Vreme rea şi vremuri grele

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Între avertizările meteorologice şi avertizările politicienilor au început să se caşte prăpăstii mari. În ultimii ani iau mai în serios furtunile şi ninsorile prognozate decât creşterile de salarii, autostrăzile din pix sau scăderile de preţuri anunţate de guvernanţi.  Marja de eroare a prognozei meteo a devenit infinit mai mică decât cea a prognozei politice.

„Stai să vezi ce an greu vine, că încep campaniile electorale“, mi se zice de câteva săptămâni. Nu mai cred nici asta, campania nu s-a terminat niciodată iar anul „greu“ va fi cel mult la fel de greu ca şi asta de-a trecut, adică o apă de ploaie. Ce-ar putea să mai facă politicienii români în campanie mai mult decât au făcut în anul dinaintea campaniei, mai grav decât să-şi spună „pisicuţ“, „dement“, „mitoman“, „porc greu de înghiţit“, „ţoapă“, „coruptule“, „circar“ etc. Ai noştri lideri politici atât de urât s-au luat de guler verbal încât mi-e greu să-mi imaginez un an viitor mai bogat lexical în înjurături şi acuzaţii.

Nu cunosc vreun scenariu cât de cât probabil făcut de ”meteorologii” politici - analiştii şcolilor naţionale de dat cu părerea – pe care să-l iau azi în serios şi să se şi confirme la anul. De-atâtea ori s-a rupt din vorbe USL-ul anul acesta, de-atâtea ori s-a pus Traian Băsescu premier pe hârtie şi de-atâtea ori s-a unit dreapta românească încât nu mai cred în prognoze politice nici cât în cutremurul lui Mărmureanu.
Nu cred nici în autostrăzi scrise pe şerveţel la un şpriţ şi prezentate a doua zi în Power-Point, aşa cum nu cred nici în befeficiile acizei 007.

Mai nimic din marile teme politice care s-au aflat pe agenda publică în ultimul an nu şi-au găsit o concretizare, mai pe româneşte, nimic din ce a fost anunţat nu s-a făcut. Constituţia cea nouă, care se dorea să elimine ambiguităţile şi conflictele dintre Palate, a murit după o vară. Acum câteva luni dezbăteam intens articole, mişcam prin calendar Ziua Naţională a României, iar azi am uitat şi că a existat vreo intenţie de a schimba legea fundamentală a ţării. Regionalizarea cea mare, cea care ne-ar fi adus bani europeni fără număr, s-a transformat într-una mică, dar şi asta s-a pierdut acum prin buzunarele baronilor şi baronaşilor locali.

Ce previziuni politice să croieşti, ce avertizări guvernamentale să mai crezi, când nimic, nici chiar lucrurile care acum câteva săptămâni păreau inevitabile, nu se înfăptuieşte.

Vremea rea şi vremurile grele anunţate rămân, deocamdată, singurele constante din viaţa ţării şi a românilor. Restul sunt cutremure mici care ne ţin vie atenţia cât să nu uităm că cineva îşi bate joc de timpul şi răbdarea noastră.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite