Zero toleranță. Acum. Violența împotriva femeilor din România trebuie atacă frontal în Parlament și noul Guvern!
0Faptele, nu emoțiile, vorbesc primele. În primele șase luni din 2025, 26 de femei au fost ucise în România – adică una la aproape șapte zile. Anul trecut, peste 130.000 de cazuri de violență domestică au fost raportate oficial, adică o plângere la patru minute, 24/7. Să ignorăm realitatea ar însemna să consimțim la barbarie.
Studiu de caz: Lipănești, Prahova – când statul întoarce privirea
16 iunie 2025. Andreea, 22 de ani, însărcinată, este măcelărită cu un topor în plină stradă, sub ochii celor doi copii și ai mamei ei. Poliția venise dimineața la un apel 112, văzuse agresorul, lăsase „conflictul” să mocnească și plecase. Ore mai târziu, femeia era moartă. Acesta nu este un „accident”, ci rezultatul unui sistem care tratează ordinele de protecție ca pe niște hârtii facultative și pentru care „reconcilierea” contează mai mult decât siguranța victimei.
România vs. restul Europei: unde pierdem meciul
· Spania a introdus în 2004 Legea integrală împotriva violenței de gen și rețele de tribunale specializate. Rezultatul? 13 femei ucise de parteneri până la mijlocul lui 2025 și trend descendent constant față de anii 2000
· Regatul Unit: Domestic Abuse Act 2021 a reunit poliția, parchetul și serviciile sociale, iar numărul faptelor înregistrate a scăzut de la 911 248 la 851 062 în doar un an.
· Italia a întărit „Codice Rosso” (Legea 168/2023), grăbind emiterea măsurilor de protecție și făcând arestul obligatoriu la încălcarea lor.
Morala? Funcționează când legea e clară, resursele sunt reale, iar instituțiile știu că vor răspunde penal dacă eșuează.
Diagnosticul de acasă
1. Protecție de formă. Ordinul provizoriu se dă, dar nu se verifică. Lipsesc dispozitive electronice, iar polițiștii nu au protocol obligatoriu de risc.
2. Adăposturi puține, finanțare minusculă. România nu atinge nici jumătate din standardul Consiliului Europei – un pat la 10.000 de locuitori.
3. Date dispersate. Fără un registru unic de agresori, judecătorul din Iași nu știe de cazurile din Prahova.
4. Cultură instituțională inertă. „Împăcați-vă, doamnă, că faceți scandal” – citat direct din cazul Lipănești.
Patru măsuri obligatorii – nu opționale
1. Cod penal: incriminarea distinctă a femicidului
Ce schimbă. Se introduce art. 189¹ C.p. – „femicidul”, definit ca uciderea unei femei din motive de gen ori în context de violență domestică, cu pedeapsă de 15-25 ani și interdicția obligatorie de a se apropia de rudele victimei. Avem deja un proiect depus la Camera Deputaților, în consultare cu Filia, ANAIS și Rețeaua VIF. Croația și Malta arată că o prevedere explicită permite statistici separate și pedepse mai aspre când crima are mobil misogin.
2. Brățară electronică obligatorie la prima emitere a ordinului provizoriu
De ce. La ora asta dispozitivul se aplică doar la < 15 % dintre ordine și la discreția instanței, deși Legea 146/2021 și Sistemul SIME există. Poliția admite public că nu s-a înregistrat niciun femicid în cazurile monitorizate electronic, iar Guvernul a comandat deja 15 000 unități pentru extinderea națională până la finele lui 2025.
3. Registru Național al Agresorilor (RNA) & evaluare de risc unificată
Motiv. Fără o bază unică, judecătorul din Iași nu vede istoricul din Prahova – situație care a precedat tragedia Lipănești. Bruxelles-ul a fixat prin Directiva (UE) 2024/1385 un termen-limită – 14 iunie 2027 – pentru incriminarea explicită a femicidului, colectarea sistematică a datelor şi cooperarea inter-agenţie, iar România încă figurează la rubrica «netranspus».
4. Rețea națională de adăposturi
Nevoie. România are ≈ 550 locuri; standardul Consiliului Europei cere 1 loc/familie la 10 000 locuitori, adică ~1 900 locuri. Avem nevoie de minmum 80 centre noi (24/7) – câte două în fiecare județ deficitar; cost de investiție de aproximativ 360 mil lei.
Acest domeniu are atenția Președintelui și avem nevoie de măsuri concrete și cooperare în noul executiv pentru a putea ataca frontal această problemă.
Societatea civilă a sintetizat perfect mandatul: „Niciuna înfrântă. Niciuna uitată. Niciuna mai puțin. Nu e un slogan de protest, e un test de civilizație. Statul are o datorie fundamentală: să protejeze viața cetățenilor săi. Dacă nu o face, nu vorbim doar despre incompetență, ci despre complicitate. De data aceasta, ori livrăm rezultate, ori admitem, deschis, că 26 de morminte în șase luni sunt prețul pe care suntem dispuși să-l plătim. Eu nu sunt. Dumneavoastră?
Se încarcă comentariile...
