Ziua Independenţei din perspectiva „luptei de clasă”

Scriitorul şi reporterul postului de radio Europa Liberă Iulian Ciocan a postat recent (26 august) pe o reţea de socializare un text provocator, în sensul bun al cuvântului, care m-a determinat să scriu câteva comentarii la o temă atât de sensibilă. Iată ce spune Iulian Ciocan: „Cea mai avantajată de proclamarea independenţei Republicii Moldova a fost în toţi anii tranziţiei clasa conducătorilor şi cinovnicilor".

"Nici nu e de mirare că anume ea (clasa conducătorilor şi cinovnicilor, nota mea. I.C.) sărbătoreşte cu cea mai multă însufleţire ziua de 27 august. Atunci, în zorii tranziţiei, s-au pus temeliile privilegiilor conducătorilor şi cinovnicilor. Modul hipergeneros de calculare a pensiilor e doar unul dintre aceste privilegii. Aşa că se poate spune ca mâine e ziua privilegiaţilor...”, adaugă în postarea sa Iulian Ciocan. 

La prima vedere, se face impresia că e vorba aici de o abordare de clasă, din perspectivă marxistă, a independenţei noastre. Poate da, dar nu neapărat. Mai degrabă, cred că trebuie să ne punem o întrebare mai largă: cine, într-adevăr, a profitat de pe urma declarării independenţei Republicii Moldova (anume a declarării, că obiectivul rămâne în picioare din motive foarte cunoscute). Fără îndoială, Iulian Ciocan are dreptate: cei care au avut de câştigat din independenţa Republicii Moldova, atât cât există, sunt cei de la conducere. Clasa politică, dar cel mai mult – birocraţia, cei care şi-au păstrat funcţiile de la o stăpânire-guvernare la alta. Îmi aduc aminte, de exemplu, de câteva persoane pe care le-am cunoscut, de la Ministerul Educaţiei: pe timpul comuniştilor au îndeplinit ordinele acestora cu exces de zel, aşa cum o făcuse anterior cu guvernările „democratice”. Bine că majoritatea lor după 2009 – cel puţin în eşalonul superior de conducere – nu se mai regăsesc astăzi acolo. Dar în alte părţi, stau bine mersi.

În altă ordine de idei, am urmărit în ultimele zile câteva emisiuni TV în care diverse persoane se dădeau cu părerea cu privire la cei 22 de ani de independenţă. Erau oameni simpli, precum şi persoane cu funcţii de conducere. Majoritatea spuneau că, iată, vorbim în limba română, ne simţim acasă, nu îţi mai spune nimeni „vorbeşte omeneşte”, adică în rusă, suntem recunoscuţi şi cunoscuţi în străinătate că existăm şi noi şi alte chestii din astea. Că avem o ţară aşa de frumoasă, cu „oameni adevăraţi” – asta au spus-o copii ai moldovenilor din diasporă, care au participat recent la o tabăra de odihnă în cadrul programului DOR, organizată de Biroul pentru Relaţii cu Diaspora. „Adevăraţi” în raport cu „italienii făţarnici”, spunea o fată de vreo 13-14 ani, odrasla unui moldovean aflat de ani de zile în Italia. OK, este discutabil cât de „adevăraţi” sunt moldovenii. Eu aş spune că ceea ce avem mai bun provine şi din izolarea noastră, reversul căruia este lipsa noastră de civilizaţie, aşa cum pomenea odată Montesquieu despre „bunul barbar” în „Scrisorile persane”. Bine, avem şi lucruri cu care să ne mândrim, le au şi alţii. Ale noastre sunt mai ieşite din comun, mai dragi, mai scumpe, pentru că sunt ale noastre. Şi ale lor sunt mai preţioase, pentru că sunt ale lor şi numai ale lor.

Dar se confirmă oare ipoteza lui Iulian Ciocan? Am vizionat zilele astea un interviu cu un primar de centru raional, ales din partea defunctei AMN (Alianţa „Moldova Noastră”). La întrebarea cu ce am putea să ne lăudăm că am realizat în ultimii 22 de ani, de la 1991, acesta răspunde nonşalant: „am obţinut imn de stat, drapel de stat, limbă de stat”. Foarte bine şi frumos, îmi zic, dar aşteptam să mai spună ceva. Mai ales că e primar de ani buni în unul dintre cele mai importante oraşe din Republica Moldova. Credeam că va mai spune: am făcut asta şi asta, am făcut atâţia kilometri de drumuri, am îmbunătăţit sistemul serviciilor de întreţinere a apartamentelor şi alte chestii din astea. Nimic despre nivelul de viaţă, despre dezvoltarea economică. Şi nu e un caz izolat, i-am mai auzit şi pe alţii spunând lucruri asemănătoare.

Aici aş fi tentat să fiu de acord cu Iulian Ciocan. Au avut de profitat cei care vorbesc de imn, drapel, limbă, dar care şi-au făcut averi în spatele patriotismului, fie că e vorba de cel moldovenesc, moldo-român, românesc „curat”, pro-rusesc etc. Aşa cum au făcut averi şi înainte de 1989-1991, mimând loialitatea faţă de ideologia comunistă. În anii Mişcării de Eliberare Naţională s-au orientat bine şi au înţeles unde bate vântul şi au aderat repede la „valorile naţionale”, dar mulţi dintre ei tot comunişti au rămas, poate mai mult decât cei declaraţi, din PCRM. Se vede cum gândesc şi câtă toleranţă afişează faţă de cei care îndrăznesc să-i critice sau să le dea întrebări incomode. Cum să se încumete cineva să pună la îndoială patriotismul şi „românismul” unui sau altui funcţionar, sau abilităţile manageriale, doar nu vede la televizor că aceştia spun cu orice ocazie că sunt români şi se luptă zi şi noapte cu comuniştii! Ce, nu e suficient să-şi dea seama că sunt patrioţi şi fac numai bine pentru comunitate! Chiar dacă cineva deţine câteva firme proprii care au comenzi de la primăria condusă de o rudă de-a sa, ei şi ce? Fură ca şi alţii? Să nu îndrăznească să spună cineva ceva despre asta, că imediat este etichetat „mancurt”, „omul comuniştilor”, „vândut Rusiei”. Ai noştri nu fură, ai noştri îşi iau pur şi simplu ceea ce le aparţine de drept! Alţii, comuniştii, fură!

Sunt tentat deci, să fiu de acord, în linii mari, cu Iulian. Numai că au profitat de independenţă şi alte categorii, inclusiv jurnaliştii şi scriitorii din generaţiile mai tinere. Dar şi profesorii care au putut accesa un grant sau o bursă din fonduri occidentale sau din partea Statului Român. Din partea statului Republica Moldova au avut însă parte de o mie-două de lei pe lună, ca să nu moară de foame. Pentru ce să mulţumească acestui stat? Pentru asta? Au profitat oare ţăranii, pe care statul i-a jefuit mai ditamai decât sovieticii cei „răi”? Sau „clasa muncitoare” de la oraş?

Au profitat în cei 22 de ani independenţă cei care au plecat în străinătate, fie la studii sau la muncă şi care, în marea lor majoritate, nu au mai revenit. Nu le-a fost uşor, mai ales la început şi duc dorul casei în continuare, dar cel puţin înainte de 1989-1991 nici nu puteau măcar să viseze să plece în vizite turistice în ţări precum Italia, Spania, Portugalia, Franţa, Marea Britanie etc. Şi anume ei, cei care au avut curajul să plece de aici, i-au făcut fericiţi pe cei care au condus ţara asta în ultimii 22 de ani. O treime din PIB este constituit numai din remitenţele celor care lucrează în străinătate şi pe care „patrioţii” de acasă îi numesc depreciativ „gastarbaiteri”. Dacă nu erau aceştia din urmă, nu avea cum să profite nici o clasă politică sau birocraţie, pentru că acest stat nu mai era să existe. Nici imnul, nici drapelul, nici limba, fie ea şi dulce românească, nu ne mai salva cu nimic !