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunţă, miercuri, eliberarea din funcţie a directorului general de la Direcţia de Utilităţi Publice, Salubrizare şi Protecţia Mediului Sector 1.
Facebook a lansat o nouă funcţie dedicată rugăciunilor, utilizată deocamdată în Statele Unite, potrivit Reuters. Funcţia de rugăciune face parte din comunicarea recentă şi concertată a Facebook către comunitatea religioasă.
WhatsApp testează o nouă funcţie care va permite utilizatorilor să trimită mesaje fără a fi necesară conectarea la telefon. În prezent, persoanele care vor să folosească aplicaţia pentru dekstop trebuie să aibă baterie la smartphone pentru ca cele două să fie conectate.
Europarlamentarul Rareş Bogdan, susţinător al lui Florin Cîţu în cursa pentru şefia PNL, a declarat într-o conferinţă de presă în judeţul Teleorman, unde a participat alături de Ludovic Orban, că actualul preşedinte al PNL ar trebui să rămână în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, chiar dacă pierde alegerile pentru şefia partidului pentru că este nevoie de un partener puternic la Camera Deputaţilor.
Pentru funcţia de preşedinte al Filialei Focşani USR PLUS candidează Corina Atanasiu, secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene şi Radu Ţigănuş, subprefect de Vrancea.